Din oras

Soferii de pe strada Colinei ii cer lui Boc o derogare de la plata impozitului pe masini

De aproape cinci ani, locuitorii de pe strada Colina, din spatele magazinului Praktiker, se confrunta cu lipsa asfaltului si cu indiferenta autoritatilor locale. Satui sa-si distruga masinile in timp ce sunt cu taxele la zi, soferii ii cer edilului Emil Boc sa ii scuteasca de la plata impozitului pe masini de vreme ce oricum nu merita sa li se asfalteze strada.

In ansamblul rezidential „Colina Park” locuiesc sute de persoane. Mai precis, in spatele magazinului Praktiker sunt opt blocuri cu zeci de apartamente, precum si locuinte unifamiliale. Din 2009, de cand au fost proprietarii s-au mutat in apartamentele, zona continua sa arate ca un santier. Daca multi dintre ei s-au impacat cu ideea ca nu vor avea spatii verzi amenajate si locuri de joaca pentru copii asa cum au fost promise de dezvoltatori, lipsa asfaltului continua sa le scoata peri albi soferilor.

Pentru ca nicio solicitare nu s-a concretizat si orice incercare de a se bucura de conditii demne de un oras cum se doreste a fi Cluj-Napoca, unii locuitori au decis sa ii ceara edilului alte facilitati.

„Domnule primar, oare ne-ati putea scuti de la plata impozitului pe masina pe cei care locuim in ansamblul Colina, in spate la Praktiker? Drumul pe care venim cu masinile este din ce in ce mai distrus. Noi incercam cat ne sta in putinta sa-l astupam, fie cu asfalt frezat, fie cu nisip, pietris etc, insa stim ca nu e suficient. Ne distrugem masinile pentru ca locuim in Cluj-Napoca, oras european, capitala tineretului…sau daca locuim la marginea orasului nu meritam atentie? Daca e asa, atunci nu ne mai luati banii. Va multumesc pentru nimic”, a scris Radu Filip pe site-ul domnuleprimar.ro.

In ciuda faptului ca sesizarea a fost facuta in 6 ianuarie 2015, primarul Emil Boc, cel mai activ edil din ultima saptamana, nu i-a oferit inca un raspuns clujeanului.

Situatia este cu atat mai grava cu cat in momentul de fata, in Cluj-Napoca sunt aproape 1.000 de strazi in domeniul public. Dintre acestea, peste 50 sunt neasfaltate, asa cum puteti citi AICI si AICI. Si mai dureros pentru locuitorii de pe strada Colinei este faptul ca in zona utilitatile sunt trase, astfel ca municipalitatea nu are aceasta scuza.

In ceea ce priveste strazile cu aspect de ulita, in ultimii ani, reprezentantii primariei s-au limitat sa spuna ca aceste strazi vor fi asfaltate, dar nu se stie cand.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *