După Revoluție, România a avut un ministru nou la Educație aproape în fiecare an. Sunt vreo 27 de miniștri în 30 de…
Prima etapă pentru înscrierea elevilor în învățământul profesional, dual începe luni, pe 29 iunie și durează până pe 3 iulie, apoi continuă…
Frica nu își are locul în educația copiilor. Chiar și pe timp de pandemie, cei mici învață cum să respecte mediul înconjurător,…
În urma campaniei „Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, lansată în data de 4 mai 2020, de către Arhiepiscopia Clujului,…
Prin Ordinul de ministru nr. 4.304, din 21 mai 2020, au fost anulate competițiile școlare internaționale, naționale și regionale, activitățile educative naționale,…
Modificările făcute recent la procedurile pentru mobilitatea cadrelor didactice și etapele concursului de Titularizare 2020 au fost cuprinse într-un ghid pentru cadrele didactice făcut…
În data de 5 mai 2020, Monica Anisie, ministrul educației, declara că „Ministerul Educației a pus deja în dezbatere publică un proiect…
Ministrul Educației, Monica Anisie a realizat că obligativitatea ca părinții să le asigure copiilor participarea la ore online nu este fezabilă, astfel…
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, duminică, într-o emisiune TV, că potrivit unei estimări preliminare, aproximativ 250.000 de elevi din România nu…
Decizia de a NU redeschide instituțiile de învățământ superior, dar și cele din învățământul preuniversitar a fost anunțată luni de către Klaus…
De mai bine de o lună școala românească s-a mutat în mediul online, dar nu pentru toți elevii, ci doar pentru aceia…
Dacă nu ne folosim de această criză pentru a reconstrui din temelii procesul de predare-învățare, criza a venit degeaba, pentru școala din…
Un pol de creștere important pentru economia municipiului Cluj-Napoca, turismul medical, este acum grav afectat de restricțiile impuse de epidemia de coronavirus….
Vorbim foarte mult în aceste zile și în împrejurările date, și e normal să vorbim, despre urgențele luptei noastre împotriva virusului pandemic…
Românii de peste 100 de ani se vor uita în trecut, la perioada asta, și se vor întreba cam cât de beți…