Știi ce perioadă este? Este perioada când simți un fior în aer, când toți cei din jurul nostru par puțin mai agitați, dar totuși mai zâmbitori, mai empatici și mai buni. Mai avem puțin până la Crăciun, iar la Iulius Mall Cluj te poți bucura de atmosfera sărbătorilor începând cu acest weekend. Sâmbătă, 6 decembrie 2025, aprindem luminițele de sărbători alături de Moș Crăciun, corul Ad Libitum Voices și alți invitați speciali. Tematica decorațiunilor de anul acesta este Crăciunul Retro.
Sâmbătă, de la ora 18.00, Moș Crăciun vine în Iulius Mall Cluj, iar alături de cele mai simpatice personaje, va porni într-o paradă veselă pornind din zona Auchan. După ce îi va saluta pe cei prezenți în Iulius Mall, Moș Crăciun și spiridușii vor merge în Curtea de Onoare, unde, împreună cu copiii prezenți, vor da startul colindelor și vor lăsa spiritul Crăciunului să cuprindă întreg proiectul.
Odată cu aprinderea luminițelor, de la ora 18.30, corul Ad Libitum Voices vor aduce colinde clasice, melodii tematice internaționale, cântece din filme de Crăciun care au făcut înconjurul lumii. Bradul din Curtea de Onoare are la bază un „televizor cu tub”, unde vei putea să îți faci o sesiune foto plină de inspirație pentru cele mai cool imagini de Crăciun.
Și cum ar fi Crăciunul Retro fără cea mai iubită jucărie de pluș? Atelierul spiridușilor îi invită pe cei mici să își creeze singuri propriul lor ursuleț, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00 . Într-un decor feeric, cei mici sunt așteptați de cei mai harnici elfi, alături de care vor realiza cei mai simpatici ursuleți de pluș. La final, fiecare copil va primi un certificat de naștere pentru jucăria lui și se va putea înscrie la Tombola Scrisorilor către Moș Crăciun, cu premii magice! Mai multe detalii despre eveniment, dar și despre bilete, puteți afla pe Facebook-ul Iulius Mall Cluj.
Anul acesta readucem Crăciunul Retro în Iulius Mall Cluj și te așteptăm să te bucuri de magia sărbătorilor! „Nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun!” – citat din „Cum a furat Grinch Crăciunul”, film apărut în anul 2000, când bradul era împodobit cu globuri de sticlă și bomboane din ciocolată, instalația luminoasă cânta, iar toată familia desfăcea cu atenție darurile primite de la Moșul.
