Din oras

Telenovela Tarnița, un nou episod. Nasra face pe victoriosul, de fapt n-a rezolvat nimic. Ambarcațiunile NU AU FOST INTERZISE pe Tarnița!

Horia Nasra se laudă pe Facebook cu o pseudo-victorie. Deputatul a primit un răspuns ambiguu de la Ministerul Apelor, care se bate cap în cap cu hotărârea de guvern 665 din 2008. 

„OFICIAL: NU pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele!

Ministerul Apelor și Pădurilor, în urma interpelării cu titlul ”Situaţia lacurilor Tarniţa şi Beliş-Fântânele, arii protejate şi surse de apă ale Clujului” pe care am depus-o în 04 septembrie 2019, a confirmat oficial că NU pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele! Răspunsul primit de la minister este cât se poate de coerent, prin urmare aștept ca activitatea oficiului de căpitănie Dej să reintre în parametri normali și să ia de urgență măsuri. De asemenea, consider important demersul conducerii Sucursalei Hidrocentrale Cluj cu privirea la emiterea unui regulament, însă procedura trebuie finalizată!”, a scris Nasra pe Facebook.

OFICIALĂ e doar naivitatea lui Nasra, care își asumă meritul de a fi rezolvat cazul Tarnița. Nici vorbă și nici pe departe. Răspunsul celor de la Minister e departe de a fi coerent, atâta timp cât ignoră hotărârea de guvern 665 din 2008, prin care Tarnița a devenit oficial navigabilă. 

Problema a fost lămurită destul de clar de către Căpitănia Dej, prin vocea Căpitanului Viorel Federiga, într-un interviu acordat Ziar de Cluj. Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic. CĂPITĂNIA DEJ a dat cărțile pe față: „Ar trebui reglementat, nu interzis”
 

Așa cum am mai scris de 1000 de ori, legile se bat cap în cap, iar situația e departe de a fi rezolvată. Prefectura Cluj, Viorel Federiga și Hidroelectrica lucrează la un nou regulament, în cel mai optimist caz va fi gata undeva peste o lună de zile. Până atunci, victoriile asumate pe Facebook sunt zero barat. Momentan, Federiga este în concediu până pe 21 octombrie.

Iată și mesajul primit de Nasra, care a „rezolvat” problema: „Lacurile Tarniţa şi Fântânele sunt acumulări permanente localizate pe râul Someşul Cald, în bazinul hidrografic al râului Someş şi sunt în administrarea SPEEH Hidroelectrica S.A.

Din punct de vedere al administrării resurselor de apă şi al lucrărilor de gospodărire a apelor, lacurile Tarniţa şi Fântânele au fost desemnate corpuri de apă de suprafaţă, conform Planului de Management actualizat al Spaţiului hidrografic Someş – Tisa aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 859/2016 pentru aprobarea Planului Naţional de Management actualizat aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României. Lacurile în cauză deţin autorizaţia de gospodărire a apelor nr.1 /05.01.2015 valabilă până la data de 31.01.2020, respectiv autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 313/12.12.2018 valabilă până la 31.05.2019 şi au următoarele folosinţe:

lacul Tarniţa: alimentarea cu apă a populaţiei, producerea energiei electrice, atenuarea undelor de viitură şi agrement. În ceea ce priveşte folosinţa de alimentare cu apă, la 200 de m de barajul Tarniţa se află o captare de apă de suprafaţă destinată potabilizării, respectiv priza acumulare Tarniţa (cod ROAB09RW00029), administrator fiind Compania de Apă Someş SA Cluj. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.

lacul Fântânele: producerea energiei electrice, atenuarea debitelor. În regulamentul de exploatare al barajului şi al lacului de acumulare Fântânele, aprobat de Administraţia Naţională ” Apele Române”, care face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor, este specificat la pct. 6.6.3, lit. d) ”prin autorizaţia de mediu este interzisă utilizarea ambarcaţiunilor cu motor pe lacul Fântânele”.

Având în vedere cele de mai sus, coroborat cu prevederile art. 2A1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, considerăm că ⛔ nu pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele”

Considerăm? Să considerăm putem cu toții, până când legile nu se vor mai bate cap în cap rămânem cu postări lăudăroase pe Facebook. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *