In vizor

Şulea s-a apucat să îi amendeze pe alegătorii care îl critică

Cea mai mare comună din țară, Florești, se laudă nu doar cu numărul mare de locuitori, cu miile de apartamente apărute ca ciupercile după ploaie și cu cea mai aglomerată șosea, dar mai nou și cu faptul că cetățenii care îl critică pe primarul Șulea pe rețelele de socializare sunt amendați de către Poliția Locală (aflată în subordinea Primăriei). 

Doi locuitori ai comunei Florești au fost amendați de Poliția Locală Florești pentru postările pe care le-au avut pe o rețea de socializare. Aceștia afirmă că au primit în poștă procesele verbale potrivit cărora au primit o amendă de 1000 de lei în baza legii 61/1991, art 2. Pct.1. Primarul Șulea s-a simțit lezat de postările și comentariile acestora și a sesizat Poliția Locală. 

Respectivul articol de lege stipulează faptul că: Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora.

Avocații contactați de Ziar de Cluj pentru a oferi un punct de vedere asupra acestei situații confirmă faptul că se poate ajunge la un proces în urma acestor amenzi, tocmai prin faptul că au preferat să nu se pronunțe asupra speței, cităm: „că există șansa să fie chemați să reprezinte una dintre părț”i.

Un locuitor al comunei a primit o amendă de 1000 de lei pentru pentru că: a adresat expresii jignitoare primarului comunei Florești, în public pe rețeaua de socializare Facebook inducând în eroare publicul și lezând deminitatea acestuia provocând indignarea cetățenilor vizualizatori prin afirmația: ”comandantul părărește ultimul nava, domnul primar dumneavoastră ați părăsit-o primul”.

Unul alt cetățean a fost amendat potrivit procesului verbal, deoarece în spațiul public Facebook a adresat cuvinte jignitoare primarului comunei Florești, afirmând: haideți să îl bombardăm pe netrebnic cu mesaje” lezându-i deminitatea, provocând indignarea cetățenilor vizualizatori. În fapt, acest comentariu a fost lăsat la postarea pentru care celălalt cetățean din Florești a fost amendat.

Practic Șulea consideră că i-a fost lezată deminitatea pentru că cineva l-a numit căpitan. Nu putem să nu ne întrebăm care alt apelativ i-ar fi gâdilat orgoliul edilului, astfel încât să nu își trimită angajații de la Poliția Locală să îi amendeze pe cetățenii din comună. Și în același timp, nu putem să nu ne întrebăm ce deminitate i-a mai rămas edilului Floreștiului care are deschis dosar penal pentru fapte de corupție. 

Aceste practici nu sunt noi, primarul Șulea a făcut astfel de plângeri la Poliția Locală și anterior, iar polițiștii locali (aflaţi în subordinea lui, să nu uităm – ceea ce constituie măcar conflict de interese) i-au amendat pe cetățenii a căror limbaj nu a fost pe placul primarului.

”Si nu e vorba catusi de putin aici de libertate de expresie. Una e sa iti spui opiniile, ideile, crezul si cu totul altceva sa proferezi in public injurii, expresii jignitoare sau vulgare de natura sa lezeze demnitatea si onoarea persoanelor sau a institutiilor publice. Da, corect. Avem dreptul de a spune orice, oriune. Este un drept. Dar avem si obligatia de a raspunde pentru cele afirmate. Pana la urma, dreptul tau nu poate sa incalce dreptul altcuiva”, își justifică primarul Șulea acțiunile.

Poliția Locală Florești are timp în plină pandemie să urmărească postările floreștenilor de pe rețelele de socializare și să îi amendeze pe cei care aduc critici primarului. În timp ce pe aceeași rețea de socializare sunt zeci de postări cu oameni care nu respectă restricțiile de circulație și cu lipsa echipajelor de poliție de pe străzi, aceștia sunt ocupați să împartă procese verbale celor care critică modul în care primarul își face treaba. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *