Afacerea zilei

Sesiunea Specială URSUS începe pentru toţi studenţii clujeni

URSUS a dat startul vineri, 31 ianuarie, Sesiunii Speciale de creaţie, prin care îi provoacă  pe toți studenții clujeni talentaţi. Timp de 5 săptămâni, orice student al unei facultăţi clujene (indiferent de specializare, formă de organizare sau formă de învăţământ), singur sau în echipă de cel mult 4 persoane, îşi poate demonstra creativitatea. Provocarea constă în realizarea unui “urs” ieşit din tiparele convenționale – realizat din orice tip de materiale, care să  pară puternic, plin de viață, carismatic și prietenos.

Premiul cel mare, în valoare de 1500 de euro, va fi oferit în urma jurizării “urşilor” de către o “comisie de examinare” alcătuită din reprezentanţi ai Universităţii de Arte şi Design, ai administraţiei locale dar și din partea  organizatorilor. Comunitatea URSUS de pe www.ursus.ro/cluj organizează şi o re-examinare,  vot, între 10 şi 28 martie,în care cel mai apreciat “urs”  va primi un premiu în valoare de 500 de euro desemnat de public..

Participanţii la acest examen vor fi recompensaţi cu baxuri de bere, materiale promoţionale URSUS şi un PARTY la sfârşitul Sesiunii Speciale URSUS. Dar, poate, cea mai valoroasă apreciere a creativităţii lor o vor obţine în urma expoziţiei outdoor, care va fi organizată în  centrul Clujului, în perioada 10 – 28 martie.
„Urşii” construiţi de participanţi vor putea astfel să câştige popularitate în gaşca de prieteni, dar şi în întreaga comunitate.

Înscrierile în Sesiunea Specială URSUS se fac completând corect şi complet formularul disponibil pe www.ursus.ro/cluj.
Mai multe detalii despre concurs se găsesc în Regulamentul concursului, disponibil pe www.ursus.ro/concurs

Anunță-ți prietenii şi colegii: începe Sesiunea Specială URSUS!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *