În jurul orei 14:20 a fost înregistrat un accident rutier pe strada Teodor Mihali din cartierul Gheorgheni. Un conducător auto în vârstă de 46 de ani, cetățean german, care circula pe strada Teodor Mihali spre strada Venus, a schimbat banda de circulație fără să se asigure, moment în care a acroșat un motociclist care se deplasa pe aceeași direcție de mers, regulamentar. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, motociclistul a fost rănit și transportat imediat la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru îngrijiri. Victima este în vârstă de 23 de ani, din localitatea Dej.
În urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat că nici unul dintre șoferii implicați în accident nu consumaseră alcool. Poliția a întocmit în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Reamintim că, recent, în data de 10 mai, a mai avut loc un accident în care a fost implicat un motociclist, chiar pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Victima accidentului era un polițist în vârstă de 28 de ani, care a fost internat în spital. Acesta a fost rănit grav în urma impactului, iar ulterior s-a făcut un apel general de mobilizare pentru donarea de sânge în cazul său.
Aceste ultime accidente rutiere, în care au fost implicați șoferii pe două roți, au loc tocmai în contextul campaniei de mâine a motocicliștilor, care va avea loc pe platoul Sălii Sporturilor.
Potrivit organizatorilor, campania se dorește a fi, pe de o parte, “un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, pe de altă parte, o modalitate de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități – șoferi, motocicliști, pietoni în vederea reducerii numărului de incidente rutiere”.
Peste 300 de motocicliști vor participa la campania privind prevenirea incidentelor rutiere, “Atenție la motocicliști”.