Consilierii locali au aprobat încheierea unui protocol de colaborare pe 10 ani cu Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, în scopul realizării…
Consiliul Superior de Medicină Legală a făcut o serie de precizări cu privire la motivele pentru care sute de teste care au…
De ce refuză parte dintre părinți și profesori, declarativ, să testeze copiii de coronavirus cu testele de salivă? De ce ministerele Educației…
Universitățile clujene caută soluții pentru a reîncepe cursurile față în față. Rectorul Universității Babeș Bolyai, Daniel David, a declarat că nu se vor…
Condițiile de călătorie pentru o destinație se pot modifica de la o zi la alta, astfel că este foarte important ca pasagerii să…
Polițiștii clujeni au identificat cinci persoane pe Aeroportul din Cluj care au prezentat buletine medicale false care atestau rezultate negative pentru infecția cu…
Afacerile laboratoarelor de analize medicale au trecut de 2,5 miliarde de lei în 2020, iar în acest an s-ar putea atinge un…
Colegiul Farmaciștilor din Cluj se opune demersului inițiat de Ministerul Sănătății prin care se dorește implementarea activităților de testare rapidă antigen COVID-19…
Cât de periculoasă este evoluția pandemiei în România nu ne-o spune numărul de noi infectări zilnice, cât cel al pacienților internați în…
În ultimele 24 de ore, 169 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj, De asemenea, au fost înregistrate și două decese,…
Una dintre cele mai mari temere ale părinților vizavi de începerea noului an școlar se referă la posibilitatea ca elevii cu anumite…
Am citit ieri o postare, viralizată pe Facebook, a părintelui Savatie Baștovoi, eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova….
În ultimele 24 de ore, 111 persoane din județul Cluj au fost confirmate cu Covid-19. Rata incidenței este de 3,60. Au fost efectuate 625…
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) și-a exprimat un punct de vedere public față de comercializarea prin farmacii a…
Săptămâna trecută, după ce au anunțat că România va intra într-o carantină parțială, autoritățile au tot încercat să ne explice că trebuie…