
Cea de-a treia zi a Sports Festival 2025 a venit cu momentul mult așteptat al ediției: meciul demonstrativ ”Ronaldinho & Friends – Team România”, disputat cu sala plină, într-o atmosferă electrizantă, în BTarena din Cluj-Napoca. Partida s-a încheiat spectaculos, cu scorul de 12–12, dar dincolo de rezultat, publicul a trăit un adevărat regal fotbalistic, oferit de unii dintre cei mai iubiți jucători ai lumii. Ronaldinho (45 de ani), fost Balon de Aur, a fost acompaniat de staruri precum Robert Pires, Adriano, Marco Materazzi, Wesley Sneijder, Jens Lehmann, Ricardinho, Kevin Kurányi și Cristian Zaccardo, sub conducerea antrenorului Felix Luz.
De partea cealaltă, echipa României i-a reunit pe Eric de Oliveira, Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Bogdan Lobonț, Răzvan Raț, Cosmin Contra, Adrian Ilie, Alexandru Chipciu și Florin Cernat, coordonați de pe margine de Ioan Ovidiu Sabău. Meciul s-a jucat în format 5+1, cu două reprize a câte 30 de minute și o pauză de 20 de minute.
Toate biletele pentru meci au fost vândute integral în doar câteva ore de la punerea în vânzare, în două etape care au generat interes record. La conferința de presă organizată în deschiderea meciului, invitații au declarat:
Ronaldinho: ”Cred că fotbalul continuă și astăzi să fie magic, așa cum a fost întotdeauna. Sunt jucători care pot duce mai departe această magie. Mă bucur să văd atât de mulți copii care mă admiră, deși nu m-au văzut jucând live. Le spun să se antreneze și să nu renunțe la visurile lor.
Sports Festival este un festival minunat, atâția copii care m-au primit cu atâta căldură. Sunt încântat de ce am găsit aici, mă simt ca acasă. Încă nici nu am plecat și deja îmi doresc să mă întorc!”
Adrian Mutu: ”Mă bucur mult să fiu din nou aici. Am mai participat la evenimentul cu Generația de Aur și Barcelona Legends – a fost extraordinar. Ce se întâmplă la Sports Festival este unic. Văd familii întregi pe străzi, copii care se bucură de mișcare. E important să avem astfel de evenimente anual. Sper să se repete, pentru copii și pentru fanii sportului.”
Anunțul serii: Sports Festival va găzdui meciul oficial de retragere al Simonei Halep
Prezentă la meciul demonstrativ, Simona Halep a luat cuvântul la finalul evenimentului pentru a face anunțul serii: ”O să vă bucure ce urmează să vă spun. La anul mi-aș dori să sărbătorim împreună retragerea mea. Va fi un moment emoționant și vă aștept să fim împreună la poate cel mai important moment din viața mea. Vă simt lipsa și vă mulțumesc din suflet pentru toată susținerea din cariera mea.”
Meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc sâmbătă, 13 iunie, în cadrul Sports Festival 2026, programat pentru perioada 11–14 iunie.
HIGHLIGHTS DUMINICA, 15 IUNIE
Ultima zi a Sports Festival 2025 începe cu multă energie, la linia de start a Crosului Supereorilor, competiția care combină sportul cu energia binelui. În fiecare an, competiția cu probe de 5K și 10K vine cu ocazia de a contribui real la cauze sociale, umanitare, comunitare. Anul acesta, o parte din taxa de participare merge către Via Transilvanica, traseul turistic de 1.400 km care străbate România de la nord la sud, conectând oameni, comunități și zone spectaculoase din țară. Este o invitație la descoperire și un reminder că sportul poate fi motorul schimbării în bine.
Tot duminică va avea loc o altă competiție ce implică alergarea contra-timp dar în echipe speciale: canicross. Competiția de alergare în tandem om–câine care revine la Sports Festival pentru al doile an consecutiv, cu două probe:
FUN OBSTACLE RUN (700 m cu obstacole): alergare în echipă, om și câine, pe un traseu gândit pentru distracție și conexiune;
DOG SPEED RUN (50 m): o cursă rapidă de viteză pentru câini, care își urmăresc stăpânul spre linia de sosire.
Seria discuțiile Sports Talks continuă duminică cu:
11:00–11:30: Javier Martinez Garcia – expert internațional în sport, entertainment și retail;
11:45–12:15: Andreea Irimia (Think Healthy) – influencer, autor, ambasador Sports Festival;
12:30–13:00: Dr. Răzvan Filip – specialist ORL și somnologie, Regina Maria;
15:15–15:45: Tiberiu Ușeriu – sportiv extrem, ambasador Via Transilvanica;
16:00–16:30: Radu Constantea – președinte FC Universitatea Cluj;
16:45–17:15: Patrick Ciorcilă – co-fondator Sports Festival, director Transylvania Open;
17:30–18:00: Mihnea Măruță – gânditor, autor, doctor în filosofie.
Seara se va încheia pe scena festivalului cu Voltaj, urmat de after party cui CD-J. Accesul la toate activitățile de bază, zonele de inițiere, concerte și Sports Talks este gratuit.
–
Cea de-a șasea ediție SPORTS FESTIVAL, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, are loc în 12-15 iunie 2025, la Cluj-Napoca. După o ediție de succes organizată în 2024, cu titani ai tenisului mondial, organizatorii pregătesc noi surprize și provocări iubitorilor de sport. Evenimentul se va desfășura, ca de obicei, în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, părculețul de copii din proximitatea stadionului și Parcul Iuliu Hațieganu.
www.sportsfestival.com/