
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii continuă să susțină cu consecvență și responsabilitate sportul local, investițiile și sprijinul logistic oferit dovedindu-și tot mai des eficiența prin performanțele tinerilor noștri sportivi.
În această perioadă, la Complexul Național de Sport „Elisabeta Lipă” din Snagov, are loc un stagiu de pregătire al lotului național de Rugby 7s U18, pregătit pentru Campionatul European de la Budapesta. Din lot fac parte cu mândrie și sportivele noastre de la Leii Câmpia Turzii: Oltean Alessia Roberta și Socaci Alessia Diana.
Cele două tinere ne-au transmis un mesaj emoționant chiar di cantonament, exprimându-și recunoștința și dorința de a reprezenta România cu cinste.
„Susținerea noastră pentru sport nu este doar o promisiune, ci un angajament ferm. Ne mândrim cu sportivii Câmpiei Turzii, care demonstrează că talentul, munca și susținerea comunității pot construi performanță. Felicit Leii Câmpia Turzii pentru contribuția lor la lotul național și le doresc succes fetelor noastre în drumul spre Campionatul European!”, a declarat primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN.
În perioada 19–20 iulie 2025, la Budapesta, România va participa la U18 Girls Sevens Trophy, unde va evolua în grupa B, alături de Ucraina, Moldova și Ungaria. Primele două echipe clasate vor promova în Championship.
Le transmitem „Leoaicelor” noastre mult succes, să treacă cu bine de acest stagiu și să ducă tricolorul cât mai sus, la Budapesta! Baftă, fetelor! Să deveniți „Ghinde” cu acte în regulă!