Protejează-te, informează-te și ai grijă de sănătatea ta!
Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în parteneriat cu Rotary Câmpia Turzii, demarează o campanie esențială pentru prevenirea cancerului de col uterin.
În acest context, încurajăm toate femeile din comunitatea noastră să beneficieze de această campanie, care le poate salva viața.
HPV este una dintre cele mai răspândite infecții virale la nivel mondial. Se transmite prin contact sexual sau piele-pe-piele, iar anumite tulpini cu risc crescut pot provoca, în timp, modificări celulare care duc la cancer de col uterin.
HPV este o infecție virală care poate afecta atât femeile, cât și bărbații, încă de la vârste adolescentine.Tulpinile de HPV sunt responsabile pentru 70% din cazurile de cancer de col uterin.
Testarea HPV + Testul Babeș-Papanicolau reprezintă combinația ideală pentru a depista la timp orice modificare.
CUM POȚI BENEFICIA DE TESTAREA GRATUITĂ HPV?
Programându-te la telefon: 0727-782942, de Luni până Vineri.
Testările HPV GRATUITE au loc la cabinetul domnului doctor Mahmoud Alajmi, în Câmpia Turzii, str. Gării, nr. 3 A.
