Judecătoria Gherla a pronunțat vineri, 20 mai, sentința de fond în dosarul în care Ramona și Adrian Cătinean au fost trimiși în judecată pentru cămătărie. Instanța l-a condamnat pe Adrian Cătinean la doi ani și șapte luni de închisoare în regim de detenție. În cazul soției acestuia, fosta consilieră personală a pesedistului Ioan Neselean (ex-primarul Gherlei), instanța a stabilit o pedeapsă de doar nouă luni de închisoare, pe care o suspendă pentru o perioadă de încercare de doi ani și șase luni, în sarcina ei fiind reținută doar complicitatea la camătă.
„Condamnă pe inculpatul CĂTINEAN ADRIAN OVIDIU, la următoarele pedepse: a) 1 an și 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de camătă; b) 2 ani închisoare, pentru săvârșrea infracțiunii de șantaj. Contopește pedepsele de 1 an și 9 luni închisoare și 2 ani închisoare prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 7 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani ?i 7 luni închisoare, pedeapsă ce va fi executată în regim de detenție”, se arată în soluția pe scurt.
În cazul soției lui Adrian, Ramona Cătinean, magistrații au fost mai blânzi, stabilind o pedeapsa mai mică la care se adaugă 100 de ore de muncă în folosul comunității la Primăria Iclod sau în cadrul Parohiei Ortodoxe a Tuturor Sfinților.
„Condamnă pe inculpata Cătinean Ramona, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la camătă. Dispune suspendarea executării pedepsei închisorii de 9 luni sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni. Obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: Să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Iclod, sau în cadrul Parohiei Ortodoxe a “ Tuturor Sfinților“ , pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.”, se mai arată la dosar.
Cămătar cu vechime
Procurorii de la Gherla susțin că Adrian Ovidiu Cătinean și-a pus pe picioare ”afacerea” în urmă cu șapte ani. Toată operațiunea infracțională era cunoscută de către soția lui, Ramona Cătinean, care îl ajuta la încasări, retrageri de la Western Union și chiar acordare de ”linii de finanțare”. Cumva normal, la bine și la greu, soția l-a ajutat pe Cătinean, fiind și ea trimisă în judecată în prezentul dosar.
În rechizitoriu se subliniază în repetate rânduri că activitatea celor doi era de notorietate în oraș. Adrian Ovidiu Cătinean lua dobânzi de peste 100% din sumele date cu împrumut, bătea și amenința persoanele care nu respectau termenele. Mai mult, una dintre victime susține că a luat 400 de euro cu o dobândă de 50 de euro, pentru o săptămână. În momentul în care nu putut restitui cei 450 de euro, Cătinean i-ar fi impus penalități de 50 de euro pentru fiecare zi de întârziere. Când omul a făcut rost de bani și i-a înaintat 450 de euro, șmecherașul de Cătinean i-a aruncat pe jos, replicând că suma e prea mică și să îl caute când are banii de penalități.