Suntem unica țară de pe continentul european care nu numai că recunoaște plagiatul ca merit pentru ocuparea de demnități în stat, dar și pregătim pe bandă rulantă analfabeți cu diplome să-și voteze analfabeții care să-i conducă. Din cauza unor asemenea practici a ajuns România o „școală” pentru cerșetorii Europei. Sute de mii de copii nu învață altceva decât să ceara și să stea ca părinții lor cu mâna întinsă la stat pentru un kilogram de zahăr și un litru de ulei. Din cauza sărăciei și a atitudinii “jeomanfișiste” a autorităților, sute de mii de copii n-au mai ajuns niciodată să facă școală, sau au fost nevoiți să renunțe la ea. Acum aurmau să fie învățați și cum să-și bată joc de propriul lor viitor – acoperiți fiind de diplome false. Nu este de mirare că am ajuns în atenția UNICEF care atrage atenția autorităților că nivelul abandonului școlar în Romania a devenit îngrijorător pentru Uniunea Europeană. Iar până acum, autoritățile și-au bătut joc cu spor de învățământ.
Vestea bună, zilele acestea, este că Guvernul Cioloș atacă abandonul școlar. Asta după ce l-a lăsat pe plagiatorul mitoman care ne-a fost prim ministru, fără doctorat, de s-au speriat și restul de plagiatori din uzina de “științe ale securității” a lui Gabriel Oprea și-au încept să renunțe la ceea ce au furat. Adică la doctorate. Asta-i cam așa: „v-am furat nițel cu banii încasați pe nedrept ani de-a rândul, și cu funcțiile obținute prin fals și uz de fals, dar vă dăm înapoi Doctoratul că nu ne mai trebuie acum că s-ar putea să ne bage și la pârnaie dacă am trăi într-un stat de drept, nu unul de drepți. Nu ne mai trebuie că am constatat că e furat de la alții, practic suntem victime. La fel de victime ca violatorul în care s-a repezit proasta aia de mai multe ori și cu fața, și cu dosul și cu pentru perversiuni”. Unii au considerat gestul acesta al returnării doctoratelor false drept un “moment istoric” De ce? Istoric este momentul în care aceste dihănii au să intre la pârnaie pentru foloase necuvenite – atât materiale, cât și în demnitate (deși, la lipsa lor de demnitate, nu știu de ce am pomenit cuvântul).
Revenind, aflăm că peste 193 de milioane de euro vor merge către „Școala pentru toți”, un program de educatie pentru copiii saraci. Ministerul Fondurilor Europene a lansat spre consultare publică, un ghid pentru „Școala pentru toți”, un program de educație cu o alocare de 193,2 milioane de euro din Programul Operational Capital Uman (POCU 2014-2020). „Școala pentru toți” susține pachetul de măsuri anti-sărăcie lansat de Guvernul României în luna februarie 2016 și are ca beneficiari finali copiii din școli defavorizate, cu risc de abandon școlar, tinerii și adulții care au renunțat la școală și vor să o reia, cadrele didactice și specialiștii care au nevoie de sprijin pentru a-și adapta activitatea școlii la nevoile copiilor.
ATRAGEM ATENȚIA AUTORITĂȚILOR PUBLICE LOCALE că aplicanții eligibili pentru programul „Școala pentru toți” sunt organizațiile neguvernamentale, autoritățile publice, instituțiile de cult și alte entități interesate să trimită copiii la școală. Asta ca să evităm dicuțiile ulterioare despre faptul că nu sunt fonduri, de pildă pentru copiii din Pata Rât.
Dar să vedem ce anume se urmărește prin acest program? Conform proiectului pus în discuție publică, se dorește:
Creșterea participării la invățământul antre-preșcolar și preșcolar pentru 25.000 de copii;
Sprijinirea a peste 30.000 de copii să meargă la școală, dar și scăderea riscului de abandon școlar;
Readucerea la școală – prin programul „A doua șansă” – a 20.000 de tineri și adulți care nu au terminat învățământul obligatoriu;
Sprijinirea a 20.000 de cadre didactice, mediatori școlari, consilieri școlari, directori și specialiști în educație pentru a lucra mai bine cu copiii aflați în risc de abandon școlar.
Problema abandonului școlar este veche în România și a fost ascunsă bine sub preș. Înainte de 1989 nu discuta nimeni despre acest subiect, iar abandonul școlar, pe atunci exprimat prin absențele nemotivate ale elevilor, era rezolvat prin decizii administrative: amenzi pentru părinți și eventual școala de corecție în cazul elevilor delicvenți. După 1990. problema a continuat să se acutizeze fără ca nimeni să facă nimic concret pentru a rezolva cauzele care determinau și agravau fenomenul. Guvernele post-decembriste au încercat să rezolve simptomele fără a dori să eradicheze motivele pentru care abandonul școlar creștea în intensitate.
Am avut Programul “cornul și laptele” care, pe lângă scopul de imagine pentru Adrian Năstase, încerca și oprirea abandonului școlar în clasele primare. Programul a fost lansat în 2002 cu scopul declarat de a combate sărăcia. Azi, pachetul de lapte și corn ajunge constant și la timp exact acolo unde copiii au cel mai puțin nevoie de el. În majoriatea școlilor de la ţară, pachetele vin o singură dată, cel mult de două ori pe săptămână. Dacă vin. În 14 ani, programul guvernamental a înghițit 1 miliard și 300 de milioane de euro. Și totuși, nici o autoritate, locală sau națională, nu-l urmărește. Urma banilor se pierde într-o rețea de companii. Pe lângă procesatorii de lapte și producătorii de pâine, apar mai multe tipuri de intermediari. Unii câştigă contractul, fără a produce nici pâine, nici lapte. Alţii se interpun între câştigători şi procesatori. Deci, măsura s-a dovedit doar consumatoare de bani de la buget, fără să dea nici un rezultat concret. Cel mult a îmbogățit firme alese pe sprânceană care au livrat, nu de puține ori, produse sub standard. Să nu uităm că, numai în acest an au izbucnit șapte scandaluri, după ce zeci de copii care au mâncat cornul și laptele de la şcoală au ajuns la Urgență.
Apoi am avut Programul construirii sălilor de sport la sate, și în zone fără apă și canalizare. S-a vrut să se dea tot un impuls de imagine la guvernare și să se încerce ținerea copiilor în școală pe motivul că au unde să practice un sport. Și acest program a fost un eșec. Ce folos că s-au construit câteva săli de sport (cu devize uriașe și cu finanțare de la bugetul de stat), care au fost inaugurate cu mare tam tam, dacă aceste săli nu aveau încălzire centrală, curent electric și, la prima ploaie, s-au transformat în piscine? Cele pe care nu le-au transformat în depozit pentru cereale vreun popă intreprinzător de la țarî, așa cum s-a întâmplat în Cluj cu sala de sport din Fizeșu Gherlii…
Important pentru noua abordare este faptul că ministrul nu se grăbește cu impunerea Programului și lasă publicul, specialiștii (profesori, educatori, psihologi șamd) să își spună părerea asupra subiectului. Mai bine o implentare relativ lentă a unui program bine construit, decât un program lansat rapid în fața camerelor de vederi, dar care să nu producă rezultatele scontate și care să devină o nouă sursă de sifonare a banilor publici.
Problema abandonului școlar este doar una din problemele cu care se confruntă învățământul românesc. Ne lipsesc banii pentru îmbunătățirea bazei materiale: școli încălzite iarna, manuale cărora nu le lipsesc coperțile și nu sunt făcute după metode de pe vremea dacului de 7 metri; ne lipsesc banii pentru o salarizare adecvată a cadrelor didactice calificate; ducem lipsă de consilieri psihologici în unitățile de învățământ și nimeni nu are nici o idee sănătoasă (atractivă) privind implicarea părinților în educația copiilor. Aici vom regăsi și unele din cauzele abandonului școlar: sărăcia instituțională combinată cu sărăcia individuală, combinate cu indiferența părintilor și a cadrelor didactice. Cele două “sărăcii”, aș zice că generează indiferența părinților și a cadrelor didactice în foarte multe cazuri.
Apoi avem o prăpastie de abordare între sat și oraș. Nici comuniștii, nici capitaliștii de cumetrie de după ei nu au avut o strategie de dezvoltare sătească care să duca la creșterea nivelului de trai al țăranilor. Și acum se merge la oraș “să se facă școală”, “să se muncească”. Sub comuniști se emigra la oraș, sub capitaliștii de cumetrie se emigrează în alte țări pentru exact aceleași motive: “să se facă școală” și “să-și găsească un loc de muncă”. Satul românesc a fost abandonat în “laptele și cornul” și “terenul de fotbal”. Înainte era “căminul cultural”. Cu astea nu învingi emigația.
Cum ziceam, deocamdată avem de-a face cu o combinație letală pentru viitorul României: sărăcie, șmecherie, lipsă de educație, dispreț pentru intelectuali, corupție, habarnism, pupincurism, hei-și-mi-se-rupism, combinate cu goana după imagine falsă a politicienilor. Așa că ce face acum acest blamat guvern, este un pas făcut în direcția corectă, un pas care poate să însănătoșească sistemul de învățământ românesc.
Asta dacă apucăm să parcurgem acest pas, înainte să vină politicienii și să realizeze că lor și grupului lor de interese nu le folosește, nu-i îmbogățește.