In vizor

Steluta Racolta, acuzata de ANI ca a incheiat, prin firma sa, contracte cu institutii aflate in subordinea CJ Cluj

Consilierul judetean Steluta Racolta este acuzata de incompatibilitate. Agentia Nationala de Integritate arata ca Racolta s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada exercitarii mandatului de consilier judetean, deoarece societatea pe care o administreaza – RSC Consulting – a incheiat patru contracte de formare profesionala in valoare totala de 32.400 lei, cu institutii sau regii autonome de interes local aflate in subordinea ori sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj.

Agentia Nationala de Integritate arata ca Steluta Racolta “s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada exercitarii mandatului de consilier judetean, intrucat, societatea comerciala la care aceasta detine calitatea de asociat si functia de administrator a incheiat patru contracte de formare profesionala in valoare totala de 32.400 lei, cu institutii sau regii autonome de interes local aflate in subordinea ori sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj ori cu societatile comerciale infiintate de consiliul judetean, incalcand, astfel, dispozitiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”.

In articolul respectiv se precizeaza:  „consilierii judeteni care au functia de […] administrator […] precum si calitatea de actionar sau asociat la societatile comerciale cu capital privat […] nu pot incheia contracte comerciale de prestari de servicii, de executare de lucrari, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritatile administratiei publice locale din care fac parte, cu institutiile sau regiile autonome de interes local aflate in subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judetean respectiv ori cu societatile comerciale infiintate de consiliile locale sau consiliile judetene respective”.

Potrivit declaratiei de interese, Steluta Racolta este asociat si administrator la RSC Consulting SRL.

Societatea de consultanta este partener in mai multe proiecte cu finantare europeana, ultimul fiind “Insoteste-ne la bordul carierei”, un proiect finantat prin POSDRU prin care se ofera cursuri gratuite pentru viitoarele stewardese.

Racolta mai este presedintele Asociatiei Patronale a Furnizorilor de Formare Profesionala, dar si al Asociatiei ARDAF RESURSE UMANE.

Consilierul judetean PDL a derulat prin societatea RSC Consulting programe finantate din fonduri europene, iar in timp ce detine aceasta functie, ea este si membru consltativ al AJOFM Cluj, instiutie partenera in programele derulate de societatea sa.

Anul acesta, prin societatea RSC Consulting, a obtinut finantari nerambursabile in valoare de 5.661.547 de lei, prin POSDRU.  De asemenea, prin Asociatia Patronala a Furnizorilor de Formare Profesionala a obtinut o finantare nerambursabila in valoare de 3.463.292 de lei, tot prin POSDRU.

Consilierul judetean PDL nu a putut fi contactat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *