La trei luni de la incidentul în care Szekely Istvan, consilierul ghiolban al UDMR Florești și-a parcat mașina de neam prost pe pietonala de pe Eroilor, apoi a jignit-o inimaginabil pe femeia care i-a atras atenția asupra gestului făcut (iar individul nu era la prima abatere de acest fel, el parcând și pe un loc de persoane cu handicap cu o altă ocazie), în ciuda afirmațiilor sforăitoae ale președintelui UDMR Cluj, Csoma Botond și a viceprimarului de Cluj-Napoca, Anna Horvath, totodată și președinte al organizației de femei a UDMR Cluj, cum că individul va fi dat afară din parid, nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat dar, cu un grobianism cinic demn de o cauză mai bună, președintele UDMR Cluj îl sfătuiește să o dea în judecată pe cea pe care a jignit-o.
„După ce noi l-am exclus, el a contestat sancţiunea la Consiliul Naţional Permanent al UDMR, care i-a dat dreptate pe chestiuni de procedură. El a reclamat faptul că, atunci când s-a luat decizia excluderii, n-a fost de faţă, fiind plecat din ţară. Aşa că l-am chemat, am vorbit cu el şi ne-a spus că n-a parcat în acel loc decât un minut, două, până s-a eliberat un loc de parcare regulamentar şi ne-a adus ca dovadă şi un tichet de parcare pentru trei ore. De asemenea a negat că ar fi folosit un limbaj injurios la adresa persoanei care l-a fotografiat”, a declarat Csoma Botond pentru Ziua de Cluj.
Liderul UDMR Cluj şi-a continuat pledoaria în sprijinul consilierului agresiv, dezvăluind că l-a sfătuit pe Istvan Szekely SĂ O DEA ÎN JUDECATĂ pe tânăra care a făcut public comprtamentul grobian al acestuia.
„Noi n-am văzut vreo înregistrare video, doar poze, şi nici nu suntem organ de anchetă, aş că i-am cerut să-şi dovedească nevinovăţia în instanţă. I-am dat termen o lună să deschidă un proces civil împotriva persoanei care îl acuză că a agresat-o verbal. Dacă, în termen de o lună, nu face acest lucru, vom lua din nou decizia de excludere a lui din partid. Până atunci, într-adevăr, îşi va păstra şi mandatul de consilier local în Floreşti”, a explicat Csoma.
Nesimțiții din UDMR se trag pe cur (neaoș, românește) și trag de fapt de timp. Acțiunea de dare sau nu în judecată pe care cocalarul de Florești o va intreprinde (sau nu) este o simplă tragere de timp. Cererea adresată de Csoma Botond e tragere pe cur. Nu vă e rușine, bă, de declarațiile pe care le-ați dat în urmă cu trei luni, de cum vă băteați cu cărămida virtuții în piept, de am ajuns să ne scoatem pălăria în fața voastră? Nu-i nimic, o punem la loc și vă oferim o binemeritată flegmă (să ne scuze cei care ne citesc). Și vă promitem că suntem cu ochii pe voi.
Cum scriam odată: “UDMR Cluj dă examen la respectul față de regului și legi. Atât pentru nominalizările de parlamentari din iarnă, cât și cu privire la ghiolbanul din Florești”. L-a dat și la picat în ceea ce privește respectul față de lege și în ceea ce-l privește pe ghiolban. Vom lua la analizat și lista de șparlamentari pe care o propun clujenilor.