Sport

Sete de trofee din nou în Gruia. Ce banner au afişat suporterii CFR-ului la recitalul de goluri din faţa Timişoarei

Calificarea recentă în Cupa României şi forma bună prin care trece CFR-ul în play-out-ul Ligii I, cu două victorii la scor în ultimele 3 jocuri, au reaprins setea de trofee în rândul “feroviarilor”, chiar dacă formaţia este încă în insolvenţă. La victoria cu 5-1 cu ACS Poli Timişoara fanii au afişat un banner de mobilizare pentru deplasare la finala Cupei şi au “cerut” trofeul în Gruia.

“Să vină Cupa, să vină Cupa, să vină Cupa în Gruia”, au scandat pe final de meci suporterii din micuţa, dar inimoasa galerie de la tribuna a II-a care şi-a încurajat echipa favorită pe tot parcursul victoriei din ajunul Paştilor, 5-1 cu ACS Poli Timişoara. Suporterii au afişat şi un banner de mobilizare a suporterilor la finala Cupei: “Fiţi alături de noi la finala Cupei României, 10 mai 2016. Cu toţii la Bucureşti!” este textul care a fost afişat.

Invocarea de către suporteri a unui nou trofeu în Gruia, după o “secetă” de 4 ani, cauzată de problemele financiare cu care s-a confruntat echipa, este doar cireaşa de pe tort după mai multor semnale din ultima perioadă care par să indice că formaţia clujeană s-ar putea pregăti de noi trofee sau participări în Cupele Europene.

Mureşan anunţă ieşirea din insolvenţă

Chiar dacă va câştiga pe 10 mai Cupa României, CFR-ul, aflat în insolvenţă, nu poate evolua deocamdată în Cupele Europene din cauza restricţiilor impuse ca urmare a datoriilor pe care le are. Preşedintele Iuliu Mureşan a făcut însă acum zece zile un anunţ care le dă speranţe atât jucătorilor şi staff-ului cât şi întregii suflări vişinii cu privire la viitorul grupării:

“Eu sper să ieşim anul acesta din insolvenţă, la sfârşitul anului, apoi mai trebuie să avem un an, după regulamentul actual, să zicem că în vreo doi ani, dacă ies toate bine, putem juca din nou în cupele europene. Suntem la zi cu salariile și chiar azi dimineață (joi, 21 aprilie, n.r.) le-am băgat băieților salariile mai repede cu câteva zile, pe luna în curs. Lucrurile încep să se așeze, dar nu e ușor deloc”, a declarat la Digi Sport, acum mai bine de o săptămână, Iuliu Mureşan.

Căpitanul din Gruia: Sper să jucăm din nou în Europa

Căpitanul CFR-ului, Mario Camora şi-a exprimat satisfacţia vizavi de afirmaţiile oficialului “feroviar” şi a mărturisit că ar fi minunat ca formaţia din Gruia să evolueze din nou în Europa:

“Mă bucur că am auzit asta din partea domnului preşedinte pentru că înseamnă că sunt probabil discuţii cu un investitor. Eu sper să ieşim din insolvenţă şi să putem juca peste doi ani în Cupele Europene, e important pentru oraş, pentru fotbalul românesc şi pentru clubul nostru şi sper să se rezolve totul”, a declarat Mario Camora în prefaţa celui mai recent joc din play-out al “feroviarilor”, câştigat sâmbătă cu 5-1 cu ACS Poli Timişoara.

Împrospătare de imagine

Un element, aparent de detaliu, oferă şi el indicaţii despre identitatea asumată în prezent de club, respectiv cu privire la aspiraţiile de viitor. Reprezentanţii formaţiei au regândit zona mixtă, unde jucătorii şi antrenorii oferă declaraţiile de presă de după meci, transmise adeseori în direct de televiziuni.

Zona este clar definită acum sub forma de stand “îmbrăcat” într-un banner uriaş în ale cărui părţi laterale apar în fotografii reproduse în mărime naturală Juan Emanuel Culio – eroul de la Roma şi Luis Alberto – eroul de la Manchester. Se face trimitere la cele mai glorioase momente din istoria clubului la nivel internaţional – victoria cu 2-1 de pe Olimpico în faţa AS Roma, în prima campanie de Liga Campionilor, respectiv la izbânda cu 1-0 de pe Old Trafford din 2012, când clujenii au fost la un pas de a depăşi gupele Champions League.

Potrivit informaţiilor Cjsport trimiterile de pe banner-ul noii zone mixte de la stadionul Dr. Constantin Rădulescu – dotată de asemenea cu lumini speciale şi ecrane pe care “curg” însemnele sponsorilor echipei – reprezintă un prim pas pentru împrospătarea imaginii clubului “feorviar”,  în contextul în care în 2017 vor fi aniversaţi 110 de la înfiinţarea sa. De asemenea clubul pregăteşte lărgirea gamei de servicii care le vor fi oferite fanilor şi partenerilor în stadion,

Pe podiumul play-out-ului

Amintin, CFR Cluj se află în prezent în insolvenţă şi ocupă locul 3 în play-out-ul (echivalentul locului 9 per general) Ligii Naţionale de Fotbal, formaţia fiind penalizată înainte de finalul sezonului regulat cu 6 puncte de FRF ca urmare a datoriilor.

Clubul clujean a reuşit recent calificarea în finala Cupei României la fotbal, unde o va întâlni pe 10 mai pe Dinamo Bucureşti. Niciuna dintre cele două formaţii nu va putea juca în cupele europene chiar dacă îşi va adjudeca trofeul, din cauza restricţiilor impuse de datoriile pe care le au, deşi dinamoviştii îşi pun speranţa într-o derogare.

CFR Cluj are în vistierie 8 trofee, toate obţinute după anul 2005, ultimul dintre ele în 2012 – titlul de campioană a României.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *