
Avem primul primar din județul Cluj, proaspăt ales, care are deja probleme cu legea.
Comuna Beliș pare că nu mai scapă de primari corupți.
Noul primar, Trifu Violeta, secretara comunei, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită.
Trifu Violeta, secretarul comunei Beliş, judeţul Cluj, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzată de procurori că a cerut 500 de lei pentru urgentarea eliberării unui titlu de proprietate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj anunţă, marţi, că a finalizat cercetările şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a secretarului general al comunei Beliş.
”Inculpata Trifu Violeta, în calitatea de funcţionar public – secreta general al comunei Belişşi membru al comisiei locale de fond funciar, în luna septembrie 2021 a primit suma de 500 de lei de la martorul denunţător în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii actelor (…) în vederea eliberării unui titlu de proprietatepentru o suprafaţă de teren situaţă în Beliş”, au transmis procurorii, potrivit news.ro.
În ciuda problemelor penale pe care aceasta le avea și la momentul alegerilor, cetățenii din Beliș i-au acordat votul.
Trifu Violeta a candidat independent cu susținerea PNL.