Uncategorized

Tribuna de dupa Arman

“Intr-o buna dimineata, Cand Gregor Samsa se trezi in patul lui, dupa o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat intr-o ganganie INSPAIMANTATOARE”. Citatul din “Metamorfoza” lui Franz Kafka sta chiar langa usa redactorului-sef al revistei Tribuna, Mircea Arman, pe o foaie mica in condica de intrari si iesiri, pe cele patru semnaturi de astazi. Nu stim cine a pus mesajul, secretara e amabila, dar nu spune mai multe decat ii permite functia. Nu vrea probleme. Arman e in concediu medical si este inlocuit de discipolul sau, corectorul Livius George Ilea, care e plecat din birou.

Mesajul din Kafka nu este intamplator pus langa usa biroului de manager al revistei Tribuna. De la numirea lui Arman, revista culturala s-a metamorfozat intr-o batalie de orgolii, transformand publicatia intr-o adunatura de texte reciclate – “o ganganie inspaimantatoare”.

Redactia Tribuna din cladirea Sebestyen, aflata la kilometrul zero al Clujului,  e pustie. Redactorii sunt plecati care pe unde, unii in delegatii, altii la biblioteca, iar doi dintre ei isi omoara timpul la o tigara cu fostul fotograf, Stefan Socaciu, venit in vizita.

Acolo il gasim si pe Stefan Manasia, proaspat repus in functie, dupa ce Consiliul Judetean a anulat dispozitia de demitere a acestuia. Cu un aer relaxat, Manasia asteapta primul termen de mediere in procesul pe care il are cu Arman – astazi la 12. Un proces pe care redactorul i l-a intentat sefului sau pentru ca a fost dat afara si a fost sanctionat cu o penalizare de 10% din salariu pe trei luni, fara un motiv intemeiat.

Atmosfera din sediul revistei este amortita. Arman conduce revista si din concediul medical, da dispozitii telefonice lui Livius George Ilea, subalternul sau de incredere. Redactorii sunt simple marionete, care semneaza condica la sosire si la plecare. Textele nu le-au mai fost publicate de sase luni, iar in paginile revistei ajung numai subiecte pe placul lui Arman, republicate dupa ce au aparut deja in Cotidianul si alte reviste nationale.

“Noi am trimis texte, si de ale mele si de ale colaboratorilor, dar nu a mai publicat nici unul. Scriu degeaba, nu intra textele in Tribuna, le trimit altora care au bunavointa sa mi le publice. Nu poti lucra in birou, eu scriu critica literara, trebuie sa consult multe carti, sa fiu ori intr-o librarie, ori intr-o biblioteca. Practic stau aici si ruginesc”, spune Stefan Manasia.

Il completeaza secretarul tehnic de redactie: “Mi s-au taiat toate atributiile, de sase luni incoace nu mai am nici birou, stau pe un scaun. Prima data pe mine si pe fostul fotograf a vrut sa ne dea afara. Pe Stefan (fotograful – n.red.) a reusit, asa zice el”, spune Ovidiu Petca, unul dintre cei mai vechi angajati ai revistei, de peste 20 de ani.

Dintre redactori lipseste Claudiu Groza, despre care colegii lui ne spun ca este intr-o delegatie la “ceva festival de teatru”. “Si Pavel Azap cred ca e in ceva delegatie”, spun ei. Oana Pughineanu, cea de-a patra membra a echipei este la biblioteca, dupa spusele colegilor.

“Claudiu e plecat pe banii organizatorilor. Mai nou, doar Arman isi da delegatii din bugetul revistei”, spun cei doi.

Acum programul la Tribuna incepe la 9 dimineata si se incheie la 17 30. In acest interval, redactorii pot pleca din incinta doar cu aprobare.

“Regula cu biletul de voie a ramas, trebuie sa te invoiesti in ziua respectiva. Uioreanu a promis ca saptamana viitoare ne cheama la negocieri. In primul rand, trebuie negociat regulamentul de ordine interioara. Oricum acesta trebuia negociat si cu sindicatul, or Uioreanu a spus ca managerul decide asta. E ilegal, inclusiv corpul de control al lui Uioreanu a spus acest lucru”, a mai spus Manasia.

Angajatii isi aduc aminte cu regret de vremurile in care manager era Maxim Danciu.

“Inainte de Arman, aveam o sedinta in fiecare saptamana, se discuta planul de numar, se discutau colaborarile, fiecare isi facea treaba. Fostul manager, Maxim Danciu, este dezgustat de ce se intampla acum si la randul lui este atacat de Arman”, mai spune Petca.

Arman si-a delegat atributiile corectorului revistei, Livius Ilea, pe perioada concediului medical. Ilea continua practicile sefului sau, inclusiv in relatia cu angajatii, dar si cu colegii de breasla.

“Nu stiu cat mai dureaza concediul domnului Arman, eu ma ocup de probleme tehnice si sunt foarte prins”, a spus Ilea pentru Ziar de Cluj, inainte sa inchida grosolan telefonul.

“Nu exista comunicare deloc, domnul Ilea nici nu ne saluta. El vine, se inchide in biroul sefului si sta acolo. Revista se face prin telefon, ii dicteaza Arman ce se publica”, explica Ovidiu Petca.

Prin urmare in revista intra numai materiale aprobate de Mircea Arman.

“Nu vine sa ne ceara materiale sau sa ne ceara pareri despre ce prostii intra in revista. Multe nu ar mai fi intrat daca cineva ne-ar fi cerut parerea. Ilea e un om subcalificat pentru ce post detine”, arata redactorul.

Conflictul de la revista culturala Tribuna, finantata din bugetul Consiliului Judetean Cluj a inceput dupa ce proaspatul manager Mircea Arman a instituit un regim dictatorial in redactie. Rand pe rand oamenii de cultura s-au solidarizat cu angajatii nedreptatiti si au incetat sa isi mai publice textele pe paginile revistei.

“Suntem un caz unic in istoria presei culturale romane, niciodata nu s-a mai intamplat asa ceva, nici sub comunism, ca un om sa isi asume o revista publica ca pe o platforma privata de parca el ar baga banii aici. In consecinta, publica numai apropiati, dupa chipul si asemanarea lui: agramati, vulgari, agresivi. Nu stim daca Uioreanu vrea sa ramana in istorie cu aceasta pata, bine, e adevarat ca nu-l intereseaza pe el cultura”, spune Stefan Manasia.

Redactorii continua sa spere in demiterea managerului, asa cum au recomandat cei de la Comisia de Cultura in urma unui control. Cu toate acestea, consilierii judeteni, in frunte cu Horea Uioreanu, amana discutarea problemei in plenul consiliului judetean pentru a se ajunge la o solutie juridica. Din cate se pare, Arman a reusit sa-si redobandeasca locul in fruntea Tribunei dupa ce i-a reangajat pe cei trei redactori dati afara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *