Este cunoscut faptul că cei mici învață cel mai bine prin joacă, iar activitățile care îmbină dezvoltarea creativității și îndemânarea sunt printre…
Iubiri împlinite, intense, imposibile sau tragice. Despre iubire s-au scris tomuri întregi, i s-au închinat milioane de versuri, i se cântă balade,…
Când alegi conștient să-ți învingi fricile, ies proiecte frumoase, ce îi pot educa, inspira sau chiar ajuta pe cei din jurul tău….
De la somon, caracatiță, creveți, calamar, până la hering, ton și mii de alte specii de pește, apele ne pun la dispoziție…
O zi reușită se cunoaște de la prima înghițitură de cafea, așa că trebuie să te asiguri că alegi cea mai bună…
Viitorul este mai aproape decât crezi, iar evenimentul Demo Phoenix te aduce față în față cu el. În rol principal se află…
Iulius Mall le propune clujenilor, începând cu acest weekend, o expoziție inedită, unde vor putea să admire cele mai importante specii de…
Organizarea unei nunți este o experiență unică ce te umple de emoție și bucurie, dar ca să nu-ți lipsească nimic de pe…
Stilul tău are nevoie mereu de mici ajustări, care să-ți aducă o parte din bucuriile cotidiene: un parfum nou, o rochie numai…
Intrăm pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, iar Iulius Mall Cluj este alături de tine în această…
Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze reţeaua sa de centre…
În marea lume a cadourilor, fiecare dintre noi își dorește să fie unic, mai ales în această perioadă în care vrem să…
A început numărătoarea inversă a zilelor rămase până la Crăciun, iar vestea bună este că Iulius Mall Cluj are un nou program…
Sesiuni sustenabile de shopping, articole unicat aduse de anticari, dar și cadouri pentru spiridușii Moșului sunt trecute pe agenda Iulius Mall Cluj…
Iubit de copii, bătrânul îmbrăcat în roșu, cu barbă deasă, albă și tolba plină de cadouri, coboară în fiecare an pe hornurile…