PubliNews

Spectacolul omagial-filantropic “Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă” a strîns peste 30 de mii de lei pentru refacerea Casei Memoriale din Bădăcin

Spectacolul omagial-filantropic “Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă” a generat o resursă financiară în valoare de 34.500 lei (vânzare bilete şi donaţii). În data de 30 octombrie 2018, suma a fost plătită, în integralitatea sa, Parohiei Greco-Catolice din Bădăcin, care deţine în proprietate Casa Memorială „Iuliu Maniu”.

Mulţumim participanţilor la evenimentul de sâmbătă, 27 octombrie, pentru că prin biletele cumpărate şi donaţiile financiare realizate au contribuit esenţial la realizarea dimensiunii filantropice a proiectului.

Mulţumim sponsorilor pentru susţinerea financiară acordată: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Banca Transilvania, Arcada Invest, Remedium Farm, Consiliul Judeţean Cluj, Perpetuum şi Electro Vest.

Mulţumim importanţilor parteneri instituţionali pentru creditul moral acordat iniţiativei şi organizatorului: Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului, Primăria Cluj, Consiliul Judeţean Cluj, Parohia GrecoCatolică Bădăcin.

Mulţumim partenerilor media pentru promovarea evenimentelor care s-au desfăşurat în cadrul Săptămânii „Iuliu Maniu”, în mod particular spectacolului filantropic-omagial: TVR Cluj, NCN TV Cluj, Ziar de Cluj, Transilvania Business, UP News.

Realizarea proiectului “Centenar 2018. Iuliu Maniu – Întoarcerea Acasă” ne-a prilejuit şi întâlnirea cu un om special a cărui putere de a deturna fatalitatea pierzaniei pleacă din seriozitate, înţelepciune, seninătate, perseverenţă, răbdare. Omul acesta este Cristian Borz, preotul grecocatolic din Bădăcin. Într-adevăr, dacă astăzi, în cazul Casei „Iuliu Maniu”, nu vorbim despre pânze de paianjen, moloz şi ruine, ci despre o construcţie care are toate şansele să fie redată funcţiunilor testamnetare dorite de către Sfinxul din Bădăcin, meritul îi aparţine în mare măsură părintelui Borz.

Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *