Cazul minorului Alexandru Uioreanu, fiul presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, a fost in atentia opiniei publice de la bun inceput. Tendinta abordarii acestui subiect a fost clara: tanarul a fost condamnat din start, cel putin in acceptiunea publica, pentru numele pe care il poarta, respectiv pentru pozitia tatalui sau.
Ziar de Cluj a realizat o analiza a acestui caz, focusandu-se atat pe aspectul cercetarii prealabile, cat si pe “recidiva” tanarului, de a se intalni cu un co-inculpat din dosar, fapt ce l-a bagat, din nou, in inchisoare. Mai mult, fiind vorba de un minor, am incercat sa aflam care sunt prevederile legale pentru aceasta categorie si daca tanarul de 17 ani, elev la Liceul de Coregrafie, avea discernamant – potrivit legii – in momentul comiterii faptelor, fiind acuzat ca a vandut 100 de grame de cannabis in ultimele luni din anul 2012 mai multor elevi clujeni. In acest demers jurnalisic, am incercat sa vedem daca a fost vorba de exces de zel din partea anchetatorilor si daca legea a fost “mai dura” cu fiul presedintelui Consiliului Judetean, sau pur si simplu cazul a fost unul obisnuit, cu un infractor minor cercetat pentru trafic de droguri.
Asa cum o sa demonstram, este cat se poate de evident ca Alexandru Uioreanu atat prima masura de arest preventi, cat si cea de a doua, sunt consecinte ale actiunilor sale.
Avocatul lui, Tiberiu Ban povesteste cum a ajuns dupa gratii, a doua oara. Uioreanu Jr. s-a intalnit intamplator cu Adrian Tition, iar politistii i-au prins, ulterior. S-a intamplat in luna aprilie, in cartierul Andrei Muresanu din Cluj-Napoca. Cei doi au consumat impreuna bauturi alcoolice, iar Tition avea asupra lui si droguri.
“In declaratia data in seara de 10 aprilie la orele unu si ceva Tition declara: <
>. S-a intalnit intamplator cu Alexandru Uioreanu Jr., fiind vecini. Politia spune asa: <
>. Mai tarziu, in mod ciudat, da o alta declaratie in care spune: < >. Uioreanu spune ca a mers si el sa faca niste cumparaturi in zona, era singurul magazin deschis la acea ora si numai acolo putea sa mearga. El spune: <
>, ceea ce politia confirma, ca l-a gasit fara acte la el”, arata avocatul Tiberiu Ban.
Alexandru Uioreanu nu avea voie sa se intalneasca cu Adrian Tition, deoarece erau amandoi cercetati in dosarul de trafic de droguri. Din aceasta cauza, instanta a decis, ulterior, ca tanarul sa fie arestat preventiv pentru 20 de zile. La expirarea acestui termen, instanta poate sa prelungeasca masura de arest preventiv cu inca 40 de zile.
Cat despre gasirea celor doi tineri, politistii de la sectia III au facut la un moment dat o declaratie interesanta, spunand ca au actionat la urmarirea celor doi “la solicitarea BCCO… deci nu a fost chiar patrulare – patrulare”, dupa cum spune avocatul lui Alexandru Uioreanu.
Reamintim ca tanarul este judecat pentru ca, in ultimele luni ale anului 2012, a vandut peste 100 de grame de cannabis mai multor elevi din Cluj. Acest fapt l-a recunoscut chiar el in timpul audierilor. Cu toate acestea, pedeapsa lui a fost de 2 ani si jumatate cu suspendare, iar avocatul apararii sustin ca masura luata de instanta este prea aspra, in cazul de fata.
“Cu toate ca era minor, cu toate ca a colaborat cu parchetul – ceea ce trebuia sa ii reduca pedeapsa inca o data la jumatate – el a luat tot doi ani si sase luni cu suspendare. El a luat droguri obisnuite, nu de mare risc, de aceea pedeapsa e disproportionata in raport cu fapta”, spune Tiberiu Ban.
Cum se comporta legea cu minorii cercetati penal
Legea din Romania este foarte clara atunci cand vine vorba de condamnarea minorilor pentru fapte penale. Pana la 14 ani, nicio persoana nu raspunde penal pentru faptele sale, deoarece se considera ca nu are discernamant. Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.
Minorul care a implinit varsta de 16 ani, insa, raspunde penal. Este si cazul lui Alexandru. Avocatul face diferenta dintre minorul cu si fara discernamant:
“Pana la 14 ani, discernamantul este prezumat ca lipseste cu desavarsire. Minorul sub 14 ani nu raspunde penal, indiferent ce fapte comite. Intre 14 si 16 ani, este o prezumtie relativa de discernamant. Oricum, se face o expertiza legalo-psihiatrica, iar daca aceasta spune ca inculpatul are discernamant, este OK. Discernamantul reprezinta acea capacitate bio-psihica de a prevedea rezultatul socialmente periculos al faptei. Este o componenta a vinovatiei. Vinovatia are doua componente: un factor intelectiv (discernamantul) si un factor volitiv (care urmareste producerea rezultatului). Alexandru Uioreanu avea 16 ani si 10 luni cand a savarsit fapta si nu s-a facut o expertiza medico-legala”, spune Ban.
Acelasi Cod Penal mai arata ca “fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului”.
Aparatorul mai arata ca, in cazul condamnarilor unor minori, justitia urmareste sa dea un exemplu.
“Articolul 52 din Codul Penal care vorbeste despre scopul pedepsei spune ca pedeapsa trebuie sa indeplineasca doua functii: una preventiv-educativa si una care sa reprezinte o sanctiune corespunzatoare valorii ocrotite de legea penala, lezata prin infractiunea comisa.
In conditiile in care se aplica o pedeapsa se iau in vedere aceste doua paralele, finalitati. Una sa fie un exemplu pentru altii predispusi care umbla cu droguri – traficanti de droguri – si una de natura sa reprezinte o anumita sanctiune”.
Alexandru Uioreanu este judecat, in prezent, de instanta de apel, dupa ce prima instanta l-a condamnat la 2 ani si jumatate de inchisoare cu suspendare. Primul termen de judecata este stabilit pentru 27 septembrie, la Curtea de Apel Cluj.