
Locuitorii din Cornești au rămas fără curent electric după ce un bărbat a tăiat un stâlp de curent. Acesta s-a ales cu dosar penal și a fost internat într-o unitate medicala de specialitate.
„În data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că pe strada Lungă din localitatea Cornești, un bărbat de 45 de ani, ar fi distrus prin tăiere un stâlp de curent.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, depistând bărbatul de 45 de ani, ulterior fiind internat nevoluntar la o unitate medicala de specialitate.
În continuare polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere” au declarat pentru TurdaNews, reprezentanții IPJ Cluj.