Din oras

Scrisoare deschisă pentru păstrarea spațiului verde: „Vrem să ne asigurăm din partea primarului Emil Boc că spațiul verde din jurul mall-ului nu își schimbă destinația în spațiu construibil”

Spațiul verde din zona mall-ului din cartierul Gheorgheni riscă să dispară văzând cu ochii, iar aceasta întrucât chiar pe marginea lacului se preconizează o imensă clădire de birouri. În acest context, spațiul verde, dar și ideea unui parc amenajat devine tot mai iluzorie. Iată de ce, Asociația Societate Organizată Sustenabil S.O.S, alături de deputatul independent Adrian Dohotaru, au adresat o Scrisoare Deschisă primarului Emil Boc prin care solicită o serie de măsuri, astfel încât spațiul verde din jurul mall-ului să nu își schimbe destinația într-un spațiu construibil.

Astfel, membrii asociației atrag atenția asupra riscului ca pe latura nordică a lacului un proiect imobiliar riscă să acapareze spațiul verde rămas încă neatins. Totodată, semnatarii scrisorii solicită renunțarea la traficul auto spre parcare dintre cele două lacuri pentru a crea cea mai mare alee pietonală din oraș, mai ales că traficul auto poate veni în continuare dinspre bulevard.

În plus, Asociația Societate Organizată Sustenabil S.O.S solicită municipalității clujene să facă parte din echipa de organizare a concursului alături de Primărie și Ordinul Arhitecților din România.

„Scrisoare deschisă Parc Est

Stimate domnule primar Emil Boc,

Stimate domnule Sorin Guttman – manager Iulius Mall Cluj,

vă adresez această scrisoare deschisă în calitate de cetățean al Clujului interesat de spații verzi, insuficiente într-un oraș care s-a dezvoltat urbanistic haotic. Acestei calități, i se alătură cea de director executiv din partea Asociației Societate Organizată Sustenabil S.O.S, prin care ne mobilizăm pentru crearea celui mai mare spațiu public verde din Cluj, Parcul Est, dar și de aceea de deputat prin care am inițiat o nouă Lege a Spațiilor Verzi.

Proiectul de extindere a mall-ului cu două clădiri de birouri a fost criticat de noi, din SOS, pentru că la înființarea inițială a spațiului comercial nu s-a respectat promisiunea investitorului de a amenaja un spațiu verde lângă lac. Proiectul de extindere cu două clădiri de birouri nu prevedea nici o alee pietonală care să înconjoare toată latura sudică, dar s-a modificat în urma intervenției noastre într-o ședință de Consiliu Local.

Vrem să ne asigurăm din partea conducerii mall-ului că PUZ-ul nu s-a prelungit și că mall-ul renunță complet la ideea de a construi o clădire imensă de birouri pe malul lacului. O astfel de investiție în detrimentul spațiului verde, folosit săptămânal de mii de clujeni, ar avea consecințe nefaste nu doar asupra mediului, ci și asupra mall-ului, o bună parte dintre clujeni fiind puși probabil în situația de a boicota mall-ul.

Totodată, propunem conducerii mall-ului să renunțe la traficul auto spre parcare dintre cele două lacuri pentru a crea cea mai mare alee pietonală din oraș, mai ales că traficul auto poate veni în continuare dinspre bulevard.

Vrem să ne asigurăm din partea primarului Emil Boc că spațiul verde din jurul mall-ului nu își schimbă destinația în spațiu construibil.

Totodată, cerem primarului ca promisiunea de a avea o alee pietonală modernizată în jurul lacului să fie onorată.

Cum un proiect imobiliar este pe cale să ocupe spațiul verde rămas pe latura nordică a lacului, cerem Primăriei să nu aprobe proiectul fără a include amenajarea spațiului pietonal pe cheltuiala investitorului privat sau în colaborare cu Primăria, mai ales în condițiile lansării concursului de proiecte pentru Parcul Est, care trebuie să vină de la primul lac din Gheorgheni, la ultimul lac, între cartierul Între Lacuri și viitorul cartier Sopor.

Clujul are nevoie de dezvoltare imobiliară, suntem de acord, dar atâta timp cât se face armonios, respectând obiective sociale și de mediu, cu un echilibru între interesul public și privat, nu ca ansamblul rezidențial Park Lake care s-a realizat furând din spațiul verde.

De asemenea, cerem public ca Asociația Societate Organizată Sustenabil S.O.S, care a militat timp de un deceniu pentru Parcul Est, să facă parte din echipa de organizare a concursului alături de Primărie și Ordinul Arhitecților din România, pentru ca acest concurs să fie realizat în condiții de transparență deplină, expertiză multiplă din partea universitarilor și activiștilor de mediu din campanie și în condiții de participare deplină a societății civile privind una dintre cele mai importante investiții ale orașului”, notează deputatul independent Adrian Dohotaru alături de SOS Parcul Est. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *