Vorba parafrazată a poetului, acum o lună nu credeam s-ajung a mă gândi vreodată că peste o lună voi face filosofii despre viața de acum o lună. Nu știu alții cum sunt, dar eu împlinesc fix 30 de zile de muncă la domiciliu, adică o lună de închisoare cu regim deschis.
După o lună din temporara (?) nouă viață începi să te gândești cum era înainte, dezvolți o nostalgie a vremurilor de dinainte de molimă. Începe să îți fie dor de lucruri pe care acum nu le poți face. Situații care atunci te enervau la cote inimaginabile acum te-ar bucura.
Așadar, drag cititor, te întreb: ție de ce ți-e dor din viața de dinainte?
Mie mi-e dor de lucruri mărunte. Până la urmă astea îți bucură inima.
Să înceapă lista veselă! Mie mi-e dor:
– de un concert, chiar și din ăla super „lame”, la care să râd cu prietenii mei cât de prost cântă ăia de pe scenă, să ne enervăm că am dat bani aiurea pe bilet și să înjurăm cât de scumpă e o bere din aia mică și o apă, tot din aia mică;
– de o plimbare aiurea, pe străzi la 3 dimineața pentru că așa am eu chef;
– de un stat la coadă din ăla sănătos la „Mec”;
– de o plimbare, dintr-un capăt în altul al orașului, cu un 25 din ăla atât de aglomerat de să simt pe frunte respirația oamenilor de lângă mine; chiar și de un miros de transpirație din autobuz mi-e dor acum;
– de povestea vieții unui taximetrist oarecare, pe care o afli într-o cursă de la birou până acasă, deși nu ai niciun chef să o asculți; ce să vedeți, acum aș fi curioasă de o așa poveste fără rost;
– de un zbor cu avionul, oriunde, chiar și până în București;
– de conversații fără sens cu colegii, ca într-o piesă de teatru absurd dintr-o lume suprarealistă;
– să mă plâng că iar e luni și nu am niciun chef să merg la redacție;
– să mă stresez că e târziu și trebuie să ma machiez, să îmi aranjez părul ca să pot filma emisiunea să nu fiu în întârziere;
– de vizite la orice oră din zi și din noapte;
– de târgul de vechituri, de mormanele de haine infecte în care cauți doar să te afli în treabă, nu pentru că ai avea nevoie de ceva;
– de mers la cumpărături în mall, unde e mega aglomerat încât simți că îți explodează creierul; în paranteză spun că e atât de apocaliptic mall-ul din cartierul meu încât mă aștept ca vreun zombie să spargă o vitrină și să își târâie picioarele în căutare de carne de om proaspătă;
– de un tatuaj nou, oricât de mic.
P.S. Rețelele de socializare îmi spun că acum doi ani, în această zi, eram în drum spre Viena. Tu ce făceai anul trecut sau acum doi ani sau acum trei ani, în 15 aprilie?