In vizor

Trei scenarii pentru începutul noului an școlar. Turcan: Tabletele vor ajunge la elevi dacă nu vor fi contestații

În urma consultărilor de miercuri, președintele Iohannis a susținut ideea a trei scenarii pentru noul an școlar, variantă de lucru pe care Guvernul său urmează să o definitiveze. Astfel, într-un context delicat al nerespectării măsurilor impuse de guvernul PNL-ist de către clanurile interlope, profesorul Klaus Iohannis a oferit tema zilei: începutul noului an școlar. Potrivit deciziei anunțate miercuri, noul an școlar urmează să înceapă la timp, în data de 14 septembrie 2020. Mai mult, după cum a precizat și vicepremierul Raluca Turcan, executivul PNL-ist are în vedere obligativitatea purtării măștilor pentru toți actorii procesului educațional, atât elevi, cât și profesori. 

Descentralizarea deciziei privind începutul anului școlar

Decizia pentru redeschiderea școlii va fi descentralizată și vor fi aplicate trei scenarii după care autoritatea locală va decide cum se va desfășura procesul de învățare, în funcție de numărul de cazuri de Covid înregistrate în localitate, a declarat profesorul Klaus Iohannis. 

Pe 14 septembrie începe noul an preuniversitar, aceasta însemnând că majoritatea elevilor vor merge fizic la școală. Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate au fost au fost elaborate trei scenarii în funcție de numărul de bolnavi din localitate, pe baza unor criterii general valabile.

„Aceste trei scenarii sunt scenariul „verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puțin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19;

scenariul doi, care înseamnă scenariul „galben”, între unu şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile,

şi scenariul trei, „roșu,” când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă.

Aceste scenarii se folosesc pentru a descrie ce se întâmplă în școală.

Foarte important şi vă rog să rețineți această chestiune: felul în care va funcţiona fiecare unitate școlară va fi decis local, deci, decizia se descentralizează la nivel de județ”, a declarat profesorul Klaus Iohannis.

Scenariul potrivit va fi decis de fiecare școală în Consiliul de Administrație și transmis inspectoratului școlar, care îl trimite mai departe la Direcția de Sănătate Publică, a anunțat și ministrul Educației, Monica Anisie. 

Scenariu verde – prezență obligatorie în școli

Atâta timp cat nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie părintele să-și trimită copilul la școală.

Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este luată împreună cu Direcția de Sănătate publică. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevi”, a declarat miercuri și Monica Anisie. 

Cum va decurge procedura la nivel administrativ?

Consiliile de administrație ale școlilor urmează să trimită situația către DSP, iar decizia finală pentru adoptarea unuia dintre scenarii va fi luată împreună cu Comisia pentru Situații de Urgență:

„Prin urmare în cadrul consiliului de administrație al unității de învățământ, se stabilește care este scenariul după care se va transmite către inspectoratele școlare județene care împreună cu Direcția de Sănătate publică analizează situația și din punct de vedere epidemiologic, dar și din punct de vedere aceea ce școala decis în Consiliul de Administrație și împreună în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vor lua decizia suspendării cursurilor”, a explicat Anisie. 

Tabletele vor ajunge la elevi doar dacă nu va fi depusă nici o contestație

În condițiile în care Ministerul Educației continuă să închipuie scenarii pentru debutul anului școlar, dispozitivele electronice pentru participarea elevilor la ore în regim on-line urmează să ajungă la aceștia doar în contextul în care nu vor fi depuse nici un fel de contestații la licitația demarată de executivul PNL-ist. 

După cum a explicat vicepremierul Raluca Turcan, în cazul unor blocaje de procedură puse pe seama contestațiilor – care reprezintă proceduri absolut legale – elevii pot începe anul școlar fără tablete digitale și laptopuri. 

„Cu tabletele suntem în plin proces de achiziție.

Semnarea contractului ar trebui să se întâmple la finalul lunii august, dacă nu vor exista contestații.

Mesajul nostru este că de multe ori acest proces al achizițiilor publice a fost prins într-un fel de hârjoneală și că acest aspect al achiziționării de tablete este unul atât de strategic și sensibil, încât inclusiv furnizorii ar trebui să manifeste un grad mai mare de responsabilitate”, a apreciat Raluca Turcan. 

Abia la începutul lunii iulie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care elevii pot beneficia de o tabletă, la cerere, pentru participarea la lecțiile desfășurate în format online. 

Deși conform calendarului adoptat de Ministerul Educației, formal, anul școlar 2020-2021 începe în data de 14 septembrie, termenul impus de minster pentru achiziția tabletelor este de 10 septembrie 2020.

Monica Anisie a anunțat, miercuri, că pe lângă cele 250.000 de tablete pentru elevi aflate în curs de achiziționare, Ministerul Educației va mai achiziționa prin împrumut de la Banca Mondială 74.000 de laptopuri pentru 1.100 de licee cuprinse în proiectul ROSE și 200.000 de echipamente numai pentru învățământul gimnazial. 

Din păcate, după cum semnala Ziar de Cluj, dispozitivele electronice au fost prevăzute exclusiv pentru elevi, mai puțin pentru cadrele didactice, mare parte din care nu a reușit să participe nici la cursurile de perfecționare privind modul de utilizare ale acestora și a desfășurării orelor on-line: 

„Din păcate, la ora actuală și din ce știm, era vorba despre oferta pe care a prezentat-o Ministerul Educației, pentru copiii defavorizați și pentru cei care nu au posibilități de a participa și a învăța on-line.

Și acolo sunt anumite condiții, un contract de comodat pe baza căruia vor fi date aceste laptopuri sau tablete digitale, dar pentru profesori, din păcate, la ora actuală nu este nimic concret”, a declarat pentru Ziar de Cluj președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (FSLI), Lucia Cojocaru. 

După cum apreciază Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, într-adevăr, o parte dintre profesori au fost antrenați în cadrul acestor programe de pregătire, dar din nefericire au fost și profesori care nu au fost incluși în aceste scheme de pregătire pentru folosirea tehnologiei și a desfășurării orelor on-line. 

„Au început și sunt în derulare aceste programe, prin Casa Corpului Didactic, pentru învățarea on-line, anumite programe educaționale, puse la dispoziția colegilor noștri. Precum proiectul CRED, prin care mai mulți profesori au terminat o etapă de perfecționare, dar nu cred că toată lumea a reușit să intre în acest curs de perfecționare”, a adăugat Lucia Cojocaru. 

CITEȘTE ȘI: Lider de sindicat, despre începutul noului an școlar: „Deocamdată nu sunt decât tatonări. Guvernul trebuie să asigure condițiile de protecție pentru elevi și profesori”

Masca – obligatorie pentru elevi

După cum a lăsat să se înțeleagă vicepremierul Raluca Turcan, guvernul PNL-ist ia în calcul obligativitatea purtării măștilor pe parcursul orelor în cazul desfășurării acestora în format fizic, atât pentru elevi, cât și pentru profesori:

„Dorința noastra este ca masca sa fie obligatorie”, a anunțat Turcan.

Întrebată dacă și pentru copii, și pentru profesori, vicepremierul a răspuns:

“Sigur! Distanța exactă între copii o vom anunța și în funcție de capacitatea de implementare”, a conchis Turcan. 

Rămâne de văzut dacă părinții copiilor vor fi de acord cu obligativitatea purtării măștilor pentru elevi pe parcursul orelor de curs în cazul unui scenariu verde în care prezența fizică a acestora la școală va fi obligatorie. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *