Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidența regulamentului U.E. nr. 679/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBCLJ:2023:001.000086
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA CIVILĂ
Dosar nr. 1965/117/2022
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 86/2023
Şedinţa publică din data de 17 Februarie 2023
Completul constituit din:
Preşedinte: Constantina-Maria Bucea
Grefier: Georgeta Cristina Ţifrea
Pe rol fiind pronunţarea hotărârii asupra cauzei civile promovate de reclamantul
CABA FLORIAN în contradictoriu cu pârâţii LUNGU VICTOR şi PAGINA CIUDATULUI
SRL, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023, fiind
consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre, când, pentru a acorda pârâţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise,
instanţa a amânat pronunţarea la data de 03 februarie 2023, iar ulterior, în conformitate cu
dispoziţiile art. 396 alin. 1 C.proc.civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat
pronunţarea pentru data de azi, 17 februarie 2023, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de
03 mai 2022, sub dosar civil nr. 1965/117/2022, reclamantul CBA FLORIAN, în
contradictoriu cu pârâţii LUNGU VICTOR şi EDITORUL ziarului „ZIAR DE CLUJ”:
PAGINA CIUDATULUI SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, în
baza art. 1349 raportat la art. 1357-1371 Cod Civil, să dispună:
1. Obligarea pârâților să publice, în procedură de urgență, „Dreptul la replică.
RIPOSTA GENERALULUI FLORIAN CABA (anexa nr. 4) care nu a fost publicat, deşi este
un drept constituţional subsumat dreptului la propria imagine, a dreptului la opinie şi a
dreptului autorilor de a afla şi poziţia celui incriminat în articol.
2. Obligarea pârâților să șteargă toate articolele și comentariile de pe site-uri unde au
fost publicate articolele, deoarece articolul a apărut în aceeași formă la adresa:
https://www.ziardesuceava.ro/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-decembrie-989-că-
cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii-ucrainenilor și la adresa:
https://everydaynews.ro/blog/2022/02/14/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-în-
decembrie1989-că-cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii ucrainenilor/.
3. Obligarea pârâților, să publice pe cheltuială proprie, hotărârile judecătorești
pronunţate în cauză în „Ziar de Cluj”, în toate publicațiile care au reluat articolul, respectiv
https://www.ziardesuceava.ro/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-decembrie-989-că-
cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii-ucrainenilor și la adresa:
https://everydaynews.ro/blog/2022/02/14/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-în
decembrie1989-că-cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii ucrainenilor/,
1în 3 cotidiene de nivel naţional, respectiv „Evenimentul Zilei”, „Cotidianu” şi „Gândul” și în
ziarul local „Graiul Sălajului”, în toate în 3 numere consecutive.
4. Obligarea pârâților la despăgubiri civile în sumă de câte 1 .000.000 Euro fiecare sau
echivalentul în lei la data plății.
Reclamantul a precizat că în lipsa unei legi a presei operează dispoziţiile Constituţiei
României, care prevăd că: „Art. 30-Libertatea de exprimare-(8) Răspunderea civilă pentru
informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoștința publică revine editorului, sau realizatorului,
autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al
postului de radio sau televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”.
În fapt, a arătat că, în data de 14.02.2022, ora 03.34, în „Ziar de Cluj”, sub semnătura
lui Victor Lungu a fost publicat articolul „Generalul care s-a războit cu clujenii în Decembrie
1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii ucrainenilor”, articol
postat şi la adresa https://ziardeclui.ro/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-în-decembrie-
1989-că-cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii-ucrainenilor/ (anexa nr.
1).
Reclamantul a susţinut că nu a fost contactat de autor înainte pentru a exprima un
punct de vedere, deși numărul său de telefon se găsea pe raportul de încadrare ca voluntar, la
mobilizare, document care a declanșat această lovitură prin presă. Obligaţia este prevăzută în
Codul Deontologic al Ziaristului (anexa nr. 2). „Art. 5 – Ziaristul va da publicităţii punctele
de vedere ale tuturor părţilor implicate în cazul unor păreri divergente. Nu se vor aduce
acuzaţii fără să se ofere posibilitatea celui învinuit să-şi exprime punctul de vedere”.
Faţă de articolul calomniator, denigrator şi duşmănos a trimis în data de 02.03.2022
(anexa nr. 3 dovada trimiterii) pe adresa redacţiei serie@ziardecluj.ro „Dreptul la replică
RIPOSTA GENERALULUI FLORIAN CABA (anexa nr. 4). Dreptul la replică este primul
aliniament de apărare faţă de acest articol cu efect distructiv, o primă formă esențială de
reparare a prejudiciului, iar nepublicarea acestuia este un abuz deosebit de grav care imprimă
cititorilor convingerea că sunt de acord cu cele publicate și nu ofer nici o explicaţie, tăcerea
fiind incriminatoare.
În acest fel, reclamantului i s-a interzis dreptul primei reparaţii, atât de necesare când
subiectul era de actualitate. Probabil cele consemnate în dreptul său la replică nu conveneau
celor de mai sus deoarece le contraziceau acuzațiile. Prin aceasta a fost încălcat art. 5 din
Codul Deontologic al Ziaristului.
Reclamantul a precizat că situația sa juridică actuală era foarte bine cunoscută de
autorul articolului, editorul și proprietarul ziarului, deoarece la finalul articolului s-a
specificat: „Pentru rotunjimea faptelor, CITIŢI şi Dreptul la REPLICĂ” a individului care a
profitat de SLĂBICIUNEA SISTEMULUI pentru a se da nevinovat (anexa nr. 5 dreptul la
replică publicat de ziarul „Adevărul” în anul 2015). Din aceasta rezultă că fapta a fost
săvârşită cu intenţia de a produce cel mai mare prejudiciu, rezultând că nu i-a interesat
adevărul faptelor sale, ci doar răul pe care trebuie să-l provoace.
De asemenea, autorul cunoştea bine faptul că, după ce a fost anchetat penal, pe durata
a 21 de ani, din care 11 ani efectiv sub urmărire penală, cercetarea reluându-se de 7 ori în
Dosarele nr. 97/P/1990, 61/P/1991, 40/P/2001, 208/P/2008 și după o rezoluţie de neînceperea
urmăririi penale și a unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală, a fost scos definitiv de
sub urmărire penală prin Rezoluţia nr. 208/P din 16.09.2008 (anexa nr. 6), a fost judecat de
către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în 3 dosare, relevantă fiind Decizia Penală nr.
908/07.12.2009 pronunţată de către Î.C.C.J în Dosarul nr. 3618/1/2009 (anexa nr. 7) prin care
”Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta ASOCIAȚIA PENTRU ADEVĂRUL
REVOLUȚIEI DIN JUDEŢUL CLUJ împotriva Sentinţei nr. 300 din 16.02.2009 pronunțată
de Înalta Curte de Casaţie și Justiție, Secţia Penală în dosarul nr. 8948/1/2008. Obligă
recurenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
2Autorul a cunoscut din presă și despre faptul că a fost reclamat la C.E.D.O. și la
Tribunalul Penal Internațional de la Haga. C.E.D.O. a decis că nu sunt probe ale vinovăţiei
sale – http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/dosarul-revoluţiei-de-la-cluj-închis-de-cedo-
după-22-de-ani-video–75986.html (anexa nr. 8). Toate actele procesuale se găsesc la
Asociaţia Pentru Adevărul Revoluției Cluj (A.A.R. în continuare) și pot fi consultate, dar în
acest sens trebuie manifestată buna credinţă în respectarea acestor hotărâri juridice.
Analiza evenimentelor din acea perioadă a făcut obiectul cărții scrise și publicate de
reclamant „Cel mai vânat general” cu subtitlurile: „21 de ani sub anchetă penală” și „ 1 ani
urmărit penal”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020, 2 volume, 1.100 de pagini, cu
314 referinţe, o carte document cum au denumit-o mulți dintre cei care au citit-o. Se evită să
se prezinte opiniei publice faptul că a fost supus unei cercetări penale și judecătorești pe
parcursul a 21 de ani, din care 11 ani a fost efectiv sub urmărire penală, iar, după audierea a
peste 500 de martori (235 de martori au fost audiaţi numai în perioada 2006-2008), asupra
nevinovăţiei sale s-au pronunţat direct 24 de judecători în 3 dosare penale și indirect 14
judecători în 4 dosare penale, deci 38 de judecători de la Înalta Curte, precum şi 10 procurori
militari din Ministerul Public, Secţia Parchetelor Militare, dintre care 4 generali și 7 colonei
magistraţi care au emis 3 rezoluții de neîncepere sau de scoatere de sub urmărire penală, carte
despre care pârâţii cunoșteau din recenziile publicate (anexa nr. 9).
A apreciat reclamantul că, în articolul menționat, i s-au adus următoarele insulte şi
calomnii:
1. Nepublicarea dreptului la replică, un drept constituţional şi legal, procedură uzuală,
prevăzută în Legea Presei abrogată, precum şi de Codul Deontologic al Ziaristului, art. 10,
normă pe care redacţia nu o respectă.
Reclamantul a considerat că prin acest fapt brutal și abuziv i-a fost amputat dreptul la
prima reparaţie în termenul în care articolul era de actualitate, o primă formă esenţială de
repararea prejudiciului, deoarece până la reparaţia în justiţie şi aducerea acesteia la cunoştinţa
publicului, acuzaţiile la adresa sa sunt menţinute și amplificate, pot fi folosite de alte
publicaţii pentru materiale asemănătoare, inclusiv cu citarea articolului.
Or, reaua credință dovedită de către pârâţi este evidentă și este subsumată scopului de
a-i provoca cât mai mari prejudicii nepatrimoniale și traume psihice cât mai intense și pe o
durată cât mai mare.
2. Utilizarea sintagmei „Dreptul la LEPRICĂ” pentru a trimite la dreptul
reclamantului la replică, publicat de ziarul „Adevărul” în 2015 (anexa nr. 5)
După cum se poate constata, dreptul constituţional la propria imagine devine pentru
cel de mai sus ocazie de a lua în bășcălie acest drept, de a-și bate joc de el, iar prin atributul
de „leprică” care conform DEX are semnificaţia de „lepră, pelagră, crăpături ale pielii”, are
menirea de a expune la batjocură subiectul. Deci se induce cititorului că autorul dreptului la
replică este o lepră, un stigmatizant, un om care trebuie exclus din societate.
3. „Generalul care s-a războit cu clujenii” este o calomnie și o insultă care i se aruncă
prima dată în cei aproape 33 trecuți de la Revoluţia din 1989 şi una dintre cele mai grave care
este menită să şocheze cititorul, să-l capaciteze pe cititor asupra dezvăluirilor care urmează.
Conform DEX.RO. „A SE RĂZBOI mă-iese intranz şi fig. A purta război, a se lupta, a se
bate,/Din război”.
„RĂZBOI, războaie. s.n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri.
categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice şi politice:
Război civil=luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări
diferite din interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru
menţinerea celei existente.
În nici unul dintre documentele de cercetare penală sau procesuale la care a fost
supus nu se vorbește despre faptul că s-a războit cu clujenii, nici măcar în plângerile A.A.R.,
3iar aceasta nu poate fi acceptată nici ca licenţă poetică și nici ca o doză de exagerare
permisivă de CEDO presei, deoarece este o afirmaţie de tip factual, o acuzație determinată,
iar un ziarist se presupune că are proprietatea cuvintelor. Nici un cititor nu pune la îndoială
termenul, îl asimilează și îl propagă. Termenul „Război” schimbă radical chiar denumirea de
Revoluție, căci dacă se admite că a fost război, ceea ce nu putea fi decât război civil, atunci
întreaga concepţie care a stat la baza definirii Revoluţie trebuie schimbată.
4. „…Celebrul Florian Caba, pe care justiția română nu l-a mai ajuns cu mânuţa ei
extrem de lungă să dea socoteală pentru rolul avut în represiunea manifestanţilor clujeni din
21 decembrie 1989…” este a 4-a calomnie pe care autorul o formulează la adresa sa.
Se evită să se prezinte opiniei publice faptul că a fost supus unei cercetări penale și
judecătorești pe parcursul a 21 de ani, din care 11 ani a fost efectiv sub urmărire penală, iar
după audierea a peste 500 de martori (235 de martori au fost audiaţi numai în perioada 2006-
2008 – Rezoluţia nr. 208/P din 16.09.2008 (anexa nr. 5) pagina nr. 11 alin. 1, asupra
nevinovăţiei sale s-au pronunţat direct 24 de judecători ( D. 8948/1/2008=4, 3618/1/2009=10
și 790/1/2010=10 şi indirect 14 Judecători (D. 893/1/2005=4 şi 1109/1/2005=10), deci 38 de
judecători de la Înalta Curte, precum şi 10 procurori militari din Ministerul Public, Secţia
Parchetelor Militare, dintre care trei generali şi 7 colonei magistraţi, care au emis următoarele
hotărâri:
a) Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 97/P din 15.10.1992;
b) Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală nr. 40/P din 30.10.2001 (anexa nr.
10);
c) Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală nr. 208/P din 16.09.2008 (anexa nr.
6).
Cazul său a fost judecat de către Înalta Curte de Casaţie și Justiție în trei dosare în
care s-au pronunţat:
d) Sentinţa Penală nr. 300 din 16.02.2009, pronunţată de către Î.C.C.J. în Dosarul nr.
8948/l//2008 prin care „Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara Asociaţia
pentru Adevărul Revoluţiei din Judeţul Clui împotriva rezoluţiei nr. 208/P/2007 din 16
septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia
Parchetelor Militare. Menţine rezoluţia atacată. Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat”.
e) Decizia Penală nr. 908/07.12 2009 (anexa nr. 7) pronunţată de către Î.C.C.J. în
Dosarul nr. 3618/1/2009 prin care „Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta
ASOCIAŢIA PENTRU ADEVĂRUL REVOLUŢIEI DIN JUDEŢUL CLUJ, împotriva
sentinţei nr. 300 din 16.02 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia
Penală în dosarul nr. 8948/1/2008. Obligă recurenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
f) Decizia Penală nr. 790 din 22.11.2010 pronunţată de către Î.C.C.J. în Dosarul nr.
5652/l/2010, având ca obiect „Revizuire recurs”, prin care „Respinge ca inadmisibilă cererea
de revizuire formulată de revizuenta ASOCIAŢIA PENTRU ADEVĂRUL REVOLUŢIEI
DIN JUDETUI CLUJ, împotriva deciziei nr. 908 din 7 decembrie 2009, pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie si Justiţie, Completul de 9 judecători în dosarul nr. 3618/1/2009. Obligă
revizuenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”.
A mai precizat că a fost reclamat la C.E.D.O. și la Tribunalul Penal Internațional de la
Haga. C.E.D.O. a decis că nu sunt probe ale vinovăţiei sale, iar judecătorii C.E.D.O. sunt
aspru criticaţi pentru această hotărâre. Despre soluţiile pronunţate de instanţele penale
internaționale la care a fost reclamat nu are cunoștință, nefiind făcute publice.
Rezultă că nici această calomnie nu poate fi susţinută iar opinia publică este indusă în
eroare și se prezintă cazul său ca un caz care a găsit metode și procedee să scape de justiţie
precum și o justiţie care nu este în stare să facă dreptate într-un caz atât de grav și de
4mediatizat. Acesta poate fi un mesaj și un îndemn pentru justiţiari de ocazie care să iasă în
evidenţă cu agresiuni împotriva sa, pe motiv că așa fac dreptate.
5. „ …s-ar vrea acum opăritorul ucrainenilor.” Este a 5-a calomnie pe care autorul o
formulează la adresa sa.
Reclamantul a rugat să se constate că furia autorului a fost declanşată, cum singur a
recunoscut: ;Aflu de la colegii de la cluj24.ro” de faptul că a depus raport pentru a-şi apăra
ţara, ca voluntar, la mobilizare” (anexa nr. 11).
A solicitat instanţei să constate că în raportul său adresat C.M.J. Sălaj nu există
cuvântul „ucraineni” sau expresia „apărătorul ucrainenilor”, ci doar solicitarea sa „Rog să se
întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare, să pot servi ca voluntar în
oricare din structurile militare ale Armatei României”. Dacă toată presa a luat doar act de
document, fiind primul de acest gen din ţară, chiar dacă unele au făcut trimiteri vagi la
Evenimentele din Cluj-Napoca 1989, autorul a trecut la calomnii afirmând că „s-ar vrea acum
apărătorul ucrainenilor”, adică o implicare directă în conflictul care s-a declanșat la 10 zile
după publicarea articolului și pe care l-a prevăzut cu peste 15 zile înainte. O astfel de
calomnie este de natură să-l transforme în participant la război, în combatant, în mercenar, cu
toate consecinţele care decurg din această calitate, inclusiv de a fi transformat în țintă. Or, un
gazetar nu se poate juca cu cuvintele care azi se propagă cu viteza luminii, inclusiv în mediul
internaţional și care pot produce efecte incalculabile, inclusiv ţării, care admiţând recrutarea
de voluntari pentru oricare dintre beligeranţi, se transformă în cobeligerant, devenind o ţintă
pentru inamic.
Dorinţa sa, exprimată prin raportul pe care l-a depus, izvorăște din sentimentele pe
care le are faţă de ţara sa, din dorinţa de a-şi servi patria în caz de primejdie, pentru a preveni
a 14-a ocupaţie rusă a României, așa cum de fapt a acționat în Decembrie 1989, când la
anunţul pe TVR că intră ruşii în ţară, Armata Română a fost străbătută de un fior de groază pe
care l-a descris în subcapitolul: „Vin ruşii” (Cel mai vânat general, vol. I, pag. 325-331).
Prin exprimarea voinţei de a-şi servi patria la mobilizare, a transmis mesajul: „Suntem
prezenţi! Contaţi pe noi!”, iar colegilor mai tineri: „Suntem lângă voi”, un fapt care, după
opinia sa este lăudabil, dar după poziţia autorului articolului este o greşeală care trebuie
pedepsită prin calomnie, defăimare, insultă, batjocoră şi crearea maximului de prejudiciu
nepatrimonial.
6. „Individul care a avut tupeul să-şi ameninţe, în 21 decembrie 1989, cu Curtea
Marţială un subordonat, în cazul în care „trece de el vreun manifest” este a 6-a calomnie.
Prin Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală nr. 40/P din 30.10.2001 (anexa nr.
10) s-a stabilit că: „În sfârşit prin însăşi Rechizitoriul nr. 217/P/1997 din 29.05.1998 (filele
119-120), se arată că nu se poate reţine că mr. Dicu Ilie a acţionat în stare de constrângere
morală, întrucât chiar în ipoteza în care s-ar fi probat fără dubiu că gen. Bg. Caba Florian ar fi
exercitat acte de ameninţare la adresa acestuia, în cauză ar fi vorba de AMENINŢARE CU
CONSECINŢE LEGALE în caz de neexecutare a ordinului” (pag. nr. 5).
Prin Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală nr. 208/P din 16.09.2008 (anexa nr.
6) s-a stabilit că:
-„ Nu există nici un indiciu care să confirme că înv.gl.bg. (rez) Caba Florian ar fi dat
ordin vreunui militar să tragă asupra mulţimii…” (pg. 14);
-„nu a rezultat că ar fi dat ordin la executare a focului sau ar fi executat personal
foc…” (pg. 6);
-„Acţiunile sale s-au limitat la cele prevăzute de art. 35 din Regulamentul A.N. 5
învinuitul fiind ofiţer de lăgătură…iar nu de comandă a unor dispozitive şi nici de efectuare a
vreunor acte de dispoziţie asupra forţelor ce au acţionat în stradă, navând putere de decizie în
desfăşurarea acţiunilor militare şi necomandând dispozitivele amplasate în mun. Cluj-
Napoca” (pg. 6-7);
5-„neavând nici o putere de decizie în ducerea acţiunilor militare” (pg. 8);
-„fiind ameninţat că va fi făcut trădător de ţară presupunea că dacă nu execută un
ordin legal, va suporta consecinţele legii penale, în vigoare la acea dată” (pg. 11);
-„Trebuie menţionat că între activitatea de „instigare” şi momentul în care s-a executat
foc asupra demonstranţilor a trecut un interval de circa 2 ore şi jumătate, perioadă mare de
timp care face îndoielnică existenţa unei legături de cauzalitate între acţiune şi rezultat, mai
ales că în acest interval mr. Dicu Ilie ar fi putut raporta conform regulamentelor militare,
comandantului direct, situaţie creată şi temerile sale- dar nu a făcut-o” (pg. 9);
-„prin hotărârea de condamnare definitivă pronunţată de instanţa supremă nu s-a
reţinut că mr. Dicu Ilie a acţionat în stare de constrângere morală care să atragă cel puţin
beneficiu unor circumstanţe atenuante în individualizarea pedepsei aplicate acestuia” (pg.
11);
-Prin actul de sesizare a Î.C.C.J nr. 217/P din 29.05.1998 se arată că „ fiind ameninţat
că va fi făcut trădător de ţară presupunea că dacă nu execută un ordin legal va suporta
consecinţele legii penale, în vigoare la acea dată” (pg. 11);
-„rezultă fără dubiu că faptele inc. Mr. Dicu Ilie nu au fost comise ca rezultat al
pretinsei instigări a inv. bg. (rez)Caba Florian…” (pg. 11);
-„activitatea desfăşurată de numitul Dicu Ilie nu a constituit rezultatul acţiunii de
instigare a învinuitului Caba Florian, starea de fapt şi vinovăţia inculaptului-condamnat Dicu
Ilie fiind stabilite prin hotărârea definitivă” (pg. 7);
-„se impune reţinerea împrejurării că bl. bg. (rez) Caba Florian a ajuns în zona
Metropol-Astoria după ce dispozitivul amplasat în zonă executase deja focuri de armă şi
despre care inculpatul mr. Dicu Ilie nu raportase, deşi fusese întrebat dacă au avut loc
incidente deosebite” (pg. 6)
Prin Sentinţa nr. 300 din 16.02.2009, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, se motivează că: „De asemenea Înalta Curte constată că din mijloacele de probă
administrate în cauză nu rezultă existenţa unor acte materiale care să justifice reţinerea în
sarcina învinuitului a instigării la omor deosebit de grav,…sau a participaţiei improprii la
omor calificat”.
Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 908/07.12.2009 (anexa nr. 6) se
motivează că:
-„neexistând indicii care să confirme că acesta a dat vreun ordin de a se trage asupra
demonstranţilor” (pg. 6);
-„activitatea desfăşurată de numitul Dicu Ilie nu a constituit rezultatul acţiunii de
instigare a învinuitului Caba Florian, starea de fapt şi vinovăţia inculpatului-condamnat Dicu
Ilie fiind stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă” (pg. 7)
Deși nu convin unora, acestea sunt adevărurile, constatate și de către JUSTIŢIA
ROMÂNĂ, raportat la învinuirile care i-au fost aduse, iar de acestea trebuie să se țină seama
în publicarea oricărui material de presă, măcar în numele obiectivităţii.
7. Se citează o serie de calomnii şi insulte din rechizitoriul Procuraturii Militare Cluj,
aceasta fiind a 7-a calomnie și insultă, deoarece i se impută o serie de fapte care, dacă ar fi
adevărate, ar fi trebuit să atragă răspunderea penală.
Rechizitoriul Procuraturii Militare Cluj nu i-a fost adus la cunostinţă cum obligă
Codul de Procedură Penală şi, din câte cunoaşte din presă, documentul nu a fost însuşit de
procurorul ierarhic superior, respectiv şeful Secţiei Parchetelor Militare (S.P.M. în
continuare) din Ministerul Public şi prin urmare nu a ajuns în faza de sesizare a instanţei. Prin
faptul că nu i s-a adus la cunoștinţă și nu a putut să manifeste opoziţia faţă de cele
consemnate în act, acesta este nul de drept și nu poate fi folosit nici măcar în presă. Oricum el
a fost anulat prin celelalte acte emise în dosar, descrise mai sus.
6A mai învederat că, în acest dosar, declaraţiile s-au luat la grămadă, fiecare declarând
ce a dorit, iar lui i s-a cerut o notă explicativă, iar datele cuprinse în aceasta le-a menţinut pe
toată durata de 21 de ani ai anchetelor penale, pentru că era adevărul faptelor sale. Din acest
document autorul nu citează niciun cuvânt pentru că nu poate realiza insulta și calomnia,
publicul devenind astfel victima manipulării și intoxicării.
Pentru a obţine efectul maxim al prejudiciului de calomnie și insultă dă citate fără să
indice numărul dosarului, volumul, fila, instituţia de care aparţine, semnătura organului de
cercetare penală în faţa căruia a fost dată declaraţia pe formular tip și alte date pe baza cărora
se poate verifica veridicitatea informaţiei. Deci toate sunt inventate pentru a crea prejudiciu
major prin calomnii și insulte.
Rechizitoriul Procuraturii Militare Cluj a fost apreciat de către șeful S.P.M., gl.mr.
Ioan Dan astfel: „Col. Domşa Tit Liviu n-a înţeles că procuratura şi justiţia, făcând parte din
puterea judecătorească, sunt apolitice şi că în urmărirea penală principiile de bază sunt aflarea
adevărului şi prezumţia de nevinovăţie până la judecarea definitivă a cazului…
” (Cel mai
vânat general, vol. I, pg. 423-424, text reprodus din cartea „Adevărul despre minciuni”
,
Editura Blasso, București 2015, pg. 183-184).
Cercetările penale au fost reluate de către S.P.M. fiind dată prima soluţie prin
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 97/P din 15.10.1992 pentru el și ulterior
cercetarea penală a continuat în dosarele menționate.
Pentru a obţine un nivel al calomniei și insultei cât mai mare, evită să citeze din
ultimele documente juridice, emise de S.P.M. şi Înalta Curte de Casaţie și Justiție, semnate și
asumate, din hotărârile judecătorești menţionate şi ascunde cititorilor rezultatul cercetărilor
penale și soluţiile pronunţate la cel mai înalt nivel al justiţiei din România.
8. „…a devenit comandantul Armatei a IV-a Transilvania…” este a 8- calomnie. Nu a
fost numit comandantul Armatei a 4-a „Transilvania”, funcţie care l-ar fi onorat, deoarece,
deși apreciat cu „Excepţional” prin notările de serviciu, a avut grijă presa să întreţină o
atmosferă de acuzaţii la adresa sa și să-i refuze intervenţiile pentru lămurirea situaţiilor, fapt
care l-a determinat să deschidă 4 procese împotriva ziariștilor, editurilor și proprietarilor.
Scârbit de toată această situaţie a cerut să iasă la pensie înainte cu aproape 2 ani înainte faţă
de limita de vârstă dispusă prin Legea 80/1995. Această susținere este menită să inducă o
stare de indignare și revoltă în rândul cititorilor. A precizat că articolul poartă denumirea
spectaculoasă „ÎN VIZOR”, mesaj şi îndemn pentru acţiuni fizice împotriva sa, inclusiv
eliminare fizică, la care persoanele labile pot reacţiona.
9. „…şi prosper om de afaceri, după ce o firmă în spatele căreia s-a aflat ani de zile pe
post de „consilier” s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei”, este a 9-a calomnie.
Prin această calomnie se urmăreşte să se creeze imaginea unui individ corupt care a
devenit extrem de bogat prin afaceri pe seama Armatei. Autorul nu prezintă nici o dovadă în
susținerea calomniei, deși există liberul acces la Registru Comerţului sau la A N A.F. pentru
verificarea veniturilor impozabile, precum și pe site-ul M.Ap.N.. de unde ar fi aflat că
aprovizionarea Armatei este atributul Comandantului Logistic, o structură mamut care are
atribuţii complexe. Reclamantul a susţinut că nu are nici un venit, în afară de pensie, iar
tentativele sale de a se angaja s-au lovit de refuzul patronilor care, influențaţi de articole,
precum cel în cauză, nu au dat curs cererilor sale pentru a evita să fie asociaţi cu numele său.
10. Se indică și alte site-uri, precum: „Ce au fost şi ce-au ajuns călăii revoluţiei?”
„Achitaţi-i că nu-s oameni!” Şamd. Pe link: 21 Decembrie 1989 (XIV): „Voi sunteţi
puşcăriaşii de la CUG” (Strada Horea: zona hotel „Astoria-Metropol”) este a 10-a calomnie.
Este un procedeu utilizat de autor pentru amplificarea insultei și calomniei și pentru
disiparea răspunderii, să indice și alte articole din perioada anterioară judecării cauzei sale la
Î.C.C.J., fără însă să indice faptul că a fost absolvit de toate acuzaţiile, încât cititorul să fie
bine informat și să cunoască cazul în detaliu pentru a putea emite judecăţi. Așa cum lesne se
7poate constata, articolele au vechime mare, anterioară rezolvării cazului său în justiție, or, a le
prezenta ca fiind de actualitate, a considerat că este o calomnie și o insultă la nivel maxim la
adresa sa.
Prin urmare inducerea ideii de justiţie care nu și-a îndeplinit menirea în descoperirea
adevărului şi tragerea la răspundere a vinovaţilor este tendenţioasă, falsă, utilizată cu bună
știinţă pentru a incrimina cu orice preţ. Preţuirea actului de justiţie nu este o calitate ce poate
fi atribuită reclamaţilor dat fiind faptul ca hotărârile judecătorești și rezoluţiile S.P.M. sunt
neglijate, persiflate, eludate, trecute cu vederea, ascunse opiniei publice, minimalizate, în
timp ce propriile convingeri sunt prezentate sentenţios. Aceste afirmaţii sunt o sfidare la
adresa statului de drept, un atentat la adresa încrederii în JUSTIŢIA ROMÂNĂ, în
obiectivitatea și imparţialitatea acesteia și sunt cu atât mai grave cu cât sunt promovate de
către un organ important de presă și postate pe internet pentru a fi accesate de un număr cât
mai mare de persoane. Consecințele acestei acţiuni pot fi extrem de grave deoarece generează
comentarii și atitudini care pot degenera prin îndemn la eliminare fizică.
11. Pentru a se realiza maximum de prejudiciu adus onoarei, demnității şi reputației
sale, articolul de presă a fost difuzat și multor altor publicații cu care editura mai sus
menționată are relații contractuale, altfel contravenind Legii drepturilor de autor, care permite
citarea a maximum 500 de caractere. Astfel, articolul a apărut în aceeași formă la adresa:
https://www.ziardesuceava.ro/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-decembrie-1989-că-
cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-libertăţii-ucrainenilor și la adresa:
https://everydaynews.ro/blog/2022/02/14/generalul-care-s-a-războit-cu-clujenii-în-
decembrie- 1989-că-cereau-libertate-şi-pâine-s-ar-vrea-acum-apărătorul-ucrainenilor/.
Este probabil ca și alte publicaţii să-l fi preluat. Pârâții au răspândit articolul cu
scopuri precise: să realizeze maximum de prejudicii, și au reușit deoarece l-au sunat colegii
săi și cunoscuți din toate colțurile ţării, șocaţi de acest articol, care l-au întrebat îngrijorați
dacă a reînceput urmărirea penală împotriva sa, știind că nimic nu este veșnic în justiția
română.
12. De asemenea, este publicată o poză a sa suprapusă peste dispozitivul militar de pe
podul de la Astoria, deși autorul cunoștea că subunitatea s-a dispus în mod greșit în acel loc,
după cum s-a publicat în cartea menţionată (pct. 8. 13) și că nu poate fi făcut răspunzător de
fapte penale întâmplate în alt loc și în alte condiţii decât cele stabilite cu 48 de ore înainte de
comandantul Armatei a 4-a, el fiind plecat în misiune în garnizoana Oradea, executând
recunoașteri în ziua de 20.12.1989. Procedura este menită a-l face cunoscut, încât la întâlnirea
cu el, cei interesaţi să-l poată identifica, agresa verbal și fizic, să-i facă viaţa un coșmar, iar
familia sa să fie sub permanentă ameninţare. În acesta fel, deși declarat nevinovat, i se
afectează dreptul la propria imagine.
13. Ascunderea adevărurilor-Procedeu gazetăresc pentru calomniere.
Autorul cunoștea foarte bine că subunitatea nu trebuia să se dispună pe Podul Astoria,
ci în Piața Mihai Viteazul, înapoia dispozitivului trupelor M.I. Acest fapt este recunoscut de
cpt. Ilie Dicu în prima declarație dată procurorului militar, col. Tit Liviu Domșa și din care se
citează în carte: „Ajuns în Piaţa Mihai Viteazul am observat un cordon de militari de la fostul
minister de interne, echipaţi în costume de anteterorişti. cu căşti, scuturi transparente
bastoane şi aprecind că ei sunt forţele de ordine, am intenţionat să mă plasez în urma acestora
înspre cinematograful „Republica”. Nu am reuşit să fac aceasta întrucât col. Pralea care se
afla deja în piaţă, mi-a ordonat să formez dispozitivul cu 3 M.L.I.
-uri la intersecţia Astoria-
str. Dacia şi câte un M.L.I pe str. Bariţiu şi unul în Piaţa Mihai Viteazul, eu i-am raportat col
Pralea că mă instalez în spatele cordonului format din militarii de la M.I., dar el mi-a spus
„Treci deoparte” şi personal a dirijat mecanicii conductori până la intersecţiile în care au fost
instalate (M.L.I.-urile n.n. (Tit Liviu Domsa, Victor Eugen Mihai Lungu, Împușcati-i că nu-s
oameni, vol. I., p. 185) (anexa nr. 12). Probabil autorul a uitat ce a scris în această carte.
8Rezultă că infracţiunea a fost săvârşită în cu totul alt loc şi în alte împrejurări decât
cele care i-au fost precizate şi deci nu-i poate fi imputată.
Deși erau cunoscute autorului din nota explicativă aflată în dosarul din care citează,
nu sunt menţionate nici una din cele 28 de acţiuni întreprinse de el, numai în ziua de
21.12.1989, respectiv o medie de 2,8 acţiuni pe oră, pentru evitarea incidentelor cu urmări
grave, descrise în toate declarațiile acestuia, ale militarilor din echipa de legătură, existente în
toate cele 7 dosare de cercetare penală, fapte, nu vorbe, extrase din context, care definesc
adevărata sa conduită din acele momente complexe și tragice. Fiecare din aceste fapte ar fi
constituit un cap de acuzare pentru care ar fi fost trimis în judecată și condamnat, dacă
Revoluția nu ar fi învins.
În subcapitolul „Comuna din Paris pe străzile Clujului”, din cartea „Cel mai vânat
general”, reclamantul a prezentat dezamăgirea trupei de la Astoria, fapt similar celui din Paris
în noaptea de 17/18.03.1871, dar cu diferenţa cantitative şi calitative semnificative în
favoarea celui din 21.12.1989. Spre exemplificare, iată declaraţia radistului care-l însoţea pe
reclamant „Şi dacă se face vinovat de instigare la omor deosebit de grav, pentru ce i-ar mai fi
dezarmat pe militarii şocaţi, întâmplare povestită cutremurător de soldatul Sandu Cristian:„ În
jurul orei 18:30 revenind în Piaţa Mihai Viteazul, am văzut, pe podul de la Astoria, o grupă
de militari care executau foc în aer, speriaţi de nişte tineri, fără ca lângă ei să fie vreun ofiţer.
Domnul locotenent-colonel Caba mi-a dat ordin să încarc arma şi să-l apăr. Apoi s-a deplasat
între militari, i-a îndemnat pe fiecare în parte să-şi păstreze calmul, după care, cu propriile
mâini, le-a descărcat armele, punându-i să-şi introducă încărcătoarele în port. Mi-a descărcat
şi mie arma, apoi i-a adunat pe militari, vorbindu-le frumos şi i-a retras în adâncime”. A
menţionat că, după această acţiune a sa, în zona Astoria şi Piaţa Mihai Viteazul, nu s-a mai
tras nici un foc de armă. Şi această faptă, unică la nivelul ţării, dovedeşte de care parte a
baricadei erau. Viaţa i-a fost pusă în pericol de cel puţin 5 ori, dar nu a pus mâna pe pistol.
Reclamantul a susţinut că nu doreşte să lungească cererea de chemare în judecată nici măcar
prin enumerarea celorlalte 27 de fapte, unice la nivelul armatei şi deosebit de importante care
ar face cinste oricărui ofiţer pus în asemenea situaţii. Ele au fost prezentate în toate
declaraţiile sale, în dreptul la replică publicat chiar de pârâţi şi descrise în cartea „Cel mai
vânat general”. Deci pârâţii le cunoşteau, dar adevărul din acestea nu le convenea, aşa că le-
au eludat.
Reclamantul a mai menţionat că, cu toate că acţiunea din zona Astoria a fost filmată şi
fotografiată, atât din hotel cât şi din clădirea de pe partea opusă, înregistrările şi pozele nu ştie
să fi fost făcute publice. Afirmaţia are la bază şi consemnarea Raportului Comisiei
Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din Decembrie 1989, vol. I, pg. 301,
alin. 4 „Este de reţinut că întreaga activitate din Piaţa Libertăţii, ca de altfel şi din alte zone
unde au avut loc evenimente deosebite, cadre de securitate au avut misiunea de a filma”.
Filmări şi fotografii s-au făcut şi de către alte persoane prezente la momentul dezarmării
trupei, dar nici acestea nu au apărut. Înregistrările convorbirilor radio, efectuate în cele patru
centre de înregistrare şi ascultare, au avut aceeaşi soartă. Însă filmul făcut de Securitate a fost
vizionat de procurorul militar, dar a fost ulterior ascuns cu grijă pentru a proteja structura.
În continuare, reclamantul a prezentat motivele pentru care a apreciat că sunt întrunite
toate condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâţilor, respectiv faptă ilicită, vinovăţie,
prejudiciu, legătura de cauzalitate între acestea.
1. Existenţa faptei ilicite
1.1. S-a publicat în „Ziar de Cluj” din 14 februarie 2022, ora 03:34, articolul cu titlu
șocant „Generalul care s-a războit cu clujenii în decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine,
s-ar vrea acum apărătorul ucrainenilor”, autor Victor Lungu, prin care i s-au adus extrem de
grave acuzaţii de natură penală, în mod cu totul gratuit și în totală contradicţie cu hotărârile
judecătorești pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, sau emise de către Secţia
9Parchetelor Militare din Parchetul General de pe lângă Î.C.C.J. Numele său este menționat de
6 ori, ca un laitmotiv, ca un fir roșu, ca o țintă, procedeu menit a contura, împotriva realității
demonstrate juridic, un personaj odios, infam și detestat.
1.2. Deși cunoștea foarte bine stadiul procesual în ceea ce-l privește, autorul
articolului eludează toate documentele juridice emise, neagă adevărurile cuprinse în acestea,
după o cercetare penală și judecătorească pe parcursul a 21 de ani și audierea a peste 500 de
martori, în care asupra nevinovăţiei sale s-au pronunţat direct 24 de judecători
(D.8948/1/2008=4; 3618/1/2009=10; și 790/1/2010=10) și indirect 14 judecători
(D.893/l/2005=4 și 1109/1/2005=10), deci 38 de judecători de la Î.C.C.J., precum și 10
procurori militari din S.P.M. Toate acuzaţiile la adresa sa sunt demontate prin hotărârile
irevocabile ale Î.C.C.J. Inducerea ideii de justiţie care nu și-a îndeplinit menirea în
descoperirea adevărului și tragerea la răspundere a vinovaților este tendenţioasă, falsă,
utilizată cu bună știinţă pentru a incrimina cu orice preţ. Prețuirea actului de justiţie nu este o
calitate ce poate fi atribuită pârâților dat fiind faptul că hotărârile judecătorești și rezoluțiile
S.P.M. sunt neglijate, trecute cu vederea, ascunse opiniei publice, minimalizate, în timp ce
propriile convingeri sunt prezentate sentenţios fiind afectată funcţia socială preventivă a
actului de justiție.
1.3. Nu a fost contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere în cadrul documentării
care trebuia efectuată pentru publicarea articolului. Poziția sa și unele materiale de presă
favorabile erau cunoscute.
1.4. Deși se cunoștea despre existenţa unor materiale de presă, inclusiv prin publicarea
dreptului la replică de către ziarul „Adevărul”, unde sunt precizate hotărârile judecătorești, a
cărții „Cel mai vânat general” și a altor materiale de presă, în care se prezentau opinii
contrare articolului și alte aspecte asupra faptelor descrise în material, precum și peste 28 de
fapte ale sale doar din ziua de 21.12.1989, nu vorbe, prin care a urmărit prevenirea situaţiilor
cu urmări tragice, printre care dezarmarea companiei comandată de ofiţerul care îl acuză și
aplicarea de corecţii ofiţerilor companiei pentru indisciplină și exemplu negativ contaminant,
acest lucru nu a fost de interes pentru pârâți, deoarece nu și-ar fi îndeplinit obiectivul
distrugerii sale și a familiei sale. Rezultă că fapta a fost săvârșită cu intenţie, cu rea credinţă,
urmărind prin calomnie și insultă să-i provoace lui și familiei sale cele mai mari prejudicii.
1.5. Ţinta vizată prin materialul publicat este el, deoarece numele său este menţionat
de la un capăt la altul al articolului, aproape la fiecare frază, fără să se pomenească un
cuvințel despre faptul că Î.C.C.J. a soluţionat definitiv „Dosarul Cluj”, iar cei găsiți vinovați
au fost condamnați, lăsând să se creadă că justiția nu și-a îndeplinit menirea. Atacul nemeritat
împotriva sa este furibund, nemilos, distructiv, ura transpare din fiecare literă, iar expresiile
sunt îmbâcsite cu otravă.
1.6. Pentru a obţine efectul psihologic maxim asupra cititorilor s-a recurs la
amplificarea cadrului psihologic, pe principiul o fotografie = 1.000 de cuvinte, publicându-se
și poza sa dintr-o zonă cu care nu a avut nici o legătură, deoarece, așa cum a demonstrat,
ofiţerul a dispus în mod greșit subunitatea, după cum singur recunoaște, declarația publicată
de autor în cartea menţionată.
Fostul cancelarul german, doamna Merkel, spunea că „o peniţă face cât 1.000 de
săbii”, deci cât un regiment de ulani ca efect zdrobitor, rezultând consecinţele unui articol
denigrator, acuzator şi calomnios. Aceste consecințe sunt în toate planurile, și mai ales în
ceea ce privește siguranţa personală a ţintelor vizate, respectiva a sa. Prin astfel de articol se
urmărește otrăvirea opiniei publice și determinarea acesteia să urască Armata.
1.7. Pârâţii nu ratează ocazia de-a aduce grave acuzaţii Armatei, instituţie din care a
făcut parte, acuzaţii absolut gratuite, deoarece nici o instanţă nu a reţinut existenţa vinovăţiei
acesteia şi, prin urmare, nu merita a fi ponegrită în acest fel, mai ales având în vedere rolul
decisiv jucat de aceasta, după un moment de ezitare, merit care nu este apreciat doar de către
10detractori. Un astfel de material are drept consecinţe dezarmarea mentală prin erodarea și
pierderea încrederii populaţiei în această instituţie de bază a statului, construită prin valori și
simboluri acumulate de-a lungul timpului, cu toate urmările incalculabile ale unui asemenea
fenomen.
1.8. Urmărind cu atenţie articolele apărute în „Ziarul de Cluj” a constatat că pentru
pârâţi nu a prezentat interes modul de soluţionare în justiţie a cazului său deoarece nu au
publicat nici o știre despre pronunţarea Deciziei nr. 908 din 07.12.2009 a Î.C.C.J. Completul
de 9 Judecători, și nici despre motivarea din cuprinsul acesteia, în contradicţie evidentă cu
conținutul materialului. Or, presa fiind o sursă de inspiraţie inclusiv pentru istorici, deoarece
sc consideră ca fiind obiectivă, el rămâne cu imaginea nedreaptă din articol, iar generaţiile
viitoare vor ști despre el și calitatea sa exact ce s-a scris pe nedrept în acest material.
1.9. Nici unul dintre pârâţi nu a constituit un filtru, o piedecă împotriva abuzului, ceea
ce duce la concluzia premeditării acţiunii.
Faţă de cele prezentate rezultă existenţa şi a faptei ilicite, alături de cea penală,
deoarece prin cele 13 fapte extreme de grave, atribuite direct, în contradicţie cu realitatea și
soluţiile pronunţate în cele trei cauze de către Î.C.C.J., i s-a distrus onoarea, repulaţia,
imaginea, demnitatea, renumele, și a fost afectată grav viaţa privată, consecinţe care s-au
răsfrânt și asupra soţiei, celor două familii ale copiilor săi, iar urmările lor vor avea întindere
nelimitată în timp.
2. Vinovătia și intenţia faptei
2.1. Pârâţii nu prezintă probe directe și indubitabile a verităţii faptelor atribuite şi
relatate în articolul care face obiectul prezentei cauze, prin care să contracareze hotărârile
judecătorești pronunţate în ceea ce-l privește. Prin aceasta, pârâţii încalcă cu bună știinţă
Codul Deontologic al Ziaristului, care dispune: „Art. 9 – Ziaristul care distorsonează
intenţionat informaţia, face acuzaţii nefondate, plagiază, foloseşte neutorizat fotografii sau
imagini tv şi surse ori calomniază săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate”.
Realizând lipsa suportului faptic și a consecinţelor ce decurg din aceasta, după un
timp de peste 10 zile, pârâţii au șters articolul de pe site-ul publicaţiei, acesta fiind postat mai
departe la adresele celorlalte publicaţii.
2.2. Așa cum ușor se poate constata, rezultă că fapta acestora este săvârşită cu intenţie,
cu rea credinţă, în formă continuată, agravantă şi planificată, aceste caracteristici rezultând:
– Intenţia faptei reiese publicarea articolului în totală contradicție cu realitatea
faptelor, stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile, fără nici o documentare și fără a fi
contactat. Elementul declanșator al furiei a fost raportul său de a-şi apăra ţara, respectând
jurământul depus acesteia și prevederile Constituţiei României – art. 54 alin. 1 şi art. 55 alin.
1. După modul în care pârâţii au reacţionat, a realizat că orice faptă de arme, oricât de
importantă, chiar şi sacrificiul suprem, ar fi beneficiat de acelaşi tratament din partea
acestora, deoarece, după cum se poate constata, sunt orbiţi de ură împotriva lui.
– Reaua credinţă este demonstrată prin acuzele aduse în totală contradicţie cu
realitatea faptică și hotărârile judecătorești.
– Forma continuată este susținută de reluarea aceluiași articol, în mai multe publicații,
caracteristic unei campanii de presă.
– Forma agravantă rezultă din faptul că articolul circulă pe reţelele sociale, mulţi
colegi ai săi, din diferite zone ale ţării, semnalându-i acest fapt. De altfel, aceasta este o
caracteristică a reţelelor sociale.
– Forma planificată rezultă din faptul că articolul a fost publicat ca reacţie la raportul
său de a-şi apăra ţara ca voluntar, o faptă pe care mulți au apreciat-o, dar pe care autorul s-a
simțit dator să o persifleze, să o ia în zeflemea, să o condamne și, în loc să se refere strict la
subiect, să treacă la formularea unor calomnii și insulte deosebit de grave.
112.3. Efectul unor astfel de articole asupra populației în aceste momente istorice este
unul extrem de grav. Spre exemplificare reclamantul a prezentat sondajul de opinie
Avangarde: „Dacă România ar fi atacată aţi rămâne în ţară pentru a o apăra? Au răspuns „Da-
26%. Nu – 48%. Nu poate aprecia -20%. Nu răspund – 6%. Motivele invocate: neîncrederea
în administraţia din România; faptul că ţara nu a făcut nimic pentru el; teama că liderii
politici nu se ridică la nivelul vremurilor pe care le trăim”.
După un asemenea atac, reclamantul s-a întrebat cu ce inimă va pleca să-şi apere ţara
când vede cât este de hulit, de urât, de discreditat, pentru cine și pentru ce să se bată? În
Dreptul la replică a întrebat autorul articolului dacă a depus cerere de a servi ţara la
primejdie, măcar în redacţiile ziarelor militare, precum unii scriitori celebri, și a cerut dovada
pe care nu a publicat-o, sau poate el nu a găsit-o.
Rezultă că, deși cunoștea că a fost declarat nevinovat la cel mai înalt nivel al justiţiei,
inclusiv internaţionale, autorul, dovedind rea credinţă, cu intenţie a săvârșit fapta, urmărind
să-i distrugă onoarea, reputația, imaginea, demnitatea, numele, să-i fie afectată grav viața
privată, consecinţe care s-au răsfrânt şi asupra soţiei, celor două familii ale copiilor săi, iar
urmările lor vor avea întindere nelimitată în timp.
În Ucraina, Miliţia Mitrotvores, publică pe site-ul propriu listele cu dușmanii
poporului, cu adrese, număr de telefon, numele membrilor familiilor etc., astfel încât să poată
fi eliminate psihic și fizic. Or, cum la noi exemplu negativ este contaminant, nu este exclus să
apară în vremuri tulburi, astfel de grupări extremiste.
3. Prejudiciul
3.1. Constituţia României statuează: „Art. 30, alin. (6) Libertatea de exprimare nu
poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei și nici dreptul la propria
imagine”, iar Codul Civil dispune: „Art. 58 – (1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la
sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii
private și alte asemenea drepturi recunoscute de lege”, „Art. 253 – (4) De asemenea persoana
prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul,
chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei
prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive”.
Știrea privitoare la cererea ca unii rezerviști, printre cel dintâi fiind el, și-au manifestat
dorinţa de a se încadra ca voluntari, la imobilizare, pentru apărarea ţării, a fost subiect de
presă a multor agenții și publicaţii, dar doar această publicaţie şi 4 comentatori de la ziarul
„Graiul Sălajului” l-au atacat necruțător.
Pârâţii au fost revoltaţi de dorinţa exprimată de a lupta pentru apărarea ţării, de faptul
că a transmis mesajul: „Suntem prezenţi! Contaţi pe noi!”, iar colegilor mai tineri: „Suntem
lângă voi!’”. A dat exemple de înaintași care au răspuns la chemarea ţării, despre care mulţi
tinerii nu au auzit. Dar a îndemnat şi la regăsirea acestora în interesul general al ţării, mesaj
neacceptat de pârâţi.
Pârâții, prin linșajul mediatic declanșat împotriva sa, prin prezentarea sa ca un
personaj odios, malefic, detestat și acuzat cum nu-i altul în ţară, prin consemnarea numelui
său în articol de 6 ori au planificat și urmărit să-l supună dispreţului și oprobiului public, să-i
distrugă imaginea, prestigiul, reputaţia, demnitatea și onoarea de cetăţean, militar și general al
Armatei României, prin funcţiile îndeplinite, cunoscut în întreaga ţară, să-i păteze imaginea
publică prin minciuni, fabulaţii şi josnicele distorsiuni gazetărești și să-i aducă grave
prejudicii de natura psihică, morală, materială, socială şi a stării de sănătate, consecințe care
s-au repercutat negativ și asupra membrilor familiei, iar urmările pe termen lung ale
materialului de presă, asupra sa și membrilor familiei sunt catastrofale.
Din comandantul celui mai bun Regiment Mecanizat, singurul din ţară care a cucerit
de trei ori consecutiv titlu de ”Unitate de Frunte”, a celei mai bune Divizii Mecanizare și a
celui mai bun Corp de Armată din armata României, declarate de cei în drept, a ajuns, ca
12efect al materialului de presă, generalul care o dezonorează și îi provoacă deservicii de
imagine. Prin minciuni sfruntate și josnice procedee gazetărești au acţionat pentru a semăna
neîncrederea într-un general al armatei române care a îndeplinit funcţii de marea răspundere
și acum s-a oferit voluntar. Nici inamicii nu reușeau mai mult, dar ar fi cheltuit sume imense
pentru acest obiectiv.
3.2. Pârâţii nu ratează ocazia de-a aduce grave acuzaţii și instituţiei din care a făcut
parte. Efectele sociale cumulate ale unor astfel de acuzații gratuite, precum cele din articol,
devin extrem de periculoase și cu urmări catastrofale pentru armată, apărarea ţării și
atitudinea cetăţenilor faţă de acestea. Or, imaginea prezentată în articolul ce face obiectul
cauzei nu poate genera decât scârbă și respingere. Nu este deci întâmplător că în mediul
virtual circulă materiale însoţite de imagini sugestive precum cel intitulat „Era o vreme în ţara
asta” în care se afirmă: „Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau
cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceștia erau nevoiți să treacă prin
oraș și auzeai pe cineva spunând cu mândrie „uite mamă trece armata”. Astăzi când lumea
aude de armată întoarce capul pentru că „ăștia au tras în noi în 89” și acum „au pensii
nesimţite”.
3.3. Însăși teza pe care pârâții își fundamentează articolul de injustiţie, de absenţă a
statului de drept, este de natură să provoace acţiunile unor persoane labile psihic, justiţiari de
ocazie sau din vocaţie, persoane răzbunătoare, inamici dornici de a se afirma prin ceva ieșit
din comun şi care găsesc în articol motivaţia unor forme de agresiune împotriva sa sau a
membrilor familiei sale. Din această cauză reclamantul susţine că a fost și este pus în postura
de a-şi lua măsuri sporite de securitate personală, precum și a membrilor familiei, mai ales că
cei apropiați i-au transmis îngrijorările lor faţă de situația creată.
O astfel de afirmație susţinută public, poate genera reacţii precum cea împotriva
fostului prim-ministru Tony Blair, supus unei ”arestări cetăţeneşti” într-un restaurant, chiar
de către chelnerul care-l servea, operaţiune care era la a cincea tentativă, așa cum este
prezentată la adresa http://jurnalul.ro/ştiri/externe/tony-blair-arestare-cetăţenească-
659475.html.
3.4. Reclamantul a arătat că este nedrept, de neadmis, intolerabil și insuportabil ca,
după ce a fost cercetat penal și judecătoresc peste 21 de ani, din care sub urmărire penală 11
ani, timp în care au fost audiaţi peste 500 de martori, s-au emis anterior publicării articolului
trei rezoluţii de scoatere sau neînceperea urmăririi penale, o sentinţă și două decizii de către
Î.C.C.J., autorul să declanșeze împotriva sa un linșaj mediatic extrem de violent prin titlu și
expresiile folosite, prin acuzaţiile aduse și prin faptele imputabile. Pentru a-și realiza scopul
pârâții eludează hotărârile judecătorești, persiflează adevărul cuprins în acestea, inventează
fapte pe care nu le-a comis, pe care nu le probează și pentru care nu a fost cercetat penal,
distorsionează, extrag din context și interpretează duşmănos unele fapte și trec cu vederea
peste cele 28 de fapte ale sale din ziua de 21.12.1989 prin care a urmărit evitarea
evenimentelor cu urmări tragice, parte din ele descrise în articolul „Triumful raţiunii asupra
violenţei” și în totalitate în totalitate în cartea sa, despre care autorul articolului cunoştea.
Dacă C.E.D.O. recunoaște dreptul jurnalistului la o doză de exagerare sau provocare
atunci se recunoaște implicit și dreptul cititorului, al cetăţeanului la exagerare, la fabulaţie în
răspândirea informaţiei. Prin urmare nu este de mirare că s-au propagat în mediile sociale
informaţii și comentarii conform cărora a condus nemijlocit represiunea și, nu numai că a
comandat foc, dar a şi uzat de armamentul din dotare.
3.5. I-au fost vătămate drepturile personale nepatrimoniale, cinstea onoarea,
demnitatea, prestigiu și imaginea publică, fiind practic supus unei nemiloase execuţii publice.
Articolului publicat a determinat pierderea majorităţii prietenilor, degradarea imaginii sale în
plan social, excluderea sa la periferia societăţii, căci cine ar dori să se asocieze cu un om
căruia i se aduc atâtea și atât de grave acuzaţii? A devenit astfel un fel de mort-viu, sunat și
13vizitat doar pentru a fi savurate suferințele prin care trece de către cei care s-au dezis de
statutul de coleg sau prieteni.
3.6. Imediat după lecturarea articolului a fost șocat de gravitatea acuzațiilor ce i se
aduceau, de faptul că acestea erau făcute publice, fiind practic executat fără milă și fără drept
de apărare. Starea sa de sănătate şi a soţiei sale s-a agravat, prin cronicizarea unor boli vechi
și apariţia unora noi.
3.7. Starea psiho-morală a sa și a membrilor familie a fost grav afectată prin
publicarea acestui material, exact atunci când credea că, după 21 de ani de cercetări penale și
procese în justiţie, şi-a dovedit nevinovăţia și asigura membrii familiei, prietenii și cunoscuţii
că a rezolvat, în sfârşit, această uriașă obligație, morală, socială, familială și în interesul
instituţiei în care a lucrat, de a duce la bun sfârşit procesul penal, început în 1989 cu etapele
prezentate. Aceasta a însemnat un uriaș efort în toate planurile, inclusiv cel material,
cheltuielile financiare fiind extrem de mari, ceea ce a afectat bunul trai al familiei şi anulat
aproape toate planurile familiei. Or, la sfârșitul acestui proces penal, cu o durata excesivă, a
constatat că în concepţia pârâţilor acesta nu are nici o valoare, este mai departe considerat
vinovat şi i se pun în cârcă acuzaţii dintre cele mai grave.
Articolul publicat i-a provocat un stres acut, i-a generat stări și trăiri negative intense,
devenind un traumatizat, un olog sufleteşte, care caută o gaură în pământ unde să se ascundă.
A susţinut că a suferit un șoc emoţional negativ intens și durabil, cu neliniști, tensiuni și
insomnii, cu stări de epuizare și oboseală excesivă care generau nevoia de a dormi cât mai
mult, somnul și noaptea devenindu-i prieteni. Ziua, care era o prelungire a coșmarurilor de
peste noapte, se simțea ca un animal hăituit, îi era frică să iasă în public și o bună perioadă de
timp nu şi-a ridicat ochii din pământ.
A mai menţionat că avea sufletul mutilat de rănile multiple provocate de acest
material, care de care mai grave, mai ales că era pe nedrept incriminat, blamat, înjosit, umilit,
batjocorit, stare pe care o trăiau și membrii familiei sale și citea în ochii colegilor săi cu care
se întâlnea că-l făceau vinovat pentru prejudicierea imaginii armatei, de trăirile lor în plan
social, de parcă a sa era mai ușoară.
S-a demonstrat în diverse studii că dacă un gând negativ este prezent un minut acesta
lasă sistemul imunitar într-o situaţie delicată timp de șase ore. Stresul, această senzaţie de
apăsare permanentă, produce schimbări negative foarte surprinzătoare în funcţionarea
creierului și în constelaţia hormonală. (Dr. Mario Alonso Puig, membru al Școlii Medicale de
la Universitatea Harvard, al Academiei de Știință din New York și al Asociaţiei Americane
pentru Avansarea Științei). Este demonstrată medical imposibilitatea revenirii dintr-un abis
adânc în care este aruncat un om prin acuzații atât de grave care fac să dispară orice urmă de
respect și recunoștinţă socială, orice acceptare în plan social, fiind tratat ca un paria, iar
consecințele sunt de natura unor grave afecţiuni psihice concretizate și în ireversibilitatea
recâștigării stabilității psihice interioare.
3.8. Asupra familiei reclamantului, publicarea materialului imediat după ce a depus
raportul de a-şi servi patria, ca voluntar, prin gravitatea acuzațiilor, amploarea și aria de
răspândire în mediul social a calomniilor la adresa acestuia, a avut efecte dezastruoase, a
determinat ca el și familia sa să străbată cele mai negre zile, a determinat alterarea încrederii
în sine, în nevinovăţia sa, a multora dintre cei care îl cunosc și care nu au avut cunoștinţă de
modul de soluţionare a procesului în justiție. A traversat perioade depresive, cu neliniști,
insomnii, deznădejdii și stări de neputinţă. O mare perioadă de timp nu a ieșit din casă, iar
ulterior a evitat zonele în care putea întâlni cunoscuți, pentru a evita să fie arătat cu degetul,
să suporte atitudini disprețuitoare şi jignitoare. Oricum nu a scăpat nici astăzi de etichetări
aruncate printre dinţi în aglomeraţie, de comentarii negative la adresa sa și de priviri
răutăcioase. Situaţia este similară celei sancționată dc C.E D.O. în cauza Lavric contra
României.
143.9. Opinia publică și-a format părerea despre el prin articolul publicat și nicidecum
prin adevărurile cuprinse în dosarele supuse judecății, în hotărârile Î.C.C.J., care nu au
constituit sursa de documentare și nu au fost făcute publice deoarece, probabil, nu serveau
obiectivelor şi interesului unor ziariști pentru care acesta, și probabil militarii, sunt
condamnați aprioric.
Articolul publicat a determinat convingerea unei mari părţi a oamenilor din localităţile
în care a domiciliat și din colectivele în care a lucrat, că a fost condamnat și urmează să fie
arestat și încarcerat. Unii, mai răutăcioși, chiar îl abordau cu întrebări, directe sau ocolite,
dacă şi-a pus ordine în viață și dacă mai este general, știind că o astfel de condamnare atrage,
ca măsură complementară, degradarea militară. După apariţia articolului nu a mai fost invitat
la festivităţile unităţilor militare din cele 7 judeţe, pe care le-a comandat timp de 6 ani,
comandanții acestora, și cei de la eșaloanele superioare, nedorind să-și asocieze numele cu un
om precum cel descris în articol, să ofere șefilor, opiniei publice și mai ales presei, subiect de
incriminare.
Autorităţile locale și din zona de responsabilitate a structurii pe care a comandat-o și-
au schimbat atitudinea în urma materialului publicat fiind exclus de la orice manifestare
locală, precum un ciumat. A simţit efectele materialului în tratamentul umilitor aplicat lui
chiar de către instituțiile statului, de către funcționari publici care nu s-au ferit să-i
obstrucţioneze, blocheze sau respingă cereri legale și întemeiate. Reclamantul s-a simţit
umilit şi batjocorit fiind tratat cu scârbă și repulsie, precum un cetățean de mâna a treia.
Militarii activi și în rezervă îl arătau cu degetul și îl făceau responsabil de distrugerea
imaginii armatei în general, de faptul că erau admonestaţi de către civili și făcuți părtaşi, iar
colegilor din A.N.C.M.R R.. Filiala „VOIEVODUL GELU” Sălaj, care cu indignare îi cereau
să încerce să soluţioneze cauza în justiţie pentru a curma astfel de atacuri josnice, le-a promis
că va face toate demersurile pentru a supune cauza judecăţii.
Reputaţia sa și a membrilor familiei sale, construită prin muncă, dăruire, abnegaţie.
angajare totală, dragoste de ţară și sudoare, a fost distrusă de acest articol. Nivelul reputaţiei
sale și al membrilor familiei sale în plan profesional, social, și al relaţiilor cu militari din alte
armate, al îndeplinirii misiunilor încredinţate în plan extern, este sabotat prin acest articol.
Este distrus patriotismul, onoarea, demnitatea, imaginea, cinstea şi reputaţia unui general al
Armatei Române, comandantul al Corpului 7 Armata, locţiitor la Forţele Terestre, având
funcţie de general cu trei stele, pe nivelul 2 al ierarhiei gradelor, demnitar al statului Român
conform Legii nr. 53, iar aceasta pentru că a cerut să-şi apere ţara.
3.10. Inacţiunea sa ar provoca astfel de stări și asupra urmaşilor săi care nu ar scăpa de
înţepături și atitudini dispreţuitoare, începând chiar din etapa copilăriei, situaţii care le-ar
marca profund viața. Nici emigrarea și nici schimbarea numelui nu pot șterge blamul și
oprobiul public provocat prin acest material.
Reclamantul a susţinut că nu poate să nu ia în calcul șocul pe care l-ar produce peste
ani lecturarea unui astfel de material de către nepoţii sau strănepoţii săi precum și prejudiciile
grave pe care le-ar provoca, în toate planurile, ceea ce i-ar determina să analizeze varianta
schimbării numelui pentru a se proteja, iar numele său, pe nedrept defăimat, să fie șters din
memoria familiei.
3.11. Acuzaţiile aduse prin articolul de presă despre care a făcut vorbire poate
constitui o sursă de inspiraţie pentru alți autori care să nuanţeze și să transpună în opere din
domenii artistice, un personaj asemănător, sau ușor de identificat în mentalul colectiv cu cel
descris absolut pe nemeritat în articol, astfel încât să rămână pe veci ţintuit nemeritat ca unul
dintre cei mai detestaţi militari ai armatei române, subiect de curs în structurile de studiu ale
armatei.
Subiectul fiind unul extrem de incitant, astfel de materiale pot să apară periodic,
citându-se materialul de faţă, faptă pentru care beneficiază de circumstanţele atenuante din
15partea justiției (Decizia nr. 819/2010 a Curţii de Apel București). Pentru ca acest lucru să se
întâmple este de ajuns ca el să nu întreprindă nimic, nici o acţiune în justiţie, nici un fel de
reacţie, astfel încât cei interesaţi să poată dezvolta aria calomniei, bazându-se și pe lipsa
reacţiei din partea sa.
În concluzie, cu privire la prejudiciul provocat de către pârâți prin insultele și
calomniile directe și indirecte, țintite, nedrepte, lipsite de suport factual, necruțătoare, extrem
de grave prin natura faptelor care i se impută, una din cele mai condamnabile social, este
extrem de mare, la nivelul poziţiei sociale și militare, căci un militar fără onoare, precum un
judecător, nu poate fi ascultat, deciziile nu au valoare morală, iar onoarea și demnitatea nu au
preţ, nu se găsesc de vânzare, are o întindere în timp ce nu poate fi estimată, pentru că o astfel
de etichetă pusă unui om, general al Armatei, cap al unei familii cu onorabilitate, reputaţie și
pretenţii în mediul social, cu urmași încadraţi în structurile de bază ale statului și în mediul
bancar, odată ce se propagă nu-i mai pot fi prevăzute caracteristicile și nici consecinţele.
Reclamantul a mai arătat că a demarat această acţiune și cu scopul de a impune
respectarea hotărârilor judecătorești obţinute după 21 de ani de proces penal, în care era
trimis de toată presa pentru a-şi dovedi nevinovăţia, ca după aceea să constate că adevărurile
constatate prin cercetarea penală și judecătorească sunt eludare, neglijate, persiflate și
aruncate la coș.
Existând practica de a se cita ca surse articolele publicate, inclusiv de către presa
internațională, nesancţionarea faptei și neobligarea pârâţilor să publice, pe propria cheltuială,
hotărârile judecătorești pronunțate în prezenta cauză, în condiţii editoriale similare celor ale
articolului incriminator, perpetuează o astfel de stare, care se transmite în mentalul colectiv,
fiind apoi imposibil de corectat.
Nici un nivel al reparaţiilor nu se subscrie principiului repunerii în situaţia anterioră,
precum și refacerii integrale a valorilor fundamentale descrise și care au fost distruse în mod
ireparabil. Nici o despăgubire nu poate compensa batjocura trăită, dispreţul celor care și-au
făcut o părere despre el pe baza acestui articol, pierderea sănătăţii, a reputaţiei și pata pe care
o lasă pe o familie în care valorile morale sunt preţuite.
Pentru aceste motive, reclamantul a considerat ca un cuantum considerabil al
despăgubirilor ar asigura doar o minimă reparaţie pentru suferinţele morale, sufletești și
psihice, precum şi pentru pierderile materiale produse până în prezent și care au efecte și în
viitor, asupra sa, familiei sale și urmașilor săi și ar impune ca hotărârile judecătoreşti să fie
respectate și ar constitui un factor de descurajare și îndemn la respectarea personalității
semenilor.
Cu privire la cuantumul reparaţiilor morale, reclamantul a învederat că instanţa trebuie
să se conformeze cel puţin unuia dintre Principiile de la Bangalore, respectiv ”Egalitatea
tratamentului aplicat justiţiabilului în activitatea judiciară este de esenţa credibilităţii
justiţiei”. În acest sens, reclamantul a dorit să prezinte următoarele exemple: a) Prin Decizia
nr. 1174 din 6 martie 2013 Î.C.C.J. a acordat reclamantului V.V. despăgubiri morale în
cuantum de 40.000 Euro din 300.000 solicitaţi, ca urmare a faptului că „Jurnalul Naţional” a
publicat informaţia neaprobată, că ar fi agent al securităţii, recrutat în 1980; b) Prin hotărârea
nr. 8.179 din 9 septembrie 2014, Tribunalul București decide: „Obligă pârâta să plătească
reclamantului suma de 100.000 EURO, în echivalent lei la cursul oficial BNR din ziua plăţii
efective, cu titlu de daune morale”; c) Curtea de Apel Cluj a acordat ziaristului Mihai
Miclăuș, daune morale în sumă de 100.000 EURO ca reparaţie pentru abuzurile la care a fost
supus; d) CNN, pentru a nu ajunge la proces, a fost de acord să plătească câte 5.000.000
dolari fiecăruia dintre cei 5 militari ai armatei USA, acuzați pe nedrept că prin manipularea
incorectă a muniţiei au provocat moartea a doi colegi.
4. Legătura de cauzalitate
16Între fapta pârâților şi prejudiciul suferit de el și familia sa există raport de cauzalitate
direct, nemijlocit și determinant. Fapta pârâţilor le-a provocat prejudiciul nepatrimonial şi
patrimonial prezentat. Fapta are caracter obiectiv, a fost săvârșită cu rea intenție, în mod voit,
tocmai urmărindu-se provocarea daunelor morale, materiale, de imagine, de sănătate, în plan
familial și social, respectiv efectul păgubitor nepatrimonial și patrimonial maxim, prevăzut de
pârâţi.
La final, reclamantul a expus concluziile sale:
I. Întemeiate pe Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului
1. Acţiunea promovată în prezenta cauză se întemeiază și pe dispoziţiile art. 8 din
Convenţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea
vieții private care cuprinde dreptul la onoare, reputație, demnitate și propria imagine.
2. Drepturile prevăzute la art. 8 le-a raportat la dispoziţiile art. 10, paragraful 2 din
Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului, privind limitele libertăţii de
exprimare.
3. În conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României art. 11 și 20, aceste norme
sunt direct aplicabile în dreptul intern, având o supra-legislativă şi o putere juridică de nivel
constituţional.
2. Întemeiate pe jurisprudenţa C.E.D.O.
1. Jurisprudenţa C.E.D.O. face o distincţie netă între opinie (judecată de valoare) și
informaţie (afirmaţie factuală). Dacă informaţiile sunt susceptibile de probă și trebuie probate
de către cei în cauză, a cere proba unei judecăţi de valoare violează exigențele art. 10 din
Convenție (Hot. C.E.D.O. 08.07.1986, Lingens c. Austria). Or, în concret, obiectul prezentei
cauze îl reprezintă multitudinea de afirmații de natură factuală și nu existența unei opinii, a
unei judecăți de valoare, în articol fiind prezentate direct afirmații factuale și sugerează o alta,
precum şi inducerea prezenţei sale în fotografii, demontate total prin actele procesuale și
judecătorești.
2. Este adevărat că subiectul articolului prezintă un interes public major, dar acesta nu
justifică în nici un fel afirmaţiile complet false, denaturate, distorsionate și demontate prin
hotărâri judecătorești irevocabile, nesusţinute nici de către partea vătămată și nici de către
sursa de inspiraţie. (Tramer c.Estonia-06.02.2001, Radio France și alții c. Franţa -30.03.2004;
Pedersen și Baadsgaard c. Danemarca-17.12.2004; Maronek c.Slovacia -19.04 2001; Nilsen
și Johansen c.Olanda).
3. Se admite ca ziaristul să practice o anumită doză de exagerare și chiar provocare
dar acestea trebuie să aibă la bază informaţii reale iar nu aspecte inventate (Dalban c.
România-28.09.1999), or, așa cum s-a demonstrat, faptele imputate nu sunt susţinute de către
partea vătămată, de către sursa de inspiraţie și sunt contrazise prin hotărârile judecătorești
pronunțate în cauză.
4. Cele 13 afirmaţii factuale precum și integrarea pozei sale într-o imagine cu care nu
are nici o legătură, au fost făcute cu rea credinţă (Mc Vicar c. Regatul Unit-07.05.2002), pe
bază de fapte exacte și informaţii fiabile și precise, cu respectarea eticii jurnalistice (Fressoz
și Roir c. Franţa-21.01.1999, Radio France și alții c. Franţa-30.03.2004, Bladet Tromso și
Stensaas c. Norvegia), ci acţiunea a fost planificată și executată cu concursul tuturor pârâţilor
(Dalban c.România-28.09.1999).
5. Distinct de răspunderea autorului unei afirmații factuale, jurisprudenţa admite fără
probleme răspunderea conducătorului unui organ de presă și a editorului respectivului organ
de presă (Chauvy și alții c. Franța-29.06.2004). Editorii, conducătorii organelor de presă și
ziariștii nu se bucură de imunitate sau impunitate în cazul în care depășesc limitele admise ale
libertății de exprimare (Tammer c.Estonia-06.02.2001). Sub acest aspect, este admis faptul că
editorii, societăți comerciale sau persoane juridice, contribuie la exercitarea libertăţii de
exprimare a autorilor, făcând posibilă transmiterea opiniilor sau informaţiilor către
17destinatari, deci și aceștia sunt titulari ai dreptului consacrat de art. 10 din Convenţie (Editura
Plon c.Fraţa-18.05.2004). Pe cale de consecință, ca titulari ai libertăţii de exprimare, editorii
sunt și ei supuși limitelor privind exercitarea acestui drept, conținute în paragraful 2 din art.
10 al Convenţiei.
6. Sancţionarea unei persoane pentru afirmații false și denigratoare, deși reprezintă o
ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare, nu constituie și o violare a acestui drept, dacă
urmărește un scop legitim, cel al protecţiei drepturilor și reputaţiei altei persoane, fiind
necesară într-o societate democratică care se respectă, fiind deci proporțională.
În condițiile în care chiar și sancţiunile penale au fost considerate ca trecând textul
proporţionalităţii (Constantinescu c. România-27.06.2000), inclusiv în cazul ziariștilor
(Tammer c.Estonia-06.02 2001), obligația la repararea a prejudiciului suferit, ca formă a
răspunderii civile delictuale, este proporţională și nu violează libertatea de exprimare
consacrată de art. 10 din Convenţie chiar când este vorba de ziarist (Maronck c. Slovacia-
19.04.2001).
În drept: dispoziţiile art. 15, 16, 26, 58, 70, 252, 253, 1349, 1357-1371, 1381 Cod
civil şi Cod de procedură civilă – art. 194-204, 355, 358.
În probaţiune: înscrisuri, interogatoriul.
La data de 02.06.2022, reclamantul a depus o modificare/completare a cererii de
chemare în judecată (f. 65, vol. I), prin care a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor
de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 Cod Procedură Civilă.
La data de 03.08.2022, reclamantul a depus o modificare/completare a cererii de
chemare în judecată (f. 76, f. 77-88, vol. I), prin care a solicitat introducerea în cauză, în
calitate de pârâtă, a societăţii PAGINA CIUDATULUI SRL, deţinătoarea publicaţiei Ziar de
Cluj. Petitele acţiunii au rămas aceleaşi, cu excepţia petitului prin care a solicitat obligarea
Pagina Ciudatului SRL la repararea prejudiciului şi suportarea cheltuielilor de judecată în
solidar cu pârâţii de rândul 1 şi 2, în temeiul art. 1373 alin. 2 Cod civil (f. 77-88, vol. I).
Prin întâmpinarea formulată la data de 13.10.2022 (f. 109-114, vol. I), pârâţii Pagina
Ciudatului S.R.L. şi Lungu Victor Eugen Mihai au solicitat:
1. Pe cale de excepție, nulitatea cererii de chemare în judecată modificată, cu privire
la pârâtul de rând 2 – Editorul ziarului Ziar de Cluj, având în vedere lipsa numelui și
prenumelui;
2. Pe cale de excepție, respingerea petitului 1 al cererii de chemare în judecată
modificată, ca rămas fără obiect;
3. Pe cale de excepție, respingerea petitului 2 și 3 al cererii de chemare în judecată
modificată, având în vedere lipsa calității procesuale pasive;
4. Pe fondul cauzei, pentru petitele 3,4 și 6 , au solicit respingerea cererii de chemare
în judecată:
• în principal, ca neîntemeiată
• în subsidiar, în măsura în care se apreciază solicitările reclamantului ca fiind
întemeiate, să se dispună reducerea cuantumului despăgubirilor civile solicitate. Cu cheltuieli
de judecată.
I. În apărare, s-a arătat că, în fapt, în luna februarie 2022, pârâtul Lungu Victor a
publicat pe site-ul ziardecluj.ro articolul cu titlul „Generalul care s-a războit cu clujenii în
Decembrie 1989, că cereau libertate și pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertății
ucrainenilor”.
La solicitarea reclamantului Caba Florian a publicat în conținutul articolului inclusiv
un link de accesare a replicii formulate de acesta față de articolul în discuție.
Articolul a fost scris ca urmare a informației primite de la alți colegi ziariști de la
cluj24.ro referitoare la manifestarea de voință a reclamantului de implicare ca voluntar în
războiul din Ucraina, în cazul în care ar fi nevoie.
18După scurta prezentare a funcției reclamantului, în proporție de 70% articolul publicat
prezintă un citat din rechizitoriul Procuraturii militare Cluj, apoi este expus temeiul legal al
lipsei solicitării dreptului la replică de la reclamant.
Mai apoi, pârâtul Victor Lungu şi-a expus opinia față de situația juridică a generalului,
toate în limitele prevăzute de lege.
Intenția pârâtului nu a fost niciodată să îi aducă insulte și calomnii reclamantului,
dovadă fiind inclusiv faptul că a citat conținutul unui rechizitoriu care, susține reclamantul
conține o serie de calomnii și insulte, însă acestea nu sunt formulate de autorul articolului, ci
de Procuratura militară Cluj, astfel cum a și specificat.
De asemenea, modul de interpretare al opiniilor de valoare făcute de pârât nu pot fi
avut în vedere de către instanță, acesta fiind dus la extrem de către reclamant, care este
sensibilizat de faptul că, astfel cum chiar a menționat în articol, din anul 1990 şi-a exprimat
același punct de vedere.
Reclamantul mai este nemulțumit de faptul că, apreciază el, se aduc acuzații grave
armatei, susținând cererea inclusiv în numele acesteia, aspect inadmisibil.
Ba mai mult, nemulțumirea vine și din faptul că „a fost subiect de presă a multor
agenții și publicații, dar doar această publicație și 4 comentatori de la ziarul Graiul Sălajului
m-au atacat necruțător”.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței ca pârâții să fie
obligați să plătească un prejudiciu exagerat de mare care să acopere și presupusele fapte ale
altor publicații, presupusul prejudiciul suferit și de alte instituții precum armata sau chiar țara.
În ceea ce privește motivele cererii de chemare în judecată, pârâţii au cerut să se
constate că o serie de afirmații, o serie de citate din diverse alte surse, nu au nicio legătură cu
obiectul cauzei, sens în care au solicitat să nu fie avute în vedere de către instanță.
De asemenea, pârâţii au contestat orice acuzații care se aduc la adresa lor, apreciind că
este necesar ca instanța să aibă în vedere că gradul de subiectivism exprimat prin cererea de
chemare în judecată depășește cadrul unui litigiu în fața instanței.
În cele ce urmează, pârâţii au dezvoltat motivele pentru care au solicitat admiterea
excepțiilor invocate prin întâmpinare:
II. Față de excepția nulității cererii de chemare în judecată modificată, cu privire la
pârâtul de rând 2 – Editorul ziarului Ziar de Cluj, având în vedere lipsa numelui și
prenumelui, au arătat următoarele:
Art. 196 alin. 1 C.proc.civ. stabilește că este nulă cererea de chemare în judecată care
nu cuprinde numele și prenumele oricăreia dintre părți.
Reclamantul a chemat în judecată editorul ziarului Ziar de Cluj fără a specifica cine
ocupă această funcție.
Au înţeles să precizeze că această nulitate nu poate fi acoperită la acest moment
procesual, singurul temei de acoperire fiind pentru lipsa semnăturii cererii.
Ca atare, pârâţii au solicitat admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată
față de lipsa numelui și prenumelui pârâtului de rând 2.
III. Pe cale de excepție, au solicitat respingerea petitului 1 al cererii de chemare în
judecată modificată, ca rămas fără obiect, având în vedere că:
Prima solicitare a reclamantului este de obligare a pârâților să publice, în procedură de
urgență, dreptul la replică, riposta generalului Florian Caba.
Astfel cum chiar reclamantul a menţionat în acțiune, precum și astfel cum reiese din
conținutul articolului care face obiectul cauzei, deja este publicat acest drept la replică, astfel
că această solicitare a rămas fără obiect.
De altfel, nu este menționat temeiul legal al solicitării de publicare în procedură de
urgență. Dacă se dorește acest lucru, reclamantul avea posibilitatea de a formula separat o
19astfel de cerere, însă măsurile provizorii prevăzute de art. 255 C.civ. trebuie să îndeplinească
anumite condiții, iar acest text legal nu prevede și acest drept solicitat de reclamant.
IV. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâţii au solicitat
admiterea acesteia și respingerea petitului 2 și 3 al cererii de chemare în judecată modificată:
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic
litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, (art. 36 C.proc.civilă).
Prin cele două petite următoare formulate în acțiune, reclamantul a solicitat obligarea
pârâtei PAGINA CIUDATULUI S.R.L. și a pârâtului Victor Lungu, cât și a editorului, să
şteargă articolele și comentariile apărute pe toate site-urile unde au fost publicate articolele,
precum și să publice pe acele site-uri hotărârea judecătorească care urmează să se pronunțe în
cauză.
Pârâţii nu pot fi obligați să efectueze niciun demers din cele specificate de reclamant,
care nu privește site-ul ziardecluj.ro, neavând niciun mijloc pentru a șterge un articol de pe
alte site-uri a căror administrare nu le aparține și ale căror funcționare este independentă de
acțiunile lor.
În aceeași ordine de idei, au înţeles să învedereze instanței că din modul de formulare
al petitelor și inclusiv din conținutul întregii motivări a reclamantului, răspunderea civilă
delictuală care se dorește să li se antreneze și prejudiciul solicitat de fapt cuprinde inclusiv
articolele publicate de alte site-uri și nu doar ziardecluj.ro.
În concluzie, pârâţii au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
V. Neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Netemeinicia cererii
Articolul ce face obiectul acțiunii este o manifestare a libertății de exprimare în
exercitarea calității de jurnalist, manifestare ce se încadrează protecției oferite de
jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului.
V.1. În ceea ce privește motivul că nu a fost contactat de pârâtul Victor Lungu înainte
de a publica articolul, s-a precizat că:
În primul rând, pentru media scrisă (print și online), bloguri, conturi publice de social
media nu exista un cadru legal specific. Se poate face referire doar la Constituția României
care reglementează cu titlu de libertate fundamentală – libertatea de exprimare (art. 30), iar la
art. 31 alin. 4 stabilește că mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate
să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Pentru TV şi Radio (audiovizual) sunt aplicabile dispozițiile din Decizia 220/2011:
Art. 50 alin. 1 din CITIM: “Dreptul la replică nu poate fi solicitat: a) pentru opinii și
judecăți de valoare exprimate sau pentru a emite opinii și judecăți de valoare; b) în situația în
care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars; c) în situația în care se
solicită replica la replică; d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzațiilor unei
persoane, cu condiția să nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terț”.
În situația în care ar fi fost vorba de audiovizual, nu puteau solicita dreptul la replică
pentru opinii și judecăți de valoare exprimate sau pentru a emite opinii și judecăți de valoare,
cum e cazul de față.
În orice caz, astfel cum au menționat anterior la pct. III, replica reclamantului Caba
Florian a fost publicată, existând un link de acces la aceasta chiar în cuprinsul articolului ce
face obiectul prezentei cauze.
V.2. Referitor la exercitarea libertății de exprimare în contextul articolului publicat pe
site-ul ziardecluj.ro
Raportat la starea de fapt expusă mai sus, precum și la calitatea părților implicate,
pârâţii au apreciat că articolul ce face obiectul acțiunii se încadrează în limitele libertății de
exprimare, fiind publicat cu bună-credință de către aceştia.
20Subiectul articolului face referire la revoluția din 1989, astfel că este evident că este
de interes public. Titlul articolului este permis să șocheze, să fie exagerat și să atragă atenția,
la fel și alegerea unor cuvinte precum război, libertate etc.
În concret, conținutul articolului reprezintă, pe de o parte, judecăți de valoare iar, pe
de altă parte, enunțuri care au o bază factuală: articole, cauze, publicații, rechizitoriul
Procuraturii militare Cluj etc., toate încadrându-se în limitele dreptului la liberă exprimare.
În plus, pârâtul Victor Lungu a prezentat și sursa sa, cu titlu de exemplu fiind
rechizitoriul menționat.
Subiectul revoluției de la 1989 prezintă în mod evident interes pentru public și se
impune fi abordat de către presă, mai ales în contextul în care au existat o serie de dosare în
justiție, trageri la răspundere a persoanelor vinovate etc.
Mai mult, din contextul articolului reiese cu claritate și baza factuală pe care a fost
întemeiat materialul, și anume faptul că reclamantul a depus un raport prin care a solicitat să-
și apere țara, ca voluntar, la mobilizare, în caz de conflict armat în Ucraina, aspect
necontestat de reclamant, precum și faptele de care a fost cercetat în nu mai puțin de 7 dosare
penale (11 ani fiind efectiv sub urmărire penală – declarații făcute chiar de reclamant).
Pârâţii au arătat că dreptul la informare al publicului cu privire la aceste aspecte de
interes general este o componentă a libertății de exprimare reglementată de art. 10 Convenția
Europeană a Drepturilor Omului (orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest
drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori
idei). în niciun caz nu se poate reține teza reclamantului, de a analiza această acțiune în afara
sferei libertății de exprimare, ca fiind o acțiune cu scop pur vindicativ, de insultare a sa.
Pârâţii au arătat în primul rând că şi-au exercitat dreptul la liberă exprimare conform
art. 75 Cod Civil, respectiv cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor
internaționale.
Apoi au arătat și faptul că articolul a fost redactat cu respectarea tuturor obligațiilor
prevăzute de lege: Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei, i se alătură
dreptul publicului de a le primi (vezi, mutatis mutandis, hotărârea din cazul Sunday Times,
citat anterior), în acest context, Curtea nu poate accepta opinia exprimată în hotărârea Curții
de Apel Viena, potrivit căreia obligația presei ar consta numai în răspândirea informațiilor, în
timp ce interpretarea acestora ar fi atributul prioritar al cititorului (vezi paragraful 29). (
Lingens v. Austria).
Reclamantul a arătat prin acțiune că afirmațiile făcute la adresa sa sunt injurioase și
calomnioase, extrăgându-se din articol expresii precum „generalul care s-a războit cu clujenii,
s-ar vrea acum apărătorul ucrainienilor etc”. Având în vedere libertatea jurnalistului de a
apela la o doză de exagerare, precum și a faptului că afirmațiile la care se face referire sunt în
mod evident niște judecăți de valoare, pârâţii au apreciat că limbajul folosit este unul mai
mult decât adecvat.
Pârâţii au apreciat că articolul arată în concret ceea ce dorește să transmită, într-o
manieră informativă, documentată și folosindu-se un limbaj corespunzător.
Aceştia au subliniat că la baza afirmațiilor din articol, astfel cum reiese chiar din
conținutul acestora, există informații concrete: citat din rechizitoriul Procuraturii militare
Cluj, scurt istoric al funcțiilor deținute de către reclamant.
În acest context, au solicitat să se constate că și în ceea ce privește articolul ce face
obiectul acțiunii, au transmis cu bună-credință spre informarea publicului aspecte ce țin de
interes general care privesc revoluția de la 1989, că aceste informații au la bază elemente
factuale concrete, necontestate, și că scopul articolului nu este denigrarea din motive de
răzbunare, ci exercitarea investigației jurnalistice.
Răspândirea articolului și pe alte site-uri nu este o dovadă de rea-credință, de
provocare intenționată a unui prejudiciu. Răspândirea este un specific al mediului online, al
21liberei circulații a informațiilor și subiectul este unul de interes public. Prevederile dreptului
de autor nu au nicio legătură și nu li se poate imputa preluarea de către alte pagini și
presupusa încălcare a drepturilor noastre de autor.
Inclusiv publicarea fotografiei reclamantului este legală, acesta fiind personalitate
publică, chiar el specificând că din 1990 apare în presă, poza a mai apărut în spațiul public și
nu încalcă viața privată.
Dispozițiile art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevăd că
exercitarea libertății de expresie presupune „îndatoriri și responsabilități”. De asemenea,
libertatea de exprimare poate fi supusă unor restricții, dar și anumitor formalități sau condiții.
Curtea Europeană a apreciat că art. 10 poate fi încălcat printr-o largă varietate de măsuri
dispuse de autoritățile naționale împotriva persoanelor care și-au exercitat libertatea de
exprimare.
Pentru a nu constitui încălcări ale art. 10, aceste ingerințe trebuie să respecte condițiile
impuse de paragraful 2:
> restrângerea să fie prevăzută de lege,
> să urmărească un scop legitim,
> să fie necesară într-o societate democratică pentru realizarea scopului urmărit,
> ceea ce implică și respectarea criteriului proporționalității.
Excepțiile de la regula garantării exercitării libertății de exprimare sunt interpretate
restrictiv, iar necesitatea și proporționalitatea unor limite trebuie stabilite în mod convingător.
În opinia instanței de la Strasbourg, libertatea presei constituie unul dintre cele mai
eficiente mijloace prin care publicul află sau își formează opinii despre ideile și atitudinile
conducătorilor politici și în general despre realitățile sociale. De aceea, restricțiile impuse
libertății presei, inclusiv în cazul sancțiunilor aplicate ziariștilor, trebuie să fie „riguros
proporționale și centrate pe afirmațiile ce au depășit efectiv limitele unei critici admisibile”.
Analiza respectării principiului proporționalității, în cazul restrângerilor aduse
libertății presei, are în vedere și faptul că presa are sarcina de a comunica informații și idei
legate de problemele dezbătute în viața politică. Acestei obligații îi corespunde dreptul
publicului de a le primi. în consecință, limitele criticii admisibile sunt mult mai largi față de
un om politic (cum e cazul reclamantului Florian Caba) sau față de guvern, decât pentru un
simplu cetățean.
C.E.D.O. a fixat un nivel ridicat de protecție a presei, afirmând că interesul general
este mai bine servit când i se oferă publicului cele mai cuprinzătoare informații cu putință și
în consecință, raportul de proporționalitate este interpretat strict, în sensul că trebuie să existe
„o nevoie socială imperioasă” pentru a putea justifica o limitare a libertății presei.
De asemenea, instanța de la Strasbourg a făcut deosebirea dintre fapte și judecăți de
valoare. Dacă materialitatea celor dintâi poate fi dovedită, judecățile de valoare nu sunt apte
de a fi demonstrate sub aspectul exactității lor. Prin urmare, nu este justificată, inclusiv sub
aspectul proporționalității, o măsură de condamnare a unui ziarist pentru exprimarea unor
judecăți de valoare. Totuși, chiar și atunci când este vorba de o judecată de valoare,
proporționalitatea unei ingerințe poate să depindă de existența unei baze factuale suficiente,
pentru că o judecată de valoare fără nici o bază factuală care să o susțină, poate fi excesivă.
Condamnările aplicate ziariștilor, pentru articole publicate în presă, reprezintă o
restrângere a libertății de exprimare. În aceste cazuri, Curtea examinează foarte riguros
respectarea condiției de proporționalitate, mai ales dacă sancțiunile au fost aplicate pentru
critici formulate împotriva oamenilor politici sau autorităților statului.
Cu toate că se admite că libertatea jurnalistică include și posibila recurgere la o
anumită doză de exagerare, chiar de provocare, limitele criticii admisibile sunt mai restrânse
față de un simplu particular, decât față de guvern sau față de o personalitate politică.
22În asemenea situații, pentru a stabili dacă principiul proporționalității a fost respectat,
trebuie să se facă distincție între expresiile injurioase, folosite în presă de un ziarist și criticile
care sunt acceptabile.
În cazul de față, articolul vizat respectă inclusiv principiul proporționalității dezvoltat
anterior.
Pentru aceste considerente, pârâţii au apreciat că nu se află în prezența unei acțiuni
ilicite din partea lor, care să aducă atingere demnității și reputației reclamantului.
V.3. Neîntrunirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală
V.3.1. Întrucât existenţa unei acțiuni de angajare a răspunderii civile delictuale, pârâţii
au arătat că în examinarea temeiniciei acesteia, instanța trebuie să constatate îndeplinirea
cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege: existența unei fapte ilicite și cauzarea unui
prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acestea.
a) Inexistența unei fapte ilicite
Întrucât angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților ar echivala cu o ingerință a
unei autorități publice în dreptul la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenția
europeană a drepturilor omului, este aplicabilă și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului referitoare la condițiile prevăzute de art. 10 par. 2 pentru justificarea ingerinței.
Astfel, pentru a fi justificată în raport de dispozițiile art. 10 par. 2 din Convenție,
ingerința în dreptul la libera exprimare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
1. să fie prevăzută de lege:
2. să urmărească un scop legitim, respectiv protecția moralei, reputației sau a
drepturilor altora:
3. să fie necesară într-o societate democratică.
Astfel cum rezultă în mod expres din conținutul articolului publicat, acesta abordează
o critică a activității profesionale a reclamantului, persoană de interes public. Au făcut
trimitere la cauza Axei vs. Springel, în care CEDO a stabilit că criteriile ce trebuie avute în
vedere la contribuția la o dezbatere de interes general, cât de bine este cunoscută persoana
vizată și care este subiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei vizate (felul în
care se raportează persoana în cauză la relațiile cu presa), metoda de obținere a informației și
veridicitatea acesteia și, nu în ultimul rând, consecințele publicării.
Pârâţii au susţinut faptul că cele publicate reprezintă aspecte de interes general pentru
public și contribuie la o dezbatere în ce privește activitatea unui fost General cu funcție de
conducere inclusiv în momentul Revoluției de la 1989, fiind pe deplin justificate de libertatea
de exprimare a jurnaliștilor protejată de CEDO și astfel permisă de art. 75 alin. (1) Cod Civ.
care stabilește că atunci când atingerile aduse vieții private sunt permise de lege ori de
convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturilor omului, acestea nu constituie o
încălcare a drepturilor nepatrimoniale privind demnitatea sau imaginea.
Instanța de judecată este chemată să analizeze în ce măsură este păstrat echilibrul între
protecția valorilor garantate de Convenție, în raport de criteriile stabilite de CEDO în
jurisprudența sa: contribuția la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al
persoanei vizate, obiectul articolului, gradul de veridicitate al informației, forma și
repercusiunile articolului, raportul dintre faptele imputate și judecățile de valoare.
Trebuie răspuns întrebărilor dacă articolul prezintă o minimă bază factuală și dacă
maniera de exprimare lezează în vreun fel dreptul la onoare și la imagine al reclamantului:
– după verificarea caracterul pretins defăimător al articolului, au solicitat să se
constate că s-a făcut dovada veridicității aspectelor menționate în articol tocmai prin citarea
unui act emis de o autoritate publică – rechizitoriul;
– ca urmare a acestei baze factuale suficiente, au solicitat să se considere drept
acceptabilă doza de exagerare, limbajul și termenii folosiți de autor fiind meniți să stârnească
interesul cititorilor;
23- nu e suficient însă pentru a reține o faptă ilicită în sarcina lor ca reclamantul să
afirme că stilul în care au redat o informație ce prezintă baze factuale ar fi defăimător;
– nu trebuie pierdut din vedere faptul că libertatea jurnalistică cuprinde și posibila
recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare. Jurisprudența CEDO este în
sensul că libertatea de exprimare acoperă nu numai informațiile și ideile care sunt primite
favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci și pe acelea care ofensează,
șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației.
– în acest sens, au făcut trimitere la considerentele Deciziei Civile 244/2016 a Curții
de Apel Cluj prin care, întocmai în analiza condițiilor răspunderii civile delictuale, s-au
reținut următoarele: „Curtea reține din nou că există o bază factuală minimă, dar că
interpretarea faptelor este diferită, cea a reclamantului diferă de cea a pârâtului. Pârâtul a
făcut propria interpretare în virtutea libertății de exprimare și a dreptului la informare. Faptul
că interpretarea pârâtului nu coincide cu cea a reclamantului sau cu realitatea nu înseamnă că
pârâtul nu a exercitat cu bună credință libertatea de exprimare, chiar dacă de o manieră
exagerată, exagerare permisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.[…] Rolul instanței
este de a se asigura că o astfel de dezbatere are loc în limitele bunei credințe, a libertății de
exprimare, pe o bază factuală minimă, și nu să se preocupe de adevărul sau falsitatea
afirmațiilor din cursul investigațiilor jurnalistice, sau a reacțiilor ulterioare, mai ales atunci
când acestea se constituie în judecăți de valoare. Libera exprimare dă naștere unei răspunderi
civile delictuale doar dacă sunt întrunite condițiile acestei instituții juridice, în altfel
afirmațiile unui ziarist rămân în stadiul unei dezbateri publice în limitele libertății de
exprimare, și nu dau naștere nici unei responsabilități care să aibă implicații juridice”.
b) Prejudiciul
S-a arătat de reclamant că prejudiciul solicitat de la pârâții Victor Lungu și de la
editorul ziarului este de 1 milion Euro de la fiecare, cu solicitarea pârâtei Pagina Ciudatului
SRL să repare prejudiciul cauzat de fapta prepușilor săi.
Pentru delimitarea criteriilor ce se impun a fi analizate de instanța de judecată în ce
privește condiția prejudiciului, pârâţii au arătat că optica instanțelor se aliniază în sensul
circumstanțierii unui prejudiciu efectiv suferit chiar și atunci când e vorba despre drepturile
nepatrimoniale. “Afirmațiile denigratoare ale pârâtului nu sunt suficient de grave și nici nu au
stat la dispoziția publicului un timp suficient pentru a contura elementele unei fapte ilicite de
natură a crea un prejudiciu de imagine evident reclamantului”, “chiar asumând caracterul
ilicit al conduitei pârâților în raport de gravitatea concretă și intensitatea efectivă această
conduită prin ea însăși nu este susceptibilă de a producere un prejudiciu nepatrimonial în
modalitatea afirmată de reclamant, respectiv prin inducerea unui sentiment de umilință,
esențial pentru incidența unui prejudiciu nepatrimonial fiind existența unei forme specifice de
leziune, de suferință psihică și emoțională”.
Totodată, s-a reținut anterior în practica judiciară că „Aprecierea prejudiciului moral
nu se rezumă la determinarea „prețului” suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci
înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a
implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate. Trebuie să se
aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial
din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul
respectiv, dar și în viitor în societatea respectivă. Sub acest aspect, partea care solicită
acordarea de daune morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului, să producă
argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale
i-au fost afectate”.
Chiar și în măsura în care instanța va aprecia că prejudiciul moral nu trebuie dovedit,
ci rezultă în mod inerent din dovada faptei ilicite, pârâţii au solicitat ca pentru toate aspectele
24prezentate la punctele anterioare privind inexistența faptei ilicite, să se constate că nici
condiția prejudiciului nu este întrunită.
Pârâţii au subliniat că abordarea anterior menționată a fost consacrată anterior în
practica judiciară în spețe similare cu cea dedusă judecății în prezentul dosar: „Așadar,
nefiind relevant adevărul judecăților de valoare făcute de pârât, instanța constată ca aceste
afirmații nu au fost lipsite de orice baza factuală […] Calitatea victimei afirmațiilor
defăimătoare este un alt aspect luat în considerare de Curtea Europenă a Drepturilor Omului.
Curtea considera ca anumite categorii de persoane, datorită funcției sau poziției pe care o
dețin în societate, trebuie sa accepte un grad al criticii mult mai ridicat faţă de persoanele
obișnuite […] instanța apreciază ca afirmațiile pârâtului nu reprezintă un atac gratuit la
persoana reclamantului […] constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii
civile delictuale prevăzute de art. 1357 C.civ., instanța apreciază că cererea dedusa judecății
este neîntemeiată, urmând a fi respinsă”.
V.3.2. În subsidiar, în cazul în care instanța ar trece peste aspectele anterior arătate cu
privire la inexistența unei conduite ilicite și ar considera justificată acordarea unor daune
morale, pârâţii au arătat că suma solicitată de reclamant este excesivă, total disproporționată
în raport cu eventualele atingeri ce s-ar fi putut aduce reclamantului și trebuie redusă
semnificativ. Reclamantul a susţinut că suma care ar acoperi prejudiciul adus reputației,
onoarei și demnității ar fi aceea de 1.000.000 Euro de la fiecare pârât. Pârâţii au apreciat că și
dacă s-ar constata necesitatea reparării unei pagube cauzate reclamantului, aceasta nu se
ridică la cuantumul indicat.
Au arătat că ÎCCJ s-a pronunțat anterior cu privire la echitatea care trebuie să ghideze
instanța națională în momentul acordării daunelor morale: în ce privește principiul ce se
degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale,
pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, se constată că acesta este acela al
statuării în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei în raport de circumstanțele
particulare ale fiecărui caz în parte […] despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport
rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul
proporționalității daunei cu despăgubirea acordată (ÎCCJ, s.1.civ., Dec. nr. 2431 din 29
octombrie 2015).
În raport de gravitatea prejudiciului ce putea fi cauzat reclamanților, pârâţii au
solicitat să se aibă în vedere că afirmațiile propriu-zise nu sunt de natură a distruge
reclamantul, astfel cum susține acesta, motiv pentru care au solicitat reducerea cuantumului
despăgubirilor solicitate, în măsura în care se va aprecia întemeiate pretențiile formulate prin
acțiunea introductivă.
VI. Netemeinicia solicitării de obligare a pârâtei Pagina ciudatului SRL de a repara
prejudiciul în calitate de comitent
Prin cererea a doua de modificare a acțiunii, depusă în 03.08.2022, reclamantul cere
obligarea pârâtei la plata prejudiciului având în vedere că este deținătoarea publicației Ziar de
Cluj și societatea are calitatea de comitent față de pârâtul Victor Lungu și față de editorul
ziarului. Temeiul invocat este art. 1373 alin. 1 C.civil.
Conform art. 30 alin. 8 din Constituția României: Răspunderea civilă pentru
informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului,
autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al
postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin
lege.
Din modul de formulare al articolului reiese că răspunderea fiecăruia este o
răspundere personală, între jurnalist și publicație neexistând o veritabilă relație de prepușenie.
Ca atare, pârâta a solicitat respingerea solicitării reclamantului de obligare a sa la plata
presupusului prejudiciu.
25În drept: dispozițiile legale la care au făcut referire în cuprinsul actului de procedură.
La data de 04.11.2022, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, care se
află la f. 126-130, vol. I.
La termenul de judecată din data de 10.11.2022, instanţa, în temeiul art. 197, art. 200
Cod procedură civilă, a anulat cererea de chemare în judecată faţă de partea menţionată ca
fiind editorul ziarului „Ziar de Cluj”, faţă de neidentificarea cu nume, prenume şi CNP a
acestei persoane. În temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, celelalte excepţii invocate
prin întâmpinare au fost unite cu fondul cauzei.
Sub aspectul probatoriului, în temeiul art. 255, art. 258 Cod procedură civilă, în cauză
au fost administrate următoarele probe: proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul
pârâtei Pagina Ciudatului S.R.L. (f. 148, vol. I), interogatoriul pârâtului Lungu Victor (f. 149-
153, vol. I) şi interogatoriul reclamantului (f. 154-155, vol. I).
Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
În fapt, reclamantul a fost general de brigadă în cadrul Armatei Române, în prezent
fiind în pensie.
Dată fiind funcţia pe care reclamantul a îndeplinit-o în luna decembrie 1989 – şef al
Secţiei pregătire de luptă din cadrul Armatei a IV-a (Armata de Cluj), având pe atunci gradul
de locotenent-colonel -, acesta a fost anchetat de către procurorii miliari, începând cu anul
1990, în legătură cu implicarea sa în evenimentele din decembrie 1989.
În data de 08.02.2022, în contextul izbucnirii conflictului dintre Rusia şi Ucraina,
reclamantul a înaintat o cerere către Centru Militar Judeţean Sălaj (f. 49, vol. I), prin care
solicita să se întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare, să poată servi
ca voluntar în structurile militare ale Armatei Române.
La scurt timp, această cerere a reclamantului a devenit subiect de presă, fiind postată
în cadrul unui articol pe site-ul Cluj.24 şi, ulterior, citind această ştire pe site-ul menţionat,
pârâtul Lungu Victor a scris, la rândul său, articolul intitulat „Generalul care s-a războit cu
clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii
ucrainienilor”, publicat la data de 14.02.2022 pe site-ul ziardecluj.ro (f. 15-16, vol. I), având
următorul conţinut:
„Aflu de la colegii de la cluj24.ro, că celebrul Florian Caba, pe care justiția română
nu l-a mai ajuns cu mânuța ei extrem de lungă să dea socoteală pentru rolul avut în
represiunea manifestanților clujeni din 21 decembrie 1989, se cere acum, în caz de conflict
armat în Ucraina, reactivat și apărătorul drepturilor și libertăților civile ale ucrainenilor.
Individul care a avut tupeul să-și amenințe, în 21 decembrie 1989, cu Curtea Marțială un
subordonat, în cazul în care ”trece de el vreun manifestant”, susține acum că ”în caz de
mobilizare”, ”dat fiind că tensiunea din Europa de Est ar putea afecta și România, acesta
accentuează fidelitatea față de jurământul depus țării în vederea acceptării cererii sale de a
o servi în caz de război.
Florian Caba, fost ofițer de legătură între comandantul Armatei a patra și trupele
trimise în stradă pentru a reprima revoluția de la Cluj, se oferă voluntar în caz de război, la
vârsta de 75 de ani.
Jurământul față de poporul român nu l-a împiedicat să acționeze în sensul reprimării
și slujirii dictaturii. Vă lăsăm să citiți câteva mostre de ”fidelitate” din rechizitoriul
Procuraturii militare Cluj:
„Col. Caba Florian a făcut un instructaj cu toate cadrele (de la nivel de comandant
de companie în sus) din cazarmă, având în vedere, inclusiv, «ordinul în 14 puncte» al
ministrului apărării naţionale, aşa cum fusese amendat de către inc. general col. (r.)
Topliceanu Iulian. Potrivit planului prealabil, unul din detaşamentele de intervenţie al U.M.
01278 – Someşeni era comandat de către învinuitul cpt. (acum maior) Dicu Ilie, iar la nivelul
U.M. 01369 Someşeni un singur detaşament comandat de martorul col. ing. Timiş Gheorghe.
26Detaşamentul comandat de învinuitul cpt. Dicu Ilie avea la dispoziţie şi maşini de luptă
pentru infanterie (M.L.I-uri). Instructajul a fost făcut pe fondul transmiterii şi difuzării radio-
tv a cuvântării preşedintelui Ceauşescu. În cursul acelei cuvântări au fost auzite huiduielile
participanţilor la miting şi emisiunea a fost întreruptă. Incidentul a determinat pe col. Caba
Florian să ordone comandanţilor de detaşamente pregătirea şi plecarea în dispozitivele din
oraş.” «… Înainte de plecarea în oraş, col. Caba Florian … ne-a informat că muncitorii de
la C.U.G. au intenţia de a ajunge în Piaţa Mihai Viteazul, unde să producă distrugeri şi
destabilizare … am fost instruiţi să nu permitem trecerea pe stradă a unor grupuri de
persoane mai mari de cinci, iar în asemenea situaţii să reţinem acele persoane spre a le
preda organelor de miliţie» (declaraţiile înv. mr. Dicu Ilie). Instrucţiunile au ajuns până la
nivelul militarilor în termen: «… la plecarea din unitate am fost instruiţi să nu permitem ca
cetăţenii să circule pe stradă în grupuri mai mari de cinci, iar în asemenea situaţii să-i
reţinem şi să-i predăm organelor de miliţie» (declaraţia înv. frt. (r.) Bolboş Marian, fost
militar în termen la U.M. 1369 Someşeni).”
„Se impune precizarea că, înainte de părăsirea cazărmii, colonelul Caba (învinuit în
altă cauză) (nu vedem de ce pentru că indivizibilitatea şi conexitatea faptelor este
indubitabilă; şi pentru a fi cât se poate de clari, reproducem din Codul de Procedură Penală
Art. 33. Cazurile de indivizibilitate: „Este indivizibilitate: a) când la săvârşirea unei
infracţiuni au participat mai multe persoane; b) când două sau mai multe infracţiuni au fost
săvârşite prin acelaşi act; c) în cazul infracţiunilor continuate sau în orice alte cazuri când
două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.” şi Art. 34: Cazurile de
conexitate: „Este conexitate: a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte
diferite, de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp, în acelaşi loc; b) când
două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă
înţelegere între infractori; c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau
a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau asigura
sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni; d) când între două sau
mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a
justiţiei.” – n.n), a avertizat pe învinuitul mr. Dicu Ilie «că dacă cineva (se referea la
demonstranţi) va trece prin dispozitivul meu, mă va face trădător de ţară. Tonul adoptat de
acest ofiţer era deosebit de ferm şi serios. Mi-a precizat că în îndeplinirea acestui
comandament să uzez cu fermitate de armament, respectiv somaţia verbală, foc de avertizare
în plan vertical şi foc la picioare» (declaraţia înv. mr. Dicu Ilie)”.
Șamd. Pe link: 21 Decembrie 1989 (XIV): “Voi sunteți pușcăriașii de la CUG”
(Strada Horea: zona hotel „Astoria” – restaurant „Metropol”), puteți citi toate faptele de
armă ale bravului (pe atunci colonel, slugă a unui regim criminal).
Dacă justiția nu a avut timp de faptele lui Florian Caba, acesta și-a văzut de treabă, a
devenit comandantul primei Forțe de Reacție Rapidă de la Dej, comandantul Armatei a IV-a
transilvania și prosper om de afaceri, după ce o firmă în spatele căreia s-a aflat ani de zile
pe post de “consilier” s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei.
Ce-au fost și ce-au ajuns călăii revoluției? CITIȚI: Achitați-i, că nu-s oameni!
Pentru rotunjimea faptelor, CITIȚI și Dreptul la ”LEPRICĂ” a individului care a
profitat de slăbiciunea sistemului pentru a se da nevinovat”.
Articolul redat mai sus, scris de pârâtul Lungu Victor, a fost preluat şi de alte
publicaţii online: ziardesuceava.ro şi everydaynews.ro.
În drept, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai
întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot
sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În speţă, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat, la petitele nr. 1 şi 2,
obligarea pârâților să publice, în procedură de urgență, „Dreptul la replică. Riposta
27Generalului Florian Caba”, care nu a fost publicat, deşi a adresat o astfel de cerere publicaţiei
online ziardecluj, precum şi obligarea pârâților să șteargă toate articolele și comentariile de pe
site-urile unde au fost publicate articolele.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii au solicitat respingerea petitului 1 al cererii
de chemare în judecată modificată, ca fiind rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte această primă excepţie invocată de către pârâţi, instanţa o va
respinge ca neîntemeiată, întrucât, contrar susţinerilor acestora, publicaţia online ziardecluj
nu a dat curs solicitării reclamantului, conform e-mail-ului transmis de acesta redacţiei
ziarului, la data de 02.03.2022, de a publica dreptul său la replică (f. 19, f. 20-22, vol. I).
Într-adevăr, la sfârşitul articolului se face trimitere la un link, unde ar putea fi citit
acest drept la replică, însă accesând linkul respectiv se deschide ziarul online „adevărul.ro”,
unde este publicat „Drept la replică – Generalul Caba Florian contraatacă”, din data de
02.02.2015 (f. 23-26, vol. I).
Cu privire la petitul nr. 2, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive,
pe care instanţa o va admite.
Conform art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală presupune existenţa unei
identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate
procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este
obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
Or, în cauză, este adevărat că articolul în discuţie a fost preluat şi de alte publicaţii
online, însă, atât timp cât pârâţii nu administrează aceste site-uri, ei nu pot fi obligați să
efectueze demersul pretins de reclamant (să şteargă articolul şi comentariile), motiv pentru
care va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii
de chemare în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi, în consecinţă, va
respinge ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă
pretenţia dedusă judecăţii prin acest petit.
Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a
pârâţilor, apreciind că articolul scris de pârâtul Lungu Victor conţine calomnii, afirmaţii false
şi denaturate, fiindu-i vătămate, prin acest articol, drepturile personale nepatrimoniale:
cinstea, onoarea, demnitatea, prestigiul şi imaginea publică. A mai susţinut că şi reputaţia
membrilor familiei sale a fost distrusă prin acest articol.
În drept, potrivit art. 70 Cod civil, orice persoană are dreptul la libera exprimare.
Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75
din Codul civil.
În virtutea art. 72 şi 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine,
dreptul la respectarea demnităţii sale, fiind interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei
unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Acest din urmă articol prevede că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în
această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele
internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea
drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi
convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor
prevăzute în prezenta secţiune.
Potrivit art. 1.349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de
conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile
ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având
discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat
să le repare integral.
28În conformitate cu prevederile art. 1.357 Cod civil: (1) Cel care cauzează altuia un
prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul
prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
În ceea ce privește reglementarea libertății de exprimare și a condițiilor de exercitarea
a acesteia, se constată că aceasta este cuprinsă atât în norme interne, cât și în norme
internaționale, ratificate de statul român, norme care sunt incidente în cauza dedusă judecăţii
şi care vor fi redate în cele ce urmează.
Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (4) din Constituția României, ”mijloacele de
informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei
publice”, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (6), ”libertatea de exprimare nu poate
prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria
imagine”.
Art. 10 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, în esență, că
orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie
și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților
publice și fără a ține seama de frontiere.
Paragraful 2 al normei convenționale stipulează că exercitarea acestor libertăți, ce
comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri
sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,
pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora.
Astfel, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate
fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în
considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranța națională, integritatea
teritorială a statelor contractante, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii
unor infracțiuni, protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității
puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal, anume reputația și drepturile ce
aparțin altor persoane, împiedicarea divulgării informațiilor confidențiale.
Aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenței unor ingerințe ale
autorităților statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza
scopurile enunțate de art. 10 par. 2 din Convenție. Instanța europeană a subliniat în repetate
rânduri că restricțiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt
compatibile cu dispozițiile art. 10 par. 2 decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le
impune în privința lor.
Din interpretarea acestor dispoziții convenționale, rezultă că exercițiul libertății de
exprimare presupune ”îndatoriri și responsabilități” și el poate fi supus unor ”formalități,
condiții, restricții sau sancțiuni”, ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a
exercita anumite ingerințe în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe trebuie
însă să îndeplinească anumite condiții, respectiv, să fie prevăzute de lege, care trebuie să
întrunească cerințele previzibilității și accesibilității, să urmărească un scop legitim și să fie
necesare într-o societate democratică. Acestor condiții li s-a adăugat și cerința
proporționalității, ceea ce presupune un balans între scopul vizat și mijloacele folosite, între
interesul general și protejarea dreptului individual.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că orice
persoană fizică, inclusiv un ziarist, care exercită libertatea sa de expresie, își asumă
”îndatoriri și responsabilități”, a căror întindere depinde de situația concretă, particulară, în
discuție și de procedeul tehnic utilizat.
Recunoscând fără nicio rezervă rolul esențial ce revine presei într-o societate
democratică, jurisdicția europeană a reamintit că par. 2 al art. 10 din Convenție prevede
limitele exercițiului libertății de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanțele
29particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate prima ”îndatoririlor și
responsabilităților” de care sunt ținuți ziariștii în exercitarea activității lor.
În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a decis, în jurisprudența
sa constantă, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea
unei persoane, cum ar fi numele său, personalitatea, integritatea sa fizică și morală, garanția
oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără
ingerințe exterioare, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii.
Prin urmare, există o zonă de interacțiune între individ și terți, care, chiar și într-un
context public, aparține ”vieții private” (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei, par.
50).
De asemenea, s-a statuat că ”dreptul la apărarea reputației este un drept care, în
calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție” (a se vedea Chauvy și
alții împotriva Franței, par.70).
Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul
la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a
persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă
situații factuale, lipsite de suport probator, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de
denigrare și reiterate în public, cu rea-credință, prin mijloace de comunicare prin presă și
mass-media (cauza Petrina împotriva României, cauza Andreescu împotriva România).
Astfel, instanța europeană a statuat, în cauza Sipoș împotriva România, că ”îi revine
Curții sarcina de a stabili dacă statul, în contextul obligațiilor pozitive care decurg din art. 8
din Convenție, a păstrat un just echilibru între protecția dreptului reclamantei la reputația sa,
element constituent al dreptului la protecția vieții private, și libertatea de exprimare protejată
la art. 10”.
Curtea a considerat că obligația pozitivă care decurge din art. 8 din Convenție trebuie
să se aplice în cazul în care afirmațiile susceptibile să afecteze reputația unei persoane
depășesc limitele criticilor acceptabile, din perspectiva art. 10 din Convenție (Petrina
împotriva României, par. 39).
Totodată, libertatea de exprimare este aplicabilă și informațiilor ori ideilor care
ofensează, șochează sau deranjează, iar pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție,
care protejează dreptul la reputație, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să
atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei prin atingerile aduse
dreptului acesteia la respectul vieții private (cauza A. c. Norvegiei, hotărârea din 9 aprilie
2009, par. 64).
În acest sens, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are
datoria de a alerta publicul atunci când are informații de interes public, faptul de a pune în
cauză, în mod direct, persoane determinate, indicând numele și funcția acestora, implică,
pentru autor, obligația de a furniza o bază factuală suficientă.
Legat de acest aspect, instanța europeană a reținut în repetate rânduri (în cauza Nilsen
și Johnsen împotriva Norvegiei) că afirmații referitoare la fapte determinate făcute în absența
oricăror dovezi care să le susțină nu se bucură de protecția art. 10 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, Curtea a subliniat că, datorită îndatoririlor și responsabilităților ce le
incumbă, protecția oferită de art. 10 ziariștilor, în momentul în care comunică informații ce
privesc chestiuni de interes public, este subordonată condiției ca aceștia să acționeze cu bună-
credință, pe baza unor fapte exacte și să furnizeze informații fiabile și precise, demne de a fi
considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.
În consecință, elementele esențiale care trebuie luate în considerare în aprecierea
respectării limitelor libertății de exprimare, din perspectiva jurisprudenței instanței de
contencios european, sunt: calitatea și funcția persoanei criticate, forma/stilul și contextul
30mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra
României), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan contra României), buna-
credință a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra României), conceptele de
judecată de valoare și situațiile faptice, precum și raportul dintre ele, doza de exagerare a
limbajului folosit, natura și severitatea sancțiunii aplicate (Cumpănă și Mazăre contra
României), și motivarea hotărârii (cauzele Bugan contra României, Dumitru contra
României).
Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, regula este aceea că judecăţile de valoare nu
trebuie dovedite, nefiind susceptibile de probă, iar faptele trebuie să fie supuse probei
verităţii.
Ca regulă generală, se poate preciza că, atunci când Curtea califică anumite exprimări
ca vizând „fapte”, este vorba despre acuzaţii concrete, determinate, ce se cer a fi dovedite de
către autorul lor. Judecăţile de valoare pot fi definite ca opinii personale, evaluări, descrieri
cu privire la calităţile personale, profesionale sau morale ale unei persoane sau unui obiect,
care, prin esenţa lor, sunt caracterizate de o doză inerentă de subiectivism. De asemenea, dacă
se acordă o interpretare proprie unor fapte necontestate, calificarea interpretării va fi aceea a
unei judecăţi de valoare. Din punct de vedere probatoriu, la modul general, judecăţile de
valoare nu trebuie dovedite. Totuşi, trebuie precizat că, atunci când judecăţile de valoare tind
spre lansarea unor acuzaţii determinate la adresa unei persoane, se impune dovada unei baze
factuale rezonabile, dată fiind miza acestora şi aptitudinea foarte mare de lezare a reputaţiei
persoanei
Curtea a recunoscut că o distorsionare a realităţii, operată cu rea-credinţă, poate uneori
să depăşească limitele criticii acceptabile: o afirmaţie veridică poate fi dublată de remarci
suplimentare, de judecăţi de valoare, de supoziţii, ori de insinuări susceptibile să creeze o
imagine eronată în ochii publicului (Vides Aizsardzības Klubs c. Letoniei).
În speţă, examinând articolul incriminat în ansamblul său, contrar alegaţiilor pârâţilor,
pentru raţiunile ce vor fi înfăţişate în continuare, instanţa constată că acesta cuprinde acuzaţii
privindu-l pe reclamant, şi nu judecăţi de valoare.
Astfel, deşi articolul are ca punct de plecare o informaţie adevărată – cererea
reclamantului de mobilizare în cazul unui conflict armat şi cu toate că, potrivit jurisprudenţei
CEDO, o anumită „doză de exagerare” este permisă în cadrul exercitării libertăţii jurnalistice,
afirmaţia din titlul articolului „generalul care s-a războit cu clujenii”, urmată, în cadrul
acestuia, de redarea celor câteva mostre de „fidelitate” a reclamantului faţă de poporul român
– pasajele din Rechizitoriul Procuratorii militare Cluj şi trimiterea la linkul „21 Decembrie
1989 (XIV): „Voi sunteţi puşcăriaşii de la CUG” (Strada Horea: Zona hotel Astoria”-
restaurant „Metropol”, sunt menite să inoculeze cititorilor ideea că reclamantul se face
vinovat de învinuirile expuse în acest rechizitoriu, întrucât, prin ordinele date comandanţilor
de detaşamente de intervenţie la plecarea din unitatea militară Someşeni, a avut un rol
important în represiunea armată care s-a derulat în data de 21 decembrie 1989, prin utilizarea
armelor de foc în zona Astoria-Metropol din Cluj-Napoca.
Or, în cauză, probele administrate la solicitarea reclamantului au făcut dovada
contrară mesajului principal care se degajă din articolul litigios.
Astfel, prin Rezoluţia din data de 30.10.2001 dată de procurorul militar şef adjunct al
Secţiei Parchetelor Militare în dosarul nr. 40/P/1998, s-a dispus scoaterea de sub urmărire
penală a învinuitului general de brigadă Caba Florian pentru instigare la infracţiunea
prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b Cod penal, constatându-
se că „generalul de brigadă Caba Florian nu a comis nicio faptă cu caracter penal în legătură
cu participarea sa la evenimentele ce au avut loc în municipiul Cluj, în ziua de 21.12.1998”
(f. 46-48, vol. I).
31Ulterior, ca urmare a plângerilor asociaţilor de revoluţionari „Asociaţia pentru
Adevărul Revoluţiei din judeţul Cluj” şi „Asociaţia 21 Decembrie 1989 din Bucureşti”, prin
Ordonanţa Secţiei Parchetelor Militare nr. 38/P/2006, s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr.
40/P/1998 faţă de generalul Caba Florian şi continuarea urmăririi penale faţă de acesta pentru
instigare la infracţiunea prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b
Cod penal şi a infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. 2 rap. la art. 174 alin. 1 şi art. 175 lit. e
din acelaşi cod.
Prin Rezoluţia din data de 16.09.2008 dată în dosarul nr. 208/P/2007, Parchetul de pe
lângă Î.C.C.J. – Secţia Parchetelor Militare a dispus scoaterea de sub urmărire penală a
învinuitului Caba Florian pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută
de art. 25 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e cu referire la art. 176 lit. b din Codul penal
şi participaţie improprie la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat
la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e din Codul penal, reţinându-se că „reluarea urmăririi penale, cu
toate actele procesuale şi procedurale pe care le presupune, nu a condus la identificarea unor
aspecte noi, de natură să modifice starea de fapt reţinută anterior şi, pe cale de consecinţă, să
necesite modificarea esenţială a soluţiei de netrimitere în judecată, ci doar completarea
acesteia prin extindere şi asupra participaţiei improprii la infracţiunea de omor calificat,
prevăzută de art. 31 alin. 2 raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. e din Codul penal” (f. 27-
35, vol. I).
Rezoluţia mai sus menţionată a fost atacată de Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei
din judeţul Cluj, fiind menţinută prin Sentinţa nr. 300/16.02.2009 pronunţată de Î.C.C.J. –
Secţia penală.
Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din judeţul Cluj a declarat recurs împotriva
Sentinţei penale nr. 300/2009, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.
908/07.12.2009, pronunţată în dosarul nr. 3618/1/2009, Î.C.C.J. – Completul de 9 judecători
reţinând că „în mod întemeiat s-a concluzionat că acţiunile învinuitului nu realizează
conţinutul constitutiv al infracţiunilor anterior precizate în niciuna din formele participaţiei
penale, dispunându-se în mod just soluţia scoaterii de sub urmărire penală” (f. 36-40, vol. I).
Drept urmare, faţă de cele de mai sus, instanţa apreciază că în cauză nu poate fi
reţinută buna-credinţă a pârâtului în exercitarea dreptului la liberă exprimare.
Instanţa îşi fundamentează această concluzie având în vedere faptul că pârâtul este
membru în cadrul unei asociaţii de revoluţionari din judeţul Cluj şi, de asemenea, conform
alegaţiilor sale expuse cu ocazia administrării probei cu interogatoriul, din 1990, de când este
jurnalist, s-a preocupat îndeaproape de dosarul Revoluţiei de la Cluj, alături de magistraţii
militari care au instrumentat acest dosar şi chiar a scris o carte împreună cu colonelul Tit-
Liviu Domşa pe această temă (f. 149-153, vol. I); or, în aceste condiţii, nici nu se poate
susţine că nu a avut cunoştinţă de rezoluţiile Secţiei Parchetelor militare/hotărârile
judecătoreşti pronunţate cu privire la reclamant, relativ la învinuirile ce i s-au adus în ceea ce
priveşte implicarea sa în reprimarea demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, nici nu se poate
reţine că articolul scris conţine numai judecăţi de valoare, astfel cum s-a arătat în cuprinsul
întâmpinării.
Instanţa nu contestă faptul că „Dosarul Revoluţiei” a reprezentat un subiect de interes
general care a suscitat ample dezbateri în societatea românească în ultimii ani, dar, în cazul
de faţă, intenţia autorului articolului nu a fost aceea de prezenta publicului informaţii
referitoare la acest subiect, ci de a readuce în discuţie fapte privitoare la persoana
reclamantului legate de implicarea acestuia în evenimentele din decembrie 1989, care însă nu
mai sunt de actualitate şi, în privinţa cărora, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţele de judecată
au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive. Se cuvine a se puncta că procesul Revoluţiei de
la Cluj a fost soluţionat definitiv prin Sentinţa penală nr. 121/20.03.2006 a Î.C.C.J. –
Completul de 9 judecători, cinci din cei şase inculpaţi fiind condamnaţi definitiv la
32închisoare, iar în ceea ce-l priveşte pe reclamant, decizia definitivă de scoatere de sub
urmărire penală datează din 07.12.2009.
Oricare ar fi convingerea intimă a pârâtului legată de vinovăţia reclamantului, atât
timp cât instanţele penale au apreciat că, în privinţa acestuia, „nu există indicii care să
confirme că a dat vreun ordin de a se trage asupra demonstranţilor”, iar pârâtul avea
cunoştinţă de hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate, în calitate de jurnalist, avea
obligaţia de a informa onest şi obiectiv opinia publică, dacă tot a readus în discuţie acest
subiect, şi nu de a contura în ochii cititorilor un personaj care „se dă nevinovat” şi pe care
„mâna extrem de lungă a justiţiei nu l-a mai ajuns să dea socoteală”.
Totodată, nici în ceea ce priveşte afirmaţia conform căreia reclamantul „a devenit un
prosper om de afaceri, după ce o firmă în spatele căreia s-a aflat ani de zile pe post de
“consilier” s-a ocupat cu aprovizionarea Armatei”, pârâtul nu a făcut proba verităţii.
Trimiterile acestuia din cuprinsul articolului, prin îndemnul adresat cititorilor de a se informa
în acest sens accesând un link asociat unui articol publicat în anul 2003, legat de mafia
furnizorilor din Armata Română şi „Ce-au fost și ce-au ajuns călăii revoluției? CITIȚI:
Achitați-i, că nu-s oameni!”, din 2004, nu constituie o bază factuală solidă pentru această
aserţiune, care induce ideea că, după revoluţie, reclamantul s-ar fi îmbogăţit în urma derulării
unor afaceri cu armata.
Aşadar, în raport de cele arătate, aplicând în concret, la cauza pendinte, condiţiile
necesare angajării răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 Cod civil, instanţa
constată că în speţă acestea au fost pe deplin dovedite.
Astfel, este incontestabil că fapta ilicită există, afirmaţiile din cuprinsul articolului în
discuţie neputând fi circumscrise unui material de presă de investigaţie sau unei dezvăluiri de
interes public şi de maximă şi imediată actualitate, relatările din articol, chiar şi acele citate
din Rechizitoriul Procuraturii militare din 1998, depăşind, pentru considerentele arătate,
noţiunea de „judecăţi de valoare” şi intrând în sfera unor „afirmaţii factuale”
.
Inserând în corpul articolului acele citate din Rechizitoriul Procuratorii militare Cluj,
cu bună ştiinţă, pârâtul a omis să informeze cititorii că învinuirile ce i s-au adus reclamantului
în legătură cu evenimentele din decembrie 1989 nu au fost confirmate de instanţa supremă,
respectiv nu a făcut proba verităţii afirmaţiilor privitoare la afacerile prospere ale
reclamantului cu armata, fiind astfel dovedită şi condiţia vinovăţiei.
De asemenea, reclamantul a suferit un evident prejudiciu moral, prejudiciu constând
în lezarea demnităţii sale.
După cum s-a arătat în literatura de specialitate, demnitatea este dificil de definit
pentru că are ca obiect noţiuni generice imposibil de lămurit. Finalitatea acestui concept este,
în primul rând, de natură funcţională, în sensul că el aspiră la protejarea omului împotriva a
tot ceea ce constituie negarea fiinţei sale. Tocmai pentru că este aproape imposibil de definit,
legiuitorul Codului civil doar menţionează dreptul la demnitate şi încearcă să-i contureze
conţinutul prin raportare la alte două noţiuni: onoarea şi reputaţia (art. 72 C.civil: (1) Orice
persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă
onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor
prevăzute la art. 75).
În doctrină, onoarea este definită ca fiind “acel sentiment complex, determinat de
percepţia pe care fiecare om o are despre demnitatea sa, dar şi despre modul în care ceilalţi o
percep sub acest aspect”, iar reputaţia reprezintă expresia socială a aceluiaşi întreg, dobândită
prin modul în care persoana este percepută în viaţa privată sau socială, ca urmare a
comportamentului său. Orice atingere adusă dreptului la demnitate provoacă victimei
suferinţe morale (psihice) şi o expune riscului de excludere din sfera socială, profesională şi
familială.
33Or, în speţă, faţă de cele reţinute în precedent, instanţa consideră că acest drept al
reclamantului a fost încălcat. Totodată, nu este de ignorat, din punct de vedere al
prejudiciului moral cauzat reclamantului, nici disconfortul psihic suferit de acesta, concretizat
în producerea unor neliniști și suferințe interioare, în contextul în care, după atâţia ani de
procese, s-a simţit din nou „luat în vizor” pentru acuzaţii care au fost infirmate de instanţele
penale.
Raportat la apărările pârâţilor cu privire la acest aspect, se impune a se arăta că Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016
pronunţată în recurs de Secţia I civilă) că în stabilirea existenţei unui prejudiciu moral trebuie
luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le-a fost cauzat
prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face
parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei,
circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social etc. Caracterul suferinţelor trebuie privit în
legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice)
fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative. Fiind vorba de
lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca
element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului,
dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existenta prejudiciului este
circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a
prejudiciului real şi efectiv produs victimei, privit prin prisma împrejurărilor anterior expuse.
În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, Înalta Curte a precizat că este suficientă
proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate,
instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei
ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită,
soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă
fiind practic imposibilă.
Drept urmare, reţinând că reclamantul a suferit un prejudiciu, ca urmare a faptei ilicite
săvârşite de pârât, care folosind drept pretext acea ştire legată de dorinţa reclamantului de a-şi
servi patria în caz de război exprimată prin cererea înaintată Centrului Militar Judeţean Sălaj,
a scris la adresa acestuia un articol al cărui singur scop a fost acela de a-l jigni şi de a-l
creiona, în esenţă, ca fiind un fost general al armatei, care, raportat la „faptele sale de armă”
din decembrie 1989, nu poate fi bănuit de sentimente de fidelitate faţă de ţară, instanța
urmează să stabilească cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate acestuia.
Instanța reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le
generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii
precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu
trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi
demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare
complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de
apreciere a instanţelor de judecată.
Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial
include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi:
consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor
morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost
percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială,
profesională şi socială. Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între
prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat
anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia
îmbogăţirii fără just temei.
34Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în
materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al
statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele
particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe,
despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna
suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea
acordată.
Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie
acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege,
spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi
consecinţele acestuia.
Pe cale de consecință, în vederea realizării un just echilibru între funcția punitivă si
cea reparatorie a daunelor morale, dar și pentru a evita crearea premiselor unei eventuale
îmbogățiri fără justă cauză a reclamantului şi reținând că nu se pot corecta consecințele unei
fapte ilicite printr-un abuz (suma de 1 milion euro, solicitată de reclamant, cu acest titlu, fiind
excesivă), instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata sumei
de 3.000 lei către reclamant, sumă pe care o consideră corespunzătoare prejudiciului real şi
efectiv produs.
Relativ la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Pagina Ciudatului S.R.L.
(deţinătoarea publicaţiei Ziar de cluj) la repararea prejudiciului în solidar cu pârâtul Lungu
Victor, instanţa o va respinge, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 1373 alin. 1 Cod
civil, raportat la prevederile art. 30 alin. 8 din Constituția României: „Răspunderea civilă
pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau
realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii”.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii
judecătorești într-un mijloc de comunicare în masă, instanța reţine prevederile art. 253 alin. 3
Cod civil: „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere
instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către
instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe
cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru
încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat”.
Prin urmare, în temeiul art. 253 alin. 3 lit. b şi a Cod civil, instanţa va obliga pârâţii la
publicarea pe site-ul ziardecluj.ro a dreptului la replică al reclamantului intitulat „Riposta
Generalului Florian Caba” cu privire la articolul „Generalul care s-a războit cu clujenii în
Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum apărătorul libertăţii
ucrainienilor”, respectiv va obliga pârâţii la publicarea prezentei sentinţe pe site-ul
ziardecluj.ro, timp de o zi.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a pârâţilor,
instanţa îi va obliga să plătească reclamantului suma de 522 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru – 140 lei – f. 62, vol. I (pentru petitul nr. 2,
fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, taxa de 20 lei nu se va acorda) şi
cheltuieli deplasare la instanţă – 382 lei (f. 189, vol. I).
Pe cale de consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa va
admite în parte cererea modificată cu a cărei soluţionare a fost învestită, conform
dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
35Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de obiect a petitului 1 al cererii de chemare
în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii
de chemare în judecată modificată, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi, în consecinţă,
respinge ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă
pretenţia dedusă judecăţii prin acest petit.
Admite în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul
Caba Florin, CNP 1470924123135, cu domiciliul în Zalău, str. Moigradului, nr. 28, jud. Cluj,
în contradictoriu cu pârâţii Lungu Victor, cu domiciliul în Cluj-Napoca, str. Arh. Ion Mincu,
nr. 18, jud. Cluj şi Pagina Ciudatului SRL, J12/2205/2014, CUI: 33399073, cu sediul în Cluj-
Napoca, str. Lunetei, nr. 9, jud. Cluj, ambii cu domiciliul/sediul procesual ales la SCPA
Lăpuşan & Partners, în Cluj-Napoca, str. Academician David Prodan, nr. 24, jud. Cluj.
Obligă pârâţii la publicarea pe site-ul ziardecluj.ro a dreptului la replică al
reclamantului intitulat „Riposta Generalului Florian Caba” cu privire la articolul „Generalul
care s-a războit cu clujenii în Decembrie 1989, că cereau libertate şi pâine, s-ar vrea acum
apărătorul libertăţii ucrainienilor”.
Obligă pârâtul Lungu Victor să-i plătească reclamantului suma de 3.000 lei, cu titlu de
daune morale.
Respinge solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei Pagina Ciudatului SRL la
repararea prejudiciului în solidar cu pârâtul Lungu Victor.
Obligă pârâţii la publicarea prezentei sentinţe pe site-ul ziardecluj.ro, timp de o zi.
Respinge, în rest, celelalte pretenţii.
Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 522 lei, cu titlu de cheltuieli de
judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi cheltuieli deplasare la instanţă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea şi motivele de apel se depun la Tribunalul Cluj-Secţia civilă.
Pronunţată azi, 17.02.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa
instanţei.
Preşedinte,
Constantina-Maria Bucea
Grefier,
Georgeta Cristina Ţifrea
G.Ţ. 20 Februarie 2023/Dact. – C.T.
Red./Tehn. – 6 ex./15.09.2023/jud. C.M.B.