Din oras

Strategia Municipiului e inca in asteptare

Proiectul de dezvoltare strategica a municipiului Cluj-Napoca, planul pe care va trebui sa se bazeze administratia locala in ceea ce priveste finantarile din fonduri europene in perioada 2014-2020 nu a fost inca adoptat. Strategia este gata din luna aprilie, s-a organizat si o dezbatere publica, finalizata in 10 iulie. Cu toate acestea angajatii Primariei inca lucreaza la documentul care va trebui sa intre in dezbaterea Consiliului Local.

“Documentul a plecat de la noi la Primarie. In urma dezbaterii am primit sugestii pe care le-am integrat in strategie, apoi l-am trimis inapoi. Este important sa se mentina ideea de grupuri de lucru permanente, compuse din societatea civila si reprezentanti ai Primariei, pentru ca in momentul in care se lanseaza axele mari de finantare sa se poata scrie rapid proiectele din ideile prezentate in Strategie”, a explicat Calin Hintea, decanul Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii (FSPAC), cea care a coordonat proiectul de planificare strategica a Clujului pentru urmatorii sapte ani.

Consilierul local Doru Stoica, presedintele Comisiei pentru fonduri europene, relatii externe, turism, orase infratite si strategii de dezvoltare comunitara, spune ca deocamdata nu a vazut varianta finala a Strategiei.

“Nu am primit inca documentul oficial, este datoria primarului sa il aduca in dezbaterea Consiliului Local. Este un document stufos, peste 1.000 de pagini, elaborat de o echipa multidisciplinara, cu siguranta unele propuneri vor intra pe actele de finantare”, a subliniat Stoica.

Cel mai devreme luna viitoare va putea fi dezbatut proiectul in plenul Consiliului Local.

“Se lucreaza la forma finala, sa fie o structura unitara. Apoi cel mai probabil se va organiza o prezentare publica a strategiei, urmand sa intre in dezbaterea Consiliului Local.  Urmatoarea sedinta e in 18 septembrie, iar proiectele trebuie sa fie gata saptamana aceasta, deci cel mai repede in sedinta din luna octombrie va intra in Consiliu”, a declarat Oana Buzatu, purtatorul de cuvant al Primariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *