Analiza

TOPUL comunelor din Cluj cu nereguli de ZECI DE MILIOANE DE LEI. Curtea de Conturi a descoperit abateri financiare, vouchere de vacanță și salarii ilegale și indemnizații pentru morți  

Controalele Curții de Conturi realizate anul trecut la primăriile din județ a scos la iveală nereguli și abateri financiare de zeci de milioane lei. Au fost și primării care au avut în regulă toate documentele contabile. Ziar de Cluj vă prezintă topul primăriilor din comunele din Cluj cu cele mai mari abateri și nereguli.

Verificările făcute de Curtea de Conturi vizează activitatea primăriilor din anul 2020.

Printre neregulile descoperite cele mai frecvente fac referire la greșeli din evidența contabilă. În unele situații au fost acordate indemnizații, salarii și vouchere de vacanță în mod nelegal. Un alt exemplu face referire la comuna Gilău, unde Primăria a acordat indemnizație pentru o persoană cu handicap grav, decedată.

Primăria Aghireșu: 9.535.000 lei

9.455.000 lei = menținerea nejustificată în evidența contabilă a Primăriei Aghireșu a bunurilor din domeniul public administrate de către Școala Gimnazială Aghireșu-Fabrici din subordinea Consiliului Local, deși potrivit prevederilor legale, acestea se înregistrează în patrimoniul și în evidența contabilă ale instituțiilor care au primit în administrare aceste bunuri și se scad din evidența contabilă a unității administrativ-teritoriale (care le predă).

Primăria Feleacu: 7.903.000 lei

7.074.000 lei = evidența contabilă nu este condusă cu respectarea tuturor reglementărilor incidente, cu influență asupra situațiilor financiare;

744.000 lei = contul de execuție a bugetului local-venituri nu reflectă situația reală privind drepturile constatate de încasat;

20.000 lei = în cazul unor salariați veniturile salariale acordate depășesc nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar.

Primăria Geaca: 7.555.000 lei

7.529.000 lei = nu au fost înregistrate sau au fost înregistrate eronat în evidența contabilă unele operațiuni economice, cu influențe asupra rezultatului patrimonial și a situațiilor financiare întocmite la 31.12.2020;

7.000 lei = au fost acordate în perioada 2018-2020 vouchere de vacanță persoanelor ce ocupă funcție de demnitate publică, ceea ce contravine prevederilor legale;

6.000 lei = în anul 2020 au fost efectuate plăți nelegale urmare acordării unor salariați din cadrul UATC Geaca de drepturi salariale pentru activitatea prestată în proiecte finanțate din fonduri europene cu depășirea nivelului indemnizației viceprimarului.

Primăria Poieni: 4.960.000 lei

3.288.000 lei = nu au fost reflectate corect în evidența contabilă obiectivele de investiții finalizate și recepționate, pentru care au fost întocmite procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor;

1.058.000 lei = nu au fost reflectate corect în evidența contabilă plățile efectuate pentru restituirea unui împrumut contractat de către UATC Poieni în anul 2015;

Primăria Iara: 4.865.000 lei

4.236.000 lei = evidența contabilă la nivelul UATC Iara nu este condusă cu respectarea tuturor reglementărilor incidente, cu influență asupra situațiilor financiare;

629.000 lei = la nivelul UATC Iara, în anul 2020 s-au decontat din secțiunea de dezvoltare lucrări care prin natura lor nu erau de domeniul investițiilor, iar pe de altă parte s-au derulat lucrări în regim de reparații curente, dar care prin specificul lor erau lucrări de investiții, denaturându-se astfel și situațiile financiare și structura patrimoniului;

UAT Gilău: 3.360.000 lei

3.076.000 lei = nu au fost reflectate corect în evidența contabilă obiectivele de investiții finalizate și recepționate, pentru care au fost întocmite procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor, în valoare de 3.075.967 lei;

264.000 lei = nu au fost înregistrate în evidența contabilă mijloacele fixe și obiectele de inventar aferente iluminatului festiv achiziționate în perioada 2017-2020, acestea fiind incluse în cadrul lucrărilor efectuate, facturate și decontate;

13.000 lei = în perioada 2019 – 2021 au fost efectuate nejustificat plăți în cuantum de 13.410 lei, reprezentând majorări salariale, acordate nelegal ca urmare a calcului eronat al procentului de fonduri europene pentru activitatea prestată în proiecte de finanțare din fonduri europene nerambursabile;

8.000 lei = s-a acordat de către UATC Gilău, în perioada 01 iulie – 31 decembrie 2020, în afara cadrului legal, indemnizație pentru o persoană cu handicap grav, decedată, generând plăți nelegale în cuantum de 8.106 lei.

Primăria Aiton: 2.643.000 lei

2.421.000 lei = evidența contabilă nu este condusă cu respectarea tuturor reglementărilor incidente, cu influență asupra situațiilor financiare;

47.000 lei = au fost acordate drepturi salariale necuvenite.

Primăria Dăbâca: 2.599.000 lei

2.261.000 lei = Primăria nu a evidențiat în contabilitate în mod corect, toate operațiunile economico-financiare efectuate, în conformitate cu legislația în vigoare, afectând rezultatul curent financiar al instituției;

338.000 lei = Școala Gimnazială Gelu Românul nu a depus situațiile finaciare la ordonatorul de credite principal și nu a evidențiat în contabilitate în mod corect, toate operațiunile economico-financiare efectuate, în conformitate cu legislația în vigoare, afectând rezultatul curent financiar al instituției.

Primăria Săvădisla: 2.438.000 lei

1.789.000 lei = au fost înregistrate eronat în evidența contabilă unele operațiuni economice, în valoare de 1.788.964 lei, cu influențe asupra rezultatului patrimonial și a situațiilor financiare întocmite la 31.12.2020.

Primăria Sânmartin: 2.087.000 lei

2.087.000 lei = înregistrarea eronată direct pe cheltuieli a lucrărilor la obiectivul de investiții “Modernizare infrastructură rutieră în comuna Sânmărtin, județul Cluj” și a unor lucrări finalizate și recepționate.