Zice-se că Dracul a prins, odată, un român, un rus şi un american. Ca să le dea drumul le-a cerut fie să plătească 1000 de dolari, fie să încaseze 25 de lovituri de ciomag pe spinare, fie să înfulece o oală cu căcat. Americanul a plătit fără probleme dolarii, rusul a încasat cu stoicism loviturile. Când a venit rândul românului, acesta, văicărindu-se că nu are bani (să moară mama lui!) şi nici chef de bătaie neavând, a cerut oala. A mâncat cu mare scârbă mai mult de trei sferturi, după care, îngreţoşat, a renunţat, preferând să treacă la ciomăgeală. La a 13-a bâtă pe spinare nu a mai rezistat, a scos din buzunar 1000 de dolari şi a plecat fericit. Fericit că este român, fireşte.
“Vecine”, strigă după mine vecinul care-şi face veacul pe băncuţa de la intrarea în bloc: “am rezolvat problema analizelor medicale anuale. De lux și pe gratis. Nici nu mai trebuie să mai plătesc CAS și CASS! Îmi depun CV-ul de angajare la o companie de stat. Și mă iau ăia la puricat, venă cu venă, pliu cu pliu, aflu și mama de ce boli a suferit. Nașpa e doar dacă te și angajează”. Vecinul a aflat de la un amic cum se fac angajările la stat. Ăla ar fi vrut să se angajeze la Romatsa, dar după ce i-au numărat mitocondriile au ajuns la concluzia că suferă de o boală la nivel subinfinitezimal: nu avea toate pilele politice la el. Așa că nu l-au angajat.
Revenind la fericirea de a fi român, am cunoscut numeroşi primari care au pierdut fonduri de investiţii doar pentru că nu au avut ei de câştigat nimic de pe urma acestora. Vi se pare cunoscut? Nu reuşim să absorbim fonduri europene, nu reuşim să ne dezvoltăm, dar raportăm “absorţii” la hectar. “România înregistrează cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor europene, fiind singura ţară care are o rată de sub 60 %, cu 20% sub media înregistrată la nivelul Uniunii Europene”, arată ultimul Barometru Eurostat.
Cum altfel? Doar noi privim permanent în curtea vecinului, cu ochii pe capra acestuia, rugându-ne să moară odată, mai repede, fără să ne gândim să mulgem capra noastră ca să trăim mai bine. Şi când, în sfârşit, ne îndreptăm ochii spre capra din bătătură, constatăm că a murit fără să mai apucăm să o mulgem. Trăim din elogiul sărăciei și din practica șicanării. Aşa zisa Opoziţie, fără să mai aştepte decontul de final de guvernare al PSD se luptă cu acesta în moţiuni de cenzură. Păi, cum să dai jos PSD, fără să-l laşi să arate până la capăt cum ne-a dat de toate: leu stabil, creștere economică, respect de la Atlantic la Pacific și de la Strâmtoarea Bering la Capul Horn, alocații la tot cartierul, vouchere de vacanțe cu tot cu străbunica, mâncare fără TVA, tigăi, autostrăzi, “Antol”, “Nevărsii” și “entărtein” cu Robbie William, sănătate pe cardul de salariu și vițăvercea, demnitari demni și o sută-n plus la salariu!? Nu mai bine așteptăm să se liniștească apele în PSD, să vedem care aripă învinge?
În rest, SĂ NU UITĂM cea mai sângeroasă mineriadă: în noaptea de 12 spre 13 iunie, autoritățile au intervenit în forță pentru a împrăștia demonstranții anti-comuniști aflați de 52 de zile în Piața Universității. După ce în cursul zilei se înregistrează ciocniri violente între manifestanți și poliție, seara, la televiziunea publică se citește un comunicat al președintelui contestat de către manifestanți, Ion Ilici Iliescu. Acesta îndemna la război civil, făcând o derogare a competențelor instituțiilor statului în sarcina unor ipotetice „forțe conștiente și responsabile”. Într-o adevărată “luptă de clasă”, clasa muncitoare a fost chemată să “apere” cu bâta-n mână, “cuceririle revoluționare” ale „bolșevicului” și noii sale clici: “Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.”
Şi, gata… De atunci, de 30 de ani, România nu-şi mai revine!