Polițiștii au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier produs pe DN1C, în localitatea Iclod.
Din primele date, conducătorul unei autovehicul, respectiv un bărbat, de 42 de ani, din Turda, care se deplasa din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu un gard aflat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Conform datelor obținute la fața locului, ulterior impactului, conducătorul ar fi coborât din autovehicul, manifestând un comportament agitat și recalcitrant față de persoanele din jur.
Acesta a fost imobilizat, fiind transportat la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorului urmează a-i fi prelevate mostre biologice, pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe.