Memoria clujeanului trebuie udata periodic cu amintiri, altfel uita de la mana cu care stampileaza, la gura cu care se devoreaza mititeii electorali. Drept pentru care, saptamana aceasta reamintim, in mare, primele 20 promisiuni neonorate de catre Emil Boc, din 2004 incoace, sau tergiversate si/sau facute pe fuga, doar ca sa raporteze ca a facut ceva. Vom face si cereri pe Legea 544 catre onor municipalitate pentru a afla cam care ar mai fi stadiile in care se afla aceste promisiuni promise.
1. Studiile de trafic si proiectele pentru fluidizarea traficului în zona centrala si pe principalele artere de circulatie;
2. Parkingurile din zona centrala; Ce se mai aude, de exemplu, de parkingul din Piata Mihai Viteazul?
3. Desi in 2014 a alocat 5.000.000 de lei pentru noile parkinguri de cartier, la nici un parking nu s-au inceput lucrarile – cel din strada Negoiu – neterminat; Demolarea garajelor?
4. S-au cheltuit peste 163 milioane lei pentru reabilitarea liniei de tramvai din Cluj Napoca. Emil Boc a abandonat ideea extinderii liniei de tramvai pana in Floresti, desi acesta a fost unul dintre proiectele cu care a castigat in campania electorala pentru primaria Clujului din 2012. Cum arata noul parc auto al CTP?
5. Deși a plătit 350.000 de lei pentru consultanta privind implementarea in transportul public local a 10 autobuze electrice pe care autoritatile locale au declarat ca au intentia de a le achizitiona in 2014 din fonduri elvetiene, acest proiect este pe cale de a fi finalizat la calendele grecesti; In 2016, data la care trebuia finașizat proiectul, Emil Boc mai trage o minciuna:
“Aceasta strategie se intinde pe perioada 2016 / 2019 si vizeaza achizitionarea a 30 de autobuze electrice pentru care sunt asigurate si fondurile necesare, astfel, din fonduri elvetiene, din bani europeni, prin Fondul de Mobilitate al U.E. , prin alocatii ale Guvernului Romaniei si ale Municipalitatii clujene sa constituit un fond de investitii in valoare de 71.241.776 LEI fara TVA. Un prim pas foarte important in aceasta strategie a fost facut in data de 6 mai cand Primaria Cluj Napoca, in calitate de Autoritate Contractanta, a publicat pe SEAP anuntul referitor la depunerea ofertelor si organizarea licitatiei pentru achizitionarea primelor 10 autobuze electrice. Valoarea estimată a acestei prime achizitii este de 23.747.587 Roni fara TVA si reprezinta echivalentul a 10 bucati de autobuze electrice, valoare în care este incluss si instruirea personalului. Potrivit anuntului se va organiza o procedura on line deschisa pentru cumpararea autobuzelor electrice”.
A mintit in 2014? A mintit in 2015 cand ambasadorul Elvetiei a semnat la Cluj-Napoca acordul de cumparare a 10 autobuze electrice pentru municipiu? Sau va minti si in 2020?
6. In 2014 Emil Boc fura cu nonsalanta un proiect al consilierilor locali liberali, care atunci erau in opozitie cu el – proiectul unui monorail pe albia raului Somes (acel Somes navigabil promis in campania din 2012). Desi s-a laudat la sedinta de aprobare a bugetului ca in proiect a fost cuprins si studiul de fezabilitate pentru realizarea acestui monorail, nu am mai auzit ca acest lucru sa se intample. Intre timp s-a asternut apa si peste acest proiect – acum este nefezabil, pana la urmatoarea campanie electorala. Acum se vrea metrou.
7. Desi in 2014 s-au alocat, prin buget, peste 5.000.000 de lei pentru reabilitarea cladirilor din zona centrala, acesti bani nu s-au cheltuit din cauza procedurii complicate de finantare propuse de catre municipalitate. Apoi Boc, cu nerusinare, a aruncat problema pe umerii cetatenilor Clujului, marindu-le impozitele de 500 de ori. Cand a fost criticat ca aplica dubla masura la impozitare si ca nu se auto-amendeaza pentru proprietatile municipalitatii lasate in paragina, a revenit cu privire la impozitare si a declarat ca cei care fac dovada bunei credinte – adica si-au depus actele -, vor fi scutiti de impozitarea cu 500%. Cei care au platit pentru refatadizare raman cu banii platiti, cei amendati, raman amendati, el a facut totul sa fie bine, ca sa nu fie rau.
8. Deși vorbește de peste 5 ani despre reabilitarea zonei Piata Mihai Viteazul si despre realizarea unui parking subteran in aceasta zona, Emil Boc nu a demarat acest proiect. In schimb a scos bani din buzunarele clujenilor pentru a plati despagubiri pentru un contract de asociere prost intocmit.
9. Nici pana azi nu s-a finalizat nimic din vesnicele proiecte de Cartiere ale Tineretului, transformate cand in parcuri foto-voltaice, cand in Centre ale Cinematografiei Mondiale, cand în parcele pentru tinerii casatoriti sau pentru revolutionarii din decembrie 1989, fie că vorbim despre terenurile din Lomb sau cele din Dambul Rotund. In schimb, prin procese pe contracte de asociere prost concepute, sau procese pentru promisiuni neonorate, municipalitatea a fost la un pas de a pierde din patrimoniu ca daune parte din aceste terenuri in asociere si va scoate bani din buzunarele clujenilor pentru a plati despagubiri.
10. Desi a declarat ca Centrul Cultural Transilvania este o prioritate, nici pana acum nu s-au inceput lucrarile la aceasta investitie. Intre timp, locatia s-a transformat in parcare temporara, ceea ce frizeaza vesnicia cand e vorba de Emil Boc si promisiunile sale neonorate.
11. In 2012 primarul Emil Boc a venit in fata clujenilor cu proiectul de Aqua Park din Grigorescu pentru care au fost alocati 1.000.000 ron in 2013. Nici pana in ziua de azi nu exista acest Aqua Park, dar nici de milionul de lei nu stim ce s-a ales. Poate descarcarea de sarcina a milionului se face prin lucrarile facute la Strandul SUN – care nu este, totusi, aqua park.
12. Emil Boc s-a lăudat in 2014 ca a bugetat infiintarea unui patinoar permanent – poate ni-l arata si noua.
13. Cu chin si cu vai, in 2015, Emil Boc a finalizat Planul Urbanistic General si l-a supus spre aprobare. De atunci il tot amendeaza si tot intr-un scandal urbanistic o tinem. Daca mai e ceva de negociat in Cluj-Napoca, doar acest PUG a ramas – care este o mina de aur pentru rechinii imobiliari din Cluj-Napoca. A se vedea de proiecte imobiliare aberante se mai nasc.
14. Abia de anul trecut, dupa mai bine de zece ani, Emil Boc a inceput sa preia la municipalitate strazile particulare rezultate in urma dezvoltarii imobiliare haotice la care si el a fost partas. In mai bine de zece ani nu a fost interesat sa treaca din domeniul privat in domeniul public aceste strazi si sa le reabiliteze ca pentru un oras de 5 stele desi a fost solicitat in acest sens. Anul trecut, in campanie electorala, promitea ca va scoate din mizerie 400 de astfel de strazi. Un an mai tarziu nu stiu daca sunt mai mult de trei strazi care au fost preluate – de verificat.
15. Bike Sharing s-a realizat cu intarziere si inca nu este finalizat. Mai mult, contine tronsoane care sunt o adevarata bataie de joc la adresa clujenilor. Se vede ca s-a facut in graba, neprofesionist, doar ca sa se justifice faptul ca s-au luat niste bani din fondurile europene si ca si Cluj-Napoca se integreaza unui trend.
16. Sistemul de ticketing a fost inaugurat cu fast si pompa, dar nu functioneaza corect nici macar acum la un an de la campania electorala.
17. Turnul Primariei a zacut drapat cu un cearceaf pana anul acesta. DE AFLAT CATA CHIRIE S-A PLATIT PENTRU SCHELELE CARE AU ZACUT ACOLO TIMP DE MAI BINE DE 2 ANI.
18. Podul Traian – nefinalizat nici acum, la a nici nu ma stim cata amanare de termen.
19. Piața Garii a fost mai bine de doua decenii un santier permanent – nu stim cat ne-au costat aceste doua decenii de lucrari in dorul lelii. In ceea ce priveste pasajul subteran al lui Surubaru, acesta este o buda de lux pentru boschetari care se inunda la fiecare ploaie. Bani aruncati degeaba.
20. Cand nu-i in campanie la Boc se ajunge foarte greu in audiente, de obicei dupa 6-9 luni. In campanie, Boc iese pe strada si-i trage pe oameni de mana sa spuna ce-i doare, iar el incepe sa noteze intr-un carnetel cu patratele. Pe Boc il doare in cot de clujeni si problemele lor, el vrea sa ramana primar. Restu-i poezie. Sa nu uitam ca Boc a contribuit la falimentul multor firme care aveau contract cu Primaria Cluj-Napoca si a dat toate lucrarile de asfaltare la Diferit si asociatul turc. Acum firmele din Cluj Napoca lucreaza in „sub-contractare”, caimacul ajunge la turci.
Cica un grup de cercetatori din Ardeal au raportat inventarea incetinitorului de particule. Cu ajutorul acestuia se va demonstra atat existenta vesniciei la sate, cat si de ce dureaza, atat cat dureaza, pana se implinesc promisiunile lui Emil Boc.