Din oras

Sprijin financiar pentru plata bonelor, un proiect care s-a dezumflat înainte de a deveni funcțional: „Bani sunt, solicitări nu prea există”

Programul Primăriei Sprijin financiar pentru plata bonelor pare să se fi dezumflat înainte de a deveni funcțional. Acum, până și autoritățile sunt nevoite să recunoască că proiectul-pilot s-a dovedit a fi o măsură insuficientă, inoperabilă. Această măsură a venit chiar din partea edilului Boc ca o soluție la nemulțumirile clujenilor privind numărul insuficient de locuri în creșele de stat din municipiul Cluj-Napoca. 

Întrebat în privința modului în care se derulează acest mega-proiect al Primăriei Cluj-Napoca – pentru care a fost modificat chiar și cadrul legislativ spre a permite acordarea de sprijin financiar pentru plata bonelor din partea administrației locale familiilor care nu au reușit să-și înscrie copiii in creșele de stat – Emil Boc a declarat:

„Banii sunt.

Banii sunt în bugetul local.

Solicitări nu prea există.

Asta e realitatea…”, a recunoscut Emil Boc. 

În schimb, edilul a făcut o lungă prezentare a proiectelor de creșe aflate în derulare pe timp mediu și lung la nivelul municipiului Cluj-Napoca.

În vara acestui an și Primăria Florești anunța inițierea unui proiect similar: acordarea unei compensații financiare pentru fiecare copil care nu prinde loc la creșele de stat din comună.

În urmă cu un an de zile, în iunie 2020, municipalitatea lansa un proiect de hotărâre privind sprijinul financiar pentru plata bonelor în cazul părinților care nu au reușit să-și înscrie copiii la o creșă de stat. 

„Suntem prima Primărie din România care aprobă un astfel de ajutor financiar, plătit din banii clujenilor, din taxele şi impozitele locale.

A fost o bătălie lungă, nu a fost uşor să se creeze planul legislativ naţional, să se facă proiectul şi să îl avem azi pe masă.

Am avut o discuţie lungă cu Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj. Există în România o lege pentru profesia de bonă, Legea 167 din 2014, care spune că o persoană are obligaţia de a obţine un certificat în conformitate cu prevederile legiii.

Deci, cei care doresc să beneficize de sprijinul financiar trebuie să angajeze o bonă care să îndeplinească aceste condiţii.

Cei care doresc să obţină statutul de bonă pot să ştie că au nevoie doar de 120 de ore specializare, printr-un curs de care se ocupă AJOFM, gratuit pentru cei cu venituri reduse, sau poate costa 600-700 de lei la furnizori privaţi.

Există circa 170 de astfel de furnizori în Cluj, iar șefa AJOFM este și membră în comisia națională de autorizare a furnizorilor și poate oferi mai multe detalii”, declara primarul Emil Boc în fața Consiliului Local în ședința din iunie 2020. 

De la inițierea acestui proiect, în vara lui 2019, Ziar de Cluj semnala disfuncționalitatea programului supranumit „Bocobona” în condițiile în care fondurile disponibile potrivit unor criterii riguroase erau insuficiente pentru plata serviciilor oferite de o bonă, precum și lipsa bonelor care să activeze legal, condiție esențială pentru înscrierea în program. 

CITEȘTE ȘI: Fiindcă nu sunt locuri suficiente în creșe, Primăria subvenționează plata bonelor acasă. Dar, ia bone de unde nu-s!

Criteriile de obținere a ajutorului financiar pot fi consultate aici. 

Potrivit metodologiei aprobate, banii se acordă în funcție de venitul per membru de familie. Pentru cei cu venituri până la 2100 de lei se vor acorda 710 lei lunar. De la 2101 la 2500 de lei venit lunar/ membru de familie se vor acorda 550 lei lunar. De la 2501 la 3000 lei per membru de familie se vor acorda 390 lei, lunar. De la 3001 la 3500 lei se vor acorda 250 de lei, lunar. 

Serviciile unei bone însă sunt de peste 2000 de lei.

Spre exemplu, în august 2019, atunci când proiectul era inițiat, conform datelor furnizate de AJOFM Cluj, la nivelul municipiului Cluj-Napoca activau doar 3 (trei) bone oficial. Pentru a beneficia de sprijinul financiar oferit de Primărie, părinții trebuie să apeleze la serviciile unei bone autorizate, ori și numărul acestora este unul insuficient. 

Aceasta poate fi o explicație a faptului că deși programul funcționează pe hârtie, în realitate solicitările pentru acest tip de sprijin lipsesc. 

CITEȘTE ȘI: BocoBona e degeaba. Îl ajută doar pe Boc să-și crească imaginea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *