Justitie

Sute de persoane vor fi afectate de protestele judecătorilor. Curtea de Apel Cluj îşi suspendă activitatea până în 28 ianuarie!

Curtea de Apel Cluj a decis suspendarea activităţii până în data de 28 ianuarie, în semn de protest faţă de propunerea Guvernului Orban de a reduce salariile magistraţilor. Singurele cauze care nu sunt cuprinse în suspendarea activităţii sunt cele cu măsuri preventive. Acest demers îi afectează pe zeci de avocaţi şi sute de justiţiabili care au dosare cu dezbatere pe fond în: penal, civil şi contencios administrativ. 

Astăzi, 21.01.2020, a fost convocată Adunarea generală extraordinară a judecătorilor Curţii de Apel Cluj, având în vedere dispoziţiile Hotărârii  nr. 55 din data de 16.01.2020, dată de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturiipentru formularea unui punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraţilor.

În urma analizei efectuate, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a hotărât:

1. Abrogarea textelor normative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, în sensul propus prin propunerile legislative nr. Pl-x nr. 292/2019, aflate la Camera Deputaţilor,  este susceptibilă de a afecta, în mod grav, independenţa judecătorului, ca şi componentă fundamentală a statutului acestuia şi implicit, independenţa sistemului judiciar. Se solicită, prin urmare, încetarea procedurii de legiferare şi păstrarea actualelor dispoziţii cuprinse în Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Formularea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi exercita, prin Secţiile Unite, prerogativa prevăzută de art. 25 alin. 1 lit. c din Legea nr.304 /2004 privind organizarea judiciară, în sensul sesizării Curţii Constituţionale pentru un control de constituţionalitate al Legii privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, înainte de promulgarea acesteia.

3. Suspendarea activităţii de judecată, între 22 ianuarie şi 28 ianuarie 2020, inclusiv, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală„, arată cei de la Curtea de Apel Cluj. 

Avocaţii se plâng de faptul că nu sunt informaţi telefonic cu privire la faptul că şedinţele de judecată se suspendă şi că există situaţii în care sunt chemaţi martori din alte localităţi în van, deoarece nu sunt audiaţi, ca urmare a protestului magistraţilor. 

Contactată telefonic, decanul Baroului Cluj, avocat Flavia Maier, susţine că instanţele nu au transmis o adresă oficială nici când au suspendat activitatea la începutul lunii. De altfel, dacă exista o astfel de adresă, Baroul Cluj îşi informa membrii cu privire la faptul ca şedinţele de judecată vizate de protest sunt suspendate, prin urmare avocaţii erau scutiţi de a se prezenta, împreună cu clienţii, degeaba la instanţă. 

Magistraţii sunt nemultumiţi pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, marţea viitoare, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale.

În ultimele săptămâni, mai mulţi magistraţi, dar şi alţi angajaţi din sistemul de justiţie şi-au manifestat nemulţumirea faţă de măsurile Parlamentului şi spun că măsurile sunt şi neconstituţionale şi incorecte.

De altfel, Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel Bucureşti şi alte instanţe din ţară şi-au suspendat activitatea şi în luna decembrie, având la baza aceleaşi considerente.

Acţiunilor de protest li s-au alăturat şi procurori din cadrul mai multor parchete din ţară.

În cursul zilei urmează ca Judecătoria Cluj-Napoca şi Tribunalul Cluj, Tribunalul Comercial Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Gherla, Judecătoria Huedin şi Judecătoria Dej să anunţe dacă se alătură protestului şi îşi suspendă activitatea până în 28 ianuarie, precum a decis Curtea de Apel Cluj. În cazul în care decis acest lucru, numărul celor afectaţi creşte substanţial.  

Astăzi, 21.01.2020, a fost convocată Adunarea generală extraordinară a judecătorilor Curţii de Apel Cluj, având în vedere dispoziţiile Hotărârii  nr. 55 din data de 16.01.2020, dată de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturiipentru formularea unui punct de vedere motivat relativ la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraţilor.

În urma analizei efectuate, Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj a hotărât:

1. Abrogarea textelor normative referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, în sensul propus prin propunerile legislative nr. Pl-x nr. 292/2019, aflate la Camera Deputaţilor,  este susceptibilă de a afecta, în mod grav, independenţa judecătorului, ca şi componentă fundamentală a statutului acestuia şi implicit, independenţa sistemului judiciar. Se solicită, prin urmare, încetarea procedurii de legiferare şi păstrarea actualelor dispoziţii cuprinse în Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Formularea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi exercita, prin Secţiile Unite, prerogativa prevăzută de art. 25 alin. 1 lit. c din Legea nr.304 /2004 privind organizarea judiciară, în sensul sesizării Curţii Constituţionale pentru un control de constituţionalitate al Legii privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, înainte de promulgarea acesteia.

3. Suspendarea activităţii de judecată, între 22 ianuarie şi 28 ianuarie 2020, inclusiv, cu excepţia cauzelor având ca obiect adoptarea unor măsuri preventive în materie penală.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *