Politica

UDMR susține noile modificări ale Codului de Procedură Penală

Cseke Atilla a rămas cunoscut drept ministrul care a închis cele mai multe spitale. }n baza unei hotărâri de guvern (nr. 345 din 31 martie 2011), la 1 aprilie 2011, 67 de spitale au fost închise. Nici unul dintre spitalele închise nu se afla în judeţele Harghita şi Covasna. La un an de la decizia ministrului, din cele 67 de spitale din închise, 21 au devenit cămine de bătrâni, 10 au fost redeschise ca spitale, şapte au devenit centre multifuncţionale, iar restul de 29 au rămas închise.

Opinia UDMR privind modificările la Codul de Procedură Penală a fost făcută publică zilele acestea de către Cseke Attila. UDMR consideră că acese modificări trebuiesc făcute, iar în ceea ce privește Deciziile CCR, acestea sunt obligatorii:

„Este absolut necesar să se modifice Codul de procedură penală, deoarece zeci de articole încalcă legea fundamentală. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, iar Legislativul are datoria de a corecta aspectele problematice ale pachetului de acte normative. Pe de altă parte, modificarea Codului de procedură penală este justificată de procedura de încălcare a dreptului comunitar inițiată de Comisia Europeană împotriva României, pentru că nu a transpus Directiva UE privind prezumția de nevinovăție până la termenul limită stabilit pentru luna aprilie. În caz contrar, România va plăti o penalizare de 100.000 euro pe zi.

Amendamentele adoptate săptămâna trecută sunt în conformitate cu aceste două obligații, mai susține senatorul maghiar, apreciind că UDMR a votat pentru modificările propuse în plenul Senatului.

“UDMR își menține poziția potrivit căreia sunt necesare legi și o justiție care să garanteze răspunderea autorilor faptelor penale, dar nici o persoană nevinovată nu poate fi condamnată, să frecventeze tribunalele ani de zile pentru a-și dovedi nevinovăția. Trebuie să existe garanții că nici un nevinovat nu poate fi condamnat pe nedrept. Din nefericire, în ultimii ani, am constatat că a crescut numărul cazurilor în care oameni nevinovați au avut de suferit în urma abuzurilor sistemului judiciar, iar acest lucru trebuie să ia sfârșit.

Potrivit acestuia, amendamentele la Codul de procedură penală întăresc prezumția de nevinovăție și dreptul la o urmărire penală și o procedură judiciară echitabilă.

Unul dintre cele mai importante amendamente prevede în mod clar că dovezile ilegale, adică protocoalele adesea fabricate, false, provenite din interceptări efectuate din motive de securitate națională, nu sunt considerate probe, trebuie eliminate din dosar – a mai declarat politicianul Uniunii. El a adăugat că probele adunate ilegal nu pot fi folosite în niciun proces de judecată, iar instanța poate acorda despăgubiri în cazul în care persoana în cauză a avut de suferit în urma interceptărilor.

„Interceptările efectuate din motive de securitate națională nu pot fi folosite ca probe și în alte acțiuni judiciare”.

Potrivit afirmațiilor sale, amendamentele menționează fără echivoc faptul că apărarea va avea acces nelimitat la toate probele, iar materialele care rezultă din procesul de supraveghere trebuie puse în totalitate la dispoziția apărării.

„Reprezintă, de asemenea, o schimbare și faptul că înregistrările conversațiilor dintre părți pot fi folosite ca dovezi, precum și înregistrările făcute în spații publice cu camerele de supraveghere sau alte mijloace”.

O altă modificare importantă este faptul că noul Cod de procedură penală modifică competențele de investigare ale procurorului, în cazul unui copil minor. În prezent, decizia de a audia în mod repetat un copil minor, în timpul unui proces, depinde în totalitate de bunăvoința procurorului.

Cseke Attila este membru al UDMR din 1997. În anii 2002-2003 a fost preşedinte al Comisiei de supraveghere a regulamentelor din cadrul UDMR Bihor. În perioada iulie 2002 – iulie 2004 a fost consilier juridic al preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor. Din aprilie 2003 este vicepreşedinte executiv al UDMR Bihor şi membru în Consiliul Operativ Judeţean. Tot din 2003 este membru în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2005 a fost consilier municipal la Oradea şi secretarul Comisiei Juridice. În luna mai 2007 a fost ales de premierul Călin Popescu Tăriceanu să conducă Comisia interministerială pentru repartizarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului şi care sunt valorificate conform legii, el fiind pe-atunci secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Cseke Attilla este absolvent de drept, terminând în 2000 Facultatea de Ştiinte Juridice şi Administrative a Universităţiii din Oradea. La aceeaşi universitate a făcut studii postuniversitare de drept public şi un master în dreptul privat.

 

Fotocredit: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *