Decizia ISJ Cluj a de o demite pe directoarea adjunctă, Nemeș Ildiko, de la Liceul Waldorf a creat un val de nemulțumiri în rândurile părinților și elevilor care au protestat azi în curtea școlii.
ISJ Cluj a transmis însă că decizia a fost luată deoarece doamne Nemeș Ildiko nu ar fi respectat prevederile regulamentelor interne, și ar fi avut o colaborare instituțională defectuoasă cu directorul unității de învățământ preuniversitar
„Având în vedere atribuțiile prevăzute prin legislația în vigoare, în exercitarea funcției de director adjunct, precum și necesitatea asigurării unui climat de colaborare, responsabilitate și coerență managerială în cadrul Liceului Waldorf Cluj-Napoca, în condițiile constatării unor abateri semnificative de la normele și principiile care guvernează activitatea managerială, în exercitarea funcției de director adjunct, prin decizia Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, nr. 1956/17.12.2025, s-a hotărât eliberarea din funcția de director adjunct a doamnei Nemeș Ildiko.
Disfuncționalitățile constatate de inspectorii școlari din cadrul I.Ș.J. Cluj constau în nerespectarea prevederilor regulamentelor interne, a metodologiilor și a legislației școlare aplicabile, comunicarea ineficientă, colaborarea instituțională defectuoasă cu directorul unității de învățământ preuniversitar al Liceului Waldorf Cluj-Napoca, precum refuzul constant al dialogului și a implicării în deciziile comune, administrative și educaționale, de la nivelul unității de învățământ preuniversitar.
Subminarea coerenței actului managerial, afectarea imaginii instituției în ansamblu, contravin grav principiilor de bună guvernanță instituțională și reprezintă motive pentru care s-a hotărât încetarea exercitării funcției de conducere, în cadrul Liceului Waldorf Cluj-Napoca pentru doamna Nemeș Ildiko.
În vederea restabilirii echilibrului și a funcționării eficiente a unității de învățământ preuniversitar, potrivit legislației în vigoare, va fi solicitată unității de învățământ o propunere pentru numirea unui nou director adjunct, în cadrul Liceului Waldorf Cluj-Napoca, până la organizarera concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar”, anunță IȘJ Cluj.
Pe de altă parte, părinții au transmis o petitie prin care cer ca decizia de concediere să fie revizuită de către ISJ.
„Petiție privind respectarea procedurilor legale, a valorilor educației Waldorf și a principiilor de transparență decizională. Subsemnații, părinți și cadre didactice ai Liceului Waldorf Cluj-Napoca, vă adresăm prezenta petiție în contextul deciziei de eliberare din funcție a doamnei Ildiko Nemes, director adjunct al unității.
Demersul nostru nu vizează contestarea arbitrară a unei persoane sau a atribuțiilor legale ale instituțiilor competente, ci exprimă o preocupare legitimă legată de respectarea procedurilor, a principiilor de guvernanță educațională și a valorilor care definesc educația Waldorf. Din perspectiva comunității școlare, educația Waldorf se întemeiază pe responsabilitate individuală, dialog, cooperare, autonomie profesională și respect reciproc. Obediența ca scop în sine nu reprezintă o valoare educațională Waldorf, iar gestionarea diferențelor de opinie se realizează prin dialog și procese clare, nu prin decizii opace sau impuse.
În acest context, constatăm cu îngrijorare că decizia menționată: nu a fost precedată de un dialog real cu cadrele didactice și cu părinții, nu a fost însoțită de o prezentare clară a procedurii și a temeiului legal, a fost comunicată fragmentar, generând confuzie și tensiuni în comunitatea școlară, a ajuns să fie cunoscută inclusiv de structuri relevante ale școlii într-un mod tardiv.
Un element suplimentar care amplifică îngrijorarea comunității este faptul că doamna Ildiko Nemes a avut, în timp, și un rol de punte între comunități, fiind o voce asumată și recunoscută a comunității maghiare din cadrul școlii. Într-o școală construită pe diversitate culturală, dialog și incluziune, astfel de roluri sunt esențiale pentru echilibrul instituțional.
Fără a atribui intenții sau motivații, semnalăm un efect obiectiv al modului în care a fost gestionată această decizie: îndepărtarea bruscă a unei voci reprezentative din comunitate, fără informarea sau consultarea prealabilă a acesteia. În spiritul prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, al ROFUIP și al principiului interesului superior al elevului, considerăm că procedura și comunicarea asociate acestei decizii necesită clarificări.
Părinții cer verificarea respectării procedurilor legale și regulamentare care au stat la baza eliberării din funcție a directorului adjunct; clarificarea rolului și responsabilităților conducerii unității de învățământ în inițierea și derularea acestei proceduri; comunicarea temeiului legal și a documentelor administrative relevante;
evaluarea impactului deciziei asupra climatului educațional și instituțional; recomandarea, dacă se impune, a unor măsuri de remediere, inclusiv reluarea dialogului instituțional cu comunitatea școlară. Prezenta petiție este formulată în mod responsabil, cu respect față de instituțiile statului și cu preocupare exclusivă pentru stabilitatea, coerența și sănătatea mediului educațional în care învață copiii noștri.
Considerăm că procedura, transparența și dialogul nu sunt simple formalități administrative, ci garanții ale respectului față de elevi, cadre didactice și părinți, precum și condiții esențiale pentru funcționarea unei școli Waldorf autentice. Vă solicităm analizarea prezentei petiții și comunicarea unui răspuns oficial”, se arată în petiția citată de stiridecluj.ro
