Politica

Szijjártó: Ungaria va realiza un port şi o bază logistică în Trieste

Oraşul italian Trieste va deveni rampa de lansare pentru exporturile peste mări ale Ungariei, care va crea acolo un port şi o bază de logistică de 32 de hectare, scrie hvg.hu citând un oficial al ministerului afacerilor externe şi comerţului, titrează siteul hirado.hu. Scopul proiectului este de a facilita şi accelera livrarea de produse maghiare pe rute maritime.

„Ungaria va crea un port şi o bază logistică în Trieste pentru a permite firmelor maghiare care exportă peste mări să-şi livreze produsele mai repede  şi fără obstacole“, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar al comerţului, la Forumul Logistic V4.

Oficialul a adăugat că acordul de cumpărare pentru teren ar putea fi semnat la începutul lunii iulie. Costul proiectului este estimat la 60-100 de milioane de euro. Planul presupune, de asemenea, dezvoltarea de infrastructură care să permită companiilor din Ungaria un acces mai rapid la punctul de ieşire la mare pe rute rutiere sau feroviare. Accesul ar trebui să se facă în cel mult 24 de ore.

Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a vorbit despre faptul că Guvernul ungar va realiza, până în 2024, o dezvoltare extraordinară pe întreaga reţea rutieră şi feroviară din Ungaria: 3.200 miliarde de forinţi (9,86 miliarde euro) pentru dezvoltarea drumurilor publice şi 1.500 miliarde de forinţi (4,62 miliarde euro) pentru dezvoltarea căilor ferate până în 2022. Péter Szijjártó a declarat că, în ceea ce priveşte coridorul comercial şi de transport “Via Carpathia” propus de Polonia, care traversează Europa Centrală în direcţia Nord-Sud, din Lituania până în Grecia, porţiunea de 229 de kilometri de pe teritoriul Ungariei va fi onstruită integral de Guvernul ungar şi finalizată până în 2022, astfel încât, pe ruta Kosice-Miskolc-Debrecen-Oradea se va putea circula pe autostradă.

În cadrul dezvoltărilor transfrontaliere, noul pod peste Dunăre de la Komárom şi şoseaua rapidă care traversează graniţa slovaco-ungară vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor şi vor face legătura între Budapesta şi Bratislava. Politicianul a adăugat că în acest an Guvernul ungar va începe să construiască un alt nou pod, peste râul Ipoly, la graniţa slovaco-ungară.

Referindu-se la oportunităţile economice eurasiatice, Peter Szijjártó a spus că Ungaria ar trebui să se folosească de planul comercial conceput de China pentru Europa şi Asia, şi trebuie să ofere cele mai rapide oportunităţi de livrare pe calea ferată din porturile greceşti spre Europa de Vest. Din acest motiv, Guvernul Ungariei pune un accent deosebit pe realizarea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad, a declarat ministrul.

Ungaria este o economie cu surplus comercial, adică una care exportă mai mult decât importă. Surplusul comercial s-a situat la 644 de milioane de euro în luna mai, potrivit datelor insti­tutului naţional de statistică. În luna analizată, im­por­turile au crescut cu 6% în ritm anualizat, la 9 miliarde de euro, în timp ce exporturile s-au majorat cu 5%, la 9,67 miliarde de euro. În aceeaşi perioadă a anului trecut, sur­plusul comercial a fost cu 54 de milioane de euro mai mare.

Cel mai mult au crescut importurile de energie, cu 12%. Au urmat în top importurile de utilaje şi echipamente de transport, care s-au majorat cu 8,2%. Achiziţiile de alimente, băuturi şi produse din tutun au urcat cu 3,2%.

În schimb, exporturile de alimente, băuturi şi produse din tutun au crescut cu 11%, iar cele de energie cu 4,1%. Exporturile către alte state membre ale Uniunii Europene au reprezentat 87% din exporturile totale, iar importurile către UE au fost de 75% din total. Cu ţările Uniunii, Ungaria a avut un surplus comercial de 1,2 miliarde de euro. În perioada ianuarie-martie, surplusul s-a situat la 1,85 miliarde de euro, faţă de 2,14 miliarde de euro în intervalul similar din 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *