In vizor

Taximetriștii clujeni au câștigat în instanță dreptul DE A CIRCULA pe benzile dedicate transportului în comun

Taximetriștii clujeni anunță că și-au câștigat dreptul de a circula pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun, având legislația de partea lor dar și două sentințe civile favorabile. 

„În conformitate cu prevederile articolului 20 pct .5 din Legea 38/2003 conform căruia „Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora „ care reprezintă normă derogatorie de la cadrul general de reglementare în materia circulației pe drumurile publice, adică OUG 195/2002, legea taximetriei fiind o lege speciala și de strictă interpretare potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, și sentințelor civile definitive 3993/2020 și 5298/2020, începând cu data de 29.03.2021, în Cluj Napoca taximetrele vor circula, conform legii, pe aceste benzi respectând semaforizarea dedicata ei! De asemenea, legea 38/2003 nu condiționează circulația pe aceste benzi de faptul ca taximetrele se află pe sau la acel moment. În concluzie, vă rugăm să aveți decența de a nu perturba liniștea urbei noastre prin claxoane inutile, sesizați organele competente în cazul în care observați colegi care nu se supun acestor norme legale!”, transmite Asociația de monitorizare Taxi Transilvania. 

Până acum se pare că primarul Emil Boc le-a îngrădit taximetriștilor acest drept în mod abuziv. Boc s-a comportat ca și cum el e stăpân pe banzile dedicate și dacă îl supără taximetriștii, gata le interzice accesul pe singura banda unde ele era permis să circule, pe cea din Gheorgheni. 

”Dacă vor abuza de acest drept, Primăria le va retrage dreptul de a intra pe linia dedicată. Dacă se respectă regulile de bun simț și toată lumea este mulțumită, ceea ce funcționează nu vom retrag. Din punctul meu de vedere suntem deschiși și la extindere, acolo unde liniile ne vor permite, acolo unde liniile dedicate sunt încărcate, acolo vom amâna decizia. Dar în Gheorgheni, unde numărul de autobuze nu este încă atât de numeros, putem discuta, dar pe rutele supraaglomerate unde, în anumite ore, se circulă în bandă nu poți compromite transportul public. Pe anumite intervale orare putem să discutăm și acolo”, a precizat primarul Emil Boc anul trecut.

Unul dintre taximetriștii care a fost amendat de către polițiști pentru că se deplasau pe banda dedicată transportului în comun a contestat în instanță procesul verbal prin care a primit amendă, iar Tribunalul Cluj i-a dat câștig de cauză. 

Cu privire la contravenția prevăzută de art. art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 5 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că petentul a circulat pe un sector de drum cu acces interzis, instanța reține că conform art. 20 alin. (5) din Legea nr. 38/2003, „taxiurile pot circula în localități pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulația acestora”. 

Rezultă din norma legală reluată în cele ce preced faptul că autoturismelor care circulă în regim de taxi le este permis accesul pe acele sectoare de drum special amenajate pentru mijloacele de transport în comun, cu unica condiție de a nu perturba circulația acestora. 

Se observă din cuprinsul actului de sancționare contravențională faptul că agentul constatator nu a reținut că petentul ar fi perturbat circulația mijloacelor de transport în comun astfel încât nu există nici un motiv pentru a înlătura incidența prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 38/2003. 

În consecință, în condițiile în care petentul nu a perturbat circulația mijloacelor de transport în comun, conform prevederilor art. 20 alin. 5 din Legea nr. 38/2003, acestuia îi era permis, în calitate de conducător auto ce presta servicii de taximetrie, să utilizeze pistele special amenajate pentru mijloacele de transport în comun, fiind lipsit de relevanță sub aspectul răspunderii contravenționale dacă în momentul respectiv în autoturism transporta sau nu un client al serviciilor de taximetrie, o astfel de condiție nefiind reglementată de norma legală. Astfel, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 5 din OUG nr. 195/2002, petentul fiind îndrituit să utilizeze pista special amenajată pentru mijloacele de transport auto în comun. 

Pentru aceste motive, instanța constată că nu poate fi atrasă răspunderea contravențională a petentului, urmând ca plângerea contravențională formulată de către petentul P____ V_____ A_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean C___ să fie admisă , cu consecința anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 24.02.2020. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *