Din oras

Se întâmplă în zona ultracentrală – Clujenii de pe strada Mărului calcă în gropi, iar oficialii din Primărie fac promisiuni de florile mărului

Cu gheață în loc de asfalt, cu gropi adânci și cu gunoiul la poartă și-au început anul 2017 locuitorii de pe o stradă situată la zece minute de Piața Unirii.

De obicei, imagini cu străzi neasfaltate și pline de gropi se văd la marginea orașului, unde administrația publică locală ajunge mai greu cu lucrările de modernizare. Teoretic, centrul trebuie să arate impecabil pentru că este o zonă frecventată de turiști, este locul unde au loc evenimente și este, practic, kilometrul zero al orașului. Culmea, acest lucru nu este valabil și pentru Cluj-Napoca. În anul 2017, în secolul XXI, la zece minute de Piața Unirii există o străduță care nu a văzut asfalt niciodată. Se numește strada Mărului, este perpendiculară pe strada Bisericii Ortodoxe, care a fost modernizată în urmă cu doi ani. Oarecum, numele de strada Mărului i-a fost predestinat. Hârtoapele și noroiul de pe stradă te duc cu gândul la un sat uitat de lume, undeva în creierii munților, unde e foarte dificil de ajuns cu materiale de construcție.

Gropile sunt atât de adânci încât mașinile se pot rupe cu ușurință. De circulat pe jos e convenabil când e secetă. Ploile sunt un coșmar pentru locuitorii de pe strada Mărului. Fie trebuie să se înghesuie pe marginea extrem de îngustă a drumului, fie să își ia încălțăminte de schimb. Probabil, clujenii de pe această străduță sunt printre puținii care se bucură că au gheață pe stradă. Așa măcar nu se murdăresc și nu mai văd că nu au asfalt.

Reclamații și sesizări către Primărie au fost trimise de-a lungul anilor, dar nimeni nu a fost impresionat de cererile locuitorilor. Ani la rând, reprezentanții Primăriei i-au amăgit pe clujenii de pe strada Mărului că vor avea și ei o stradă ca la oraș. De exemplu, în 2011, în perioada cînd era primar Sorin Apostu, oficialii din Primărie le promiteau oamenilor că se va moderniza strada. „În cadrul programului nostru de modernizare și întreținere străzi în municipiul Cluj-Napoca din perioada 2011-2013, vor fi reabilitate cele două străzi, Bisericii Ortodoxe și Mărului”, precizau reprezentanții administrației publice locale, într-un răspuns la o cerere a unui locuitor de pe strada Mărului.

Și în fiecare an, promisiunile au curs lin ca apa de pe strada Mărului, după ce plouă sănătos. Până nu demult, când conducerea Primăriei, brusc, și-a dat seama că strada este totuși privată și nu se pot face lucrări de modernizare până când nu este preluată în administrare publică. „Din păcate, municipalitatea nu poate interveni pe această stradă, având în vedere faptul că se află în proprietate privată. Vă recomandăm să faceți demersurile prevăzute de HCL nr. 62/2010 pentru trecerea în domeniul public a acestei străzi”, au precizat reprezentanții Serviciului Administrare Căi Publice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.  

De parcă noroiul și gropile de pe stradă nu le-ar fi de ajuns, locuitorii se lovesc și de situații „puturoase” din cauză că muncitorii de la salubritate „uită” să ridice gunoiul cu săptămânile. Așa s-a întâmplat imediat după Crăciun. La aproape două săptămâni după Anul Nou, pubelele cu gunoi erau arhipline în fața porților. Noroc cu gerul de afară și gunoiul a înghețat, astfel că situația a rămas urât mirositoare doar la figurat. „Din data de 27.12.2016 și până astăzi 11.01.2017, respectiv de 15 zile, echipa de la salubritate Rosal nu a mai trecut să ridice resturile menajere și stăm toți riveranii acestei străzi cu gunoaie strânse în cantități apreciabile în fața imobilelor. Cu această situație nu ne-am confruntat pe vremea când era fosta firmă de salubritate ce răspundea de această zonă. Totodată, strada nu a mai fost curățată, reparată de foarte mult timp și se află într-o stare de degradare accentuată. Vă invederăm faptul că pe această stradă locuiesc persoane cu o vârstă înaintată, copii și totodată își au domiciliul trei cetățeni de onoare ai municipiului Cluj-Napoca”, se arată într-o sesizare către conducerea Primăriei, semnată de toți locuitorii de pe strada Mărului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *