
U Cluj este a treia semifinalistă din Cupa României după 1-0 cu Hermannstadt, unicul gol fiind înscris de Federico Anselmo în minutul 90+3.
U Cluj a fost mai periculoasă în prima parte, Pițian, Chipciu și Dan Nistor amenințând poarta lui Căbuz, dar fără succes. Cel mai aproape de gol a fost Nistor, cu un șut de la mare distanță lovind bara. Sibienii au dat replica prin N’Goma, a cărui lovitură de cap în minutul 41 s-a oprit în bara transversală.
Partea a doua a fost mult mai săracă în ocazii, joc prudent, în așteptarea prelungirilor sau a unei faze care să rezolve totul.
Totul s-a terminat în minutul 90+3: Valentin Gheorghe a trimis cu capul, Căbuz a respins în lateral, argentinianul Anselmo a „tâșnit” dintre fundași și a introdus balonul în plasă. Golul descătușării pe Cluj Arena, U Cluj e în semifinalele Cupei!
În semifinale, clujenii vor înfrunta câștigătoarea meciului dintre Universitatea Craiova și Oțelul. Semifinala se va juca pe terenul câștigătoarei „sfertului” din Bănie.
sursa: gsp.ro