Anchete

Spitalul de Recuperare Cluj s-a PRIVATIZAT! Niste mini-Lucani l-au transformat in clinica privata sub atenta sforaiala a matusalemicei Sanda Patrichi

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj este o institutie medicala prestigioasa si foarte folositoare bolnavilor. Pacat ca acolo s-au culcusit cadre medicale care calarescu moca si cu nesimtire infrastructura Statului pentru interese private si folosesc pentru ei insisi timpul care ar trebui sa fie in slujba bolnavilor, facandu-si adevarate cabinete private in spitalul de stat. Cu spaga si programari ca la privat, pe ore, a unor pacienti ” suplimentari” care, culmea ironiei, sunt numiti si „clienti”.  In plus, nu se respecta programul de lucru, astfel ca deseori pacienti internati, batrani fara pile, raman fara tratament pe ziua respectiva, fiindca personalul vine cu intarziere si se ocupa mai ales de pile. O sa va explic.
Aceste deficiente din Baza de Tratament a Spitalului de Recuperare Cluj, inclusiv legat de programul de lucru, sunt cunoscute in cadrul spitalului de catre cei raspunzatori, adica si de Sanda Patrichi, sefa de la Recuperare, cat si de adjunctul sau, Gyorgy Bodizs, directorul medical, dar cei doi aleg sa taca.
In ceea ce priveste programul de lucru, desi li s-a mai „reamintit” angajatilor sa fie la ora 7 pe sectie (cand incepe oficial programul), fiecare vine la job cand il taie capul.
Pe Sanda Patrichi nu o mai asculta nimeni sau poate ca Patrichi are si ea un interes sa legitimeze acest haos si CORUPTIA de la Recuperare.
In Baza de Tratament a spitalului de la parter, si mai exact in cabinetele de kinetoterapie, ca aici sunt neregulile mari, pacientii ambulatori ai spitalului, precum si toti amaratii de batrani internati de pe sectiile de balneologie, neurologie, cadiologie, ar trebui sa aiba „intaietate” si sa beneficieze de tratamente de calitate. Sunt bolnavi internati paralizati, greu deplasabil, cu parkinson sau diferite alte boli neurodegenerative, veniti de la tara, tot felul de situatii grele pe care acea kinetoterapie ii poate ajuta sa se miste si sa fie independenti cat de cat intre doua internari, facute de doua ori pe an, caci cam atat ar dura efectul, 6 luni, in conditiile in care personalul ar face tratamentele corect si nu si-ar bate joc.
Unii dintre acesti bolnavi internati raman deseori fara tratamentul zilnic de kinetoterapie din baza de tratament fiindca, in primul rand, acolo, multe cadre medicale (in special, la cei de pe kinetoterapie), nu respecta programul de lucru. Dar cel mai grav e ca prioritate se acorda pilelor care vin din afara si nu bolnavilor internati. Am investigat in detaliu timp de mai multe dimineti situatia din cabinetul F05, cel mai mare si mai bine dotat cabinet de kinetoterapie din clinica, dar care functioneaza ca un adevarat cabinet privat al personalului angajat acolo. Personalul oficial al cabinetului este compus din kinetoterapeutul Ionut Cadar, asistent universitar la catedra de balneofizioterapie, si Claudia Dascal, kinetoterapeut, fara functie didactica universitara.
Un pacient care s-a saturat de porcaria de la Recuperare ne spune:
„Am apelat la serviciile clinicii in cabinetul F05 in calitate de pacient ambulator si nu mi-am putut efectua tratamentul corespunzator deoarece programul lor ar trebui sa inceapa la 7 dimineata. Eu, ca multi altii, ca sa ajung la serviciu la timp, ar fi trebuit chiar sa incep tratamentul la 7 dimineata, ca acolo programul afisat e de la 7. Ori  la ora aia la kinetoterapie in F05 (si nu numai), nu are cine se ocupa de pacienti. In final, a trebuit sa intarziu de cateva ori la serviciu si sa-i astept sa ma invete miscarile, apoi veneam la 7 dimineata fara prezenta personalului (ca era deschisa sala si portarul ma lasa), impreuna cu alti pacienti care trebuiau sa ajunga la serviciu, si, practic, faceam singuri tratamentul/miscarile, fara nici o supraveghere, binianteles ca si calitatea tratamentului era pe masura”.

Va dati seama ce haos e in Spitalul de Recuperare condus de matusalemica Sanda Patrichi?

Primul kinetoterapeut care vine dimineata este Ionut Cadar. Vine cu intarziere, dupa ce-si duce sotia la serviciu si fetele la scoala si incepe cu barfele, cititul presei si cafeaua de dimineata intre orele 7,30- 8. N-are de ce sa se grabeasca, da-i in mortii lor pe pacientii internati.
Mai exact domnul Cadar Ionut incepe ceva mai devreme de ora 8, in schimb colega lui, Claudia Dascal, NICIODATA nu ajunge inainte de ora 8, 20, adica o intarziere ZILNICA SI CONSTANTA de aproape o ora si jumatate  care are loc de ANI DE ZILE, caci si ea are copii care trebuie dusi la scoala, draga de ea, da-l dracu’ de program, programu’ e pentru fraieri.
De altfel, cei doi convietuiesc intr-o simbioza perfecta, caci Cadar ii acopera colegei intarzierea, in schimb ea il „ajuta” cu studentii lui, caci nenea Cadar e si asistent universitar si, ori de cate ori are programati  pacienti „privati” care nu trebuie sa astepte, colega Claudia face lucrarile practice cu studentii. De ce nu e normal acest lucru? Fiindca ea nu este cadru didactic, ca si Cadar Ionut. De asemenea, tanti Claudia se mai ocupa si de pacientii de la stat ai lui Cadar, cat el isi rezolva pilele. Adica Claudia Dascal il ajuta pe Cadar care-i acopera dimineata absentele, si lucreaza in paralel atat cu pacientii ei, cat si cu ai lui, ceea ce nu este fezabil ca si calitate a actului medical. In plus, parintii isi trimit copiii la facultate sa invete medicina cu cadre didactice, nu cu ” asistenta de la circa sanitara”, ca sa zicem asa.
De altfel, stati linistiti, nici Claudia Dascal nu duce lipsa de o multime de pacienti privati pe care ii numeste „clienti” si pe care „ii ajuta” in timpul programului de la stat, si de la care incaseaza plata aferenta, ca si colegul Cadar.
Adica spaga buna pe baza medicala a Statului Roman.
Cadar mai are un „sclav” care il ajuta in munca cu studentii, pe kinetoterapeutul Octavian Olariu (care, de asemenea, nu e cadru didactic) si pe care Cadar il „tolereaza” prin F05 (desi locul lui Olariu nu e acolo), tot ca marele Cadar sa se poata ocupa de pacientii sai „privati”. Si aici e o simbioza perfecta, fiindca il lasa si pe Olariu sa-si aduca pacienti privati in F05, mai putini ce-i drept, dar tot face un ban bun.
De altfel, Olariu lucreaza si in privat, dar Cadar nu are nevoie sa-si piarda timpul in privat, caci el isi rezolva toti pacientii „privati” in clinica de stat, cam cum facea Mihai Lucan. Dar cadar isi selecteaza pe spranceana clientela si numai cu recomandari de la medicii pacientilor respectivi, nu ia pe oricine, ca sa fie „treaba” sigura, iar pacientii sa nu-si permita sa reclame ceva, fiindca le e rusine de medicul lor care i-a trimis.
Pacientii vin de la „sursa” directa/ medicul lor care-l contacteaza direct pe Cadar. Un exemplu, un astfel de medic care-i furnizeaza pacienti lui Cadar este dr Claudiu Chitea, ortoped la Spitalul Militar, unde lucreaza sotia lui Cadar ca secretara sefa.
Dar mai sunt multi alti medici ce ii trimit pacienti cu telefon inainte, caci, de altfel, Cadar e un bun kinetoterapeut, primul kinetoteraoeut din Romania care si-a facut doctorat, numai ca a transformat cel mai important cabinet de kinetoterapie din spitalul de recuperare, in cabinet privat. Si asta se numeste coruptie si ar trebui sa fie arestat pentru asta.
Restul kinetoterapeutilor de pe sectie sunt super nervosi pe Cadar si Olariu pentru aceste „afaceri” si eludari ale fisei postului, dar tac chitic, fiindca el beneficiaza de protectia Sandei Patrichi, chiar sefa Spitalului de Recuperare.
Cadar, care e si suficient de agresiv daca-i incurci ” afacerile”,  era chiar sa se bata cu un alt coleg kinetoterapeut din baza de tratament, un coleg numit Peter Barta ( care are si sotia kinetoterapeut pe sectie). Sotii Barta nu-i vorba, au si ei pacientii ” lor” privati pe sectie, dar nu la nivelul si nu multi ca si Cadar.
Adevarul asta este: o gramada de personal medical fura de rupe de pe Spitalul de Recuperare.
Olariu nu e nici el nici pe departe usa de biserica,  in perioada de urgenta Covid, adica martie-mai 2020, ca angajat al Clinicii private Phisio Medica din Manastur, a facut contract cu Casa de Asigurari in numele unor pacienti fictivi, declarandu-se medic. Asta-i chiar infractiune. Aparea in baza de date a CAS ca Dr Olariu Octavian. A putut face asta fiindca in acea perioada nu se cerea bilet de trimitere de la medicul de familie. A folosit datele unor pacienti din baza de date de la Phisio Medica. Pe unii i-a mai sters ulterior, ca s-a cam aflat dar e greu de crezut ca i-a sters pe toti din baza de date a CAS.
Cat despre pacientii internati, ei ies cei mai napastuiti din toata afacerea. Fiindca ziua lor e foarte ” plina ” in spital, desi incearca sa mearga la 7 dimineata sa-si inceapa tratamentele, nu sunt primiti, fiindca nu e nimeni pe kinetoterapie sau la alte proceduri la ora respectiva.
Cand, in sfarsit, sunt „primiti”, ei stau la cozi imense la diferitele proceduri , apoi urmeaza vizita medicului pe sectie, cand pacientii internati trebuie sa stea in salon si sa astepte medicul. Dupa vizita, urmeaza tratamentele/uneori perfuzii ce iau bolnavilor o multime de timp si repede se face ora mesei de pranz. Dupa masa de pranz, pacientii nu mai apuca sa-si mai termine toate procedurile indicate fiindca, la ora 14, deja se termina programul in baza de tratament. Si astfel, adesea, pacientii raman fara tratamentul complet, nu mai apuca sa faca toate procedurile, deoarece procedurile nu incep la ora 7 dimineata, cum ar trebui.
Ca si calitate a tratamentelor, la  electroterapie situatia e clara, este un aparat care face treaba. Marea problema este tot la kinetoterapie, unde kinoterapeutul ar trebui sa supravegheze pacientul si sa-i faca deseori tratamentul cu mana lui.
Aici insa, deoarece Ionut Cadar, de exemplu, e ocupat cu pacientii personali, batranul internat e „hashait”, face singur miscarile indicate cum da Domnul, nu-l ajuta nimeni, sau il ajuta Claudia, „sluga” lui Cadar, dar face si ea ce poate acolo, ca are si propriii pacienti. Batranii mai putin norocosi cu memoria care nu-si invata miscarile pe de rost sa se descurce singuri, da-i in branza de nevolnici. Daca ati sti cum discuta personalul medical in discutiile private despre batrani si pacientii saraci, v-ati cruci.

Baiatul milionarului Prunean de la Grand Hotel Italia – pacient VIP la Stat

VIP-urile si milionarii Clujului au acces privilegiat la facilitatile Spitalului Clinic de Recuperare Cluj, sarantocii sa mai astepte.
Un singur exemplu de pacient ” privat” va dam, unul foarte important pentru Cadar si Claudia Dascal: fiul patronului la Grand Hotel Italia, Andrei Prunean, un tanar de 30 ani care a avut un accident de motocicleta si a ramas paralizat de la brau in jos. Accidentul a avut loc in iunie 2016, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un şofer inconştient care a întors pe o linie dublă continuă fără să se asigure.
Fereasca Dumnezeu pe toata lumea, pacat de tineretea lui si de ghinionul avut, dar aici ne intereseaza altceva.
Acest tanar a fost adus zilnic de familie vreo doi ani pana a inceput pandemia si n-a mai avut acces in spital. Andrei statea cu orele in F05, cam jumatate de zi.
Kinetoterapeutii Cadar si Dascal, EXTREM de bine platiti de mama baiatului (chiar recunosteau asta la o chermeza), ii dedicau aproape jumatate din activitatea lor zilnica acestui tanar, in defavoarea tuturor celorlalti pacienti, si mai ales in defavoarea batranilor internati.
Kinetoterapeutul Cadar ar fi trebuit sa-i faca aceste tratamente prelungite tanarului Andrei in timpul liber si nu cand trebuia sa se ocupe si de alti bolnavii sau de grupele de studenti. Circul a fost total: tanarul Andrei avea in Recuperare chiar si un medic curant pe balneologie foarte bine platit de familie, medic care il acoperea si legitima pe Cadar sa-si consume jumatate din timpul zilnic tratandu-l pe Andrei. Deci tot banii au dictat, la greu!
Nu-i vorba, toti oamenii cu necazuri trebuiesc ajutati, iar tanarul Andrei avea nevoie de acest ajutor, dar nu e normal sa dicteze banii la modul absolut intr-un spital de stat.
La Recuperare, toti inchid ochii, pacientul fara pile sau bani venit la spitalul de stat sta la coada dupa cei care platesc si care vin fara forme legale, pe baza de recomandari, iar batranii internati raman cu tratamentele fuserite.
Dar cel mai grav din toata povestea este ca acesti domni, buni profesional de altfel, sunt fondatorii Societatii Romane de Kinetoterapie, Olariu e chiar presedintele acestei societati. Tot ei sunt initiatorii Colegiului kinetoterapeutilor, o organizatie profesionala infiintata de cativa ani si acum functionala la nivel national. Ideea e ca ei sunt  persoane al caror exemplu este urmat de catre kinetoterapeutii din tara si de catre studentii care invata acolo. Dar pentru ei, spitalul de stat e „stat in stat”.
Papagalii astia fac „afaceri” in spitalul de Recuperare mai ceva decat medicii si nu se leaga nimeni de ei, ca o banda de infractori privatizati in spitalul de recuperare.
Daca mergi legal ca pacient ambulator sa-ti faci consultatie si programare la proceduri, astepti cel putin jumate de an.
Dar daca ai pile si bani de bagat in buzunarele lor largi, poti fii primit chiar de-a 2-a zi, si esti rezolvat cu prioritate fata de „prostii” fara pile, care asteapta jumate de an.
Exact astazi la amiaza am sunat la Spitalul de Recuperare pe numarul oficial – 0264 207 021 si-am intrebat centralista de programul din Baza de tratament (electroterapie/ kinetoterapie, etc). Mi s-a spus ca programul e intre 7,30-14.
Reporter: Doamna centralista, auziti, dar de ce imi spuneti 7.30 cand programul e de la 7? Haideti sa va spun acum, sunt ziarist si exact asta am vrut sa verific. Si mi s-a confirmat, ati fost invatata sa mintiti despre program.
Centralista: Domnule, nu stiu ce sa va zic, haideti sa va fac legatura la baza de Tratament.
… unde a si murit apelul, fiindca Cadar nu a raspuns.
Kinetoterapeutul Cadar si-a atentionat colegii care raspund la telefon sa spuna ca programul e de la 7,30. Atata tupeu are.
De ce? Fiindca Spitalul de Recuperare a ajuns pe mana unor nesimtiti care se cred patroni pe avutul Statului.