In vizor

Tarcea: „Da, Austria a făcut o mare nedreptate României (bl-bla-bla), dar nevoia şi necesitatea achiziţionării clădirii BCR există, nu s-a modificat”. Aşa că, boicot, boicot, dar banii tot se dau. Boc a lipsit de la şedinţă

Cu 20 de voturi pentru (consilierii locali ai PNL şi UDMR, prezenţi la şedinţă), s-a stabilit că vom boicota Austria din gură şi vom vărsa de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca cele 5,8 milioane de euro necesare achiziţionării clădirii BCR Cluj.

Au fost prezenţi 26 de consilieri locali, doi au lispit, la fel şi primarul Emil Boc, care OSĂ afle, cu stupoare, cum a reuşit să mai arunce cu nişte vorbe în eter cu câteva zile în urmă şi s-a trezit proprietar, peste voinţa sa, pe clădirea BCR Cluj. Oricum terenul de sub clădire aparţinea Cluj-Napoca.

Preşedinte de şedinţă a fost numit viceprimarul Dan Tarcea, viceprimarul Olah Emese fiind mandatată cu semnarea actelor de vânzare-cumpărare.

Opoziţia a zis şi ea cea a avut de zis. La orice argument de bun simţ, că banii s-ar putea folosi altfel (digitalizare, de exemplu), iar dacă necesitatea achiziţionării unei clădiri pentru nevoile municipalităţii n-a dispărut în câteva zile (Dan Tarcea dixit), se putea achiziţiona o altă clădure – de exemplu cea a Universităţii Dimitrie Cantemir de la Gară, sau căuta ceva mai ieftin, s-a replicat ceva gen: de acord, dar avem nevoie.

Prin urmare, rămâne cum am bănuit: boicotul lui Boc e din gură. Cam cum e şi cu majoritatea promisiunilor administrative înşirate pe gură în ultimele aproape două decenii.