Sport

U BT Cluj, victorie dramatică cu Umana Reyer Veneţia, în BKT EuroCup

U-Banca Transilvania a revenit în BT Arena cu o victorie de senzație, în fața formației Umana Reyer Veneția, în a patra etapă a BKT EuroCup. Al cincilea meci din istorie dintre cele două echipe s-a încheiat cu scorul de 103-102, după o partidă care a avut nevoie de o repriză de prelungiri pentru a decide învingătoarea.

Mihai Silvășan a început a doua partidă de pe teren propriu din acest sezon cu Russell, Woodbury, Taylor, Creek și Miletic. La a treia prezență în BT Arena, Veneția era reprezentată la startul partidei de Bowman, Cole, Horton, Parks și Wiltjer.

Principalii marcatori ai partidei au fost Molinar 22 puncte, Russell 18, Guzman 17, Miletic 17, Creek 16, pentru U BT Cluj, respectiv Cole 20, Parks 18, Wiltjer 14, Horton 13, pentru echipa italiană.

Meciul a fost decis cu o jumătate de secundă înainte de final, prin două aruncări libere reuşite de Iverson Molinar,

Mihai Silvășan, antrenor principal U-Banca Transilvania:

Sunt bucuros pentru victorie, însă într-un fel mă îngrijorează unele lucruri, pe care trebuie să le îmbunătățim. În fiecare meci avem câte o problemă, fie că e vorba de recuperări ofensive pe care le oferim adversarilor, fie că vorbim de mingile pierdute, care azi au fost 21 la număr. Trebuie să fim mai maturi din punctul acesta de vedere, să luăm decizii mai bune și să fim mai consistenți în joc, pentru că potențial există, însă dacă nu arătăm asta pe teren și nu devenim cea mai bună versiune a noastră, rămânem doar cu potențialul, în cele din urmă, ceea ce nu-și dorește nimeni. Luăm victoria și mergem mai departe. Niciun meci în aceste două competiții nu este ușor, trebuie să fim pregătiți din punct de vedere mental, în primul rând, pentru a face față cerințelor nu trebuie să ne relaxăm absolut în niciun moment.