În opinia fostului președinte UDMR Béla Markó, scăderea populaţiei maghiare din Transilvania se datorează şi dublei cetăţenii, însă politicianul consideră că problemele sunt legate mai degrabă de proporţii.
- Păi, despre politicile acestea s-a vorbit încă de la început că nu sunt bune pentru comunitatea maghiară transilvăneană. Dar când UDMR se adăpa cu bani și de la București și de la Budapesta, nu era nici o problemă. Abia acum, când pragul electoral pare tot mai greu de atins și liderii UDMR riscă să intre în șomaj, devine o problemă. Lasă că așteaptă la cotitură popa Tokes să reintre în grațiile lui Orban!
Fostul preşedinte al UDMR a afirmat în cadrul unei emisiuni radiofonice din Ungaria că „după 1990 fiecare recensământ arată o scădere a numărului de maghiari. Însă niciodată nu s-a înregistrat o scădere ca acum”, notează publicația maghiară nepszava.hu, potrivit Rador.
Béla Markó a fost întervievat după ce s-a constatat că, potrivit ultimului recensământ, numărul celor ce se declară de etnie maghiară a scăzut în 10 ani cu 225.000. Astfel maghiarimea din România însumează cu puţin peste un milion de persoane.
În aprecierea fostului lider de partid, acest fapt poate avea mai multe explicaţii. Una dintre ele: în momentul în care o minoritate începe să devină mai mică, creşte şansa uzurii. Cealaltă explicaţie este că maghiarii sunt cu cel puţin o generaţie mai bătrâni decât românii. Potrivit recensământului, 16% din populaţia totală a României are studii superioare, în schimb procentul în cazul maghiarilor este de doar 12,9%. Este un fenomen îngrijorător. De fapt, nu este vorba despre faptul că mai puţini maghiari au studii superioare, ci despre faptul că o parte a tinerilor studiază la universităţi din Ungaria, sau chiar dacă absolvă universităţi din România, pleacă din ţară – a explicat Markó. Adevărata problemă serioasă o constituie proporţia care nu s-a diminuat din 1992 încoace, însă acum s-a înregistrat o diminuare – până acum era vorba despre în jur de 6,5%, iar procentul a scăzut brusc la 6%.
După cum explica Béla Markó, „Au plecat deci mai mulţi faţă de anii trecuţi, iar acest lucru a fost favorizat şi de instituţia dublei cetăţenii ce a înlesnit serios emigrarea. Desigur, dorim o Uniune Europeană şi o relaţie româno-ungară, în cadrul căreia există mişcarea liberă dintr-un loc în altul. Însă în cazul în care această mişcare este în mare parte unidirecţională, lucrurile ajung exact acolo unde ne aflăm la acest moment”.
Scriam în 2011 un material intitulat: ”Barajul lacului cu sponsorizări către UDMR stă să cedeze sub presiunea porumbelului lui Tokes (cine va profita de poluare?)”
”Zice Marko Bella: că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania reprezintă pentru Uniune și pentru maghiarii din Transilvania „o cianură politică, o poluare a mediului politic, care vine de la vecin”. “Vecinul” este clar actualul guvern maghiar. De, taică, când “vecinul” le polua buzunarele cu arginți – de s-a făcut și cultura de grofi deasă și bogată – poluarea mediului politic românesc nu er deloc vizibilă. Nu pentru maghiarii din Uniune – formațiune care, prin dualitatea modului în care este alimentată cu bani (când ca formațiune culturală, când ca una politică), concurează chiar și lumina soarelui (când corpuscul, când undă).
Declarația completă a liderului UDMR sună așa: „PPMT este o investiție și mai gravă, și mai periculoasă pentru noi (comparația se face cu investiția de la Roșia Montană – n.m.), care vine din Ungaria. Acest lucru pune sub semnul întrebării și poate distruge viitorul politic al maghiarilor din Transilvania. Este o investiție proastă, trebuie sa vorbim de ea și să spunem că este ungară. Acest partid pentru noi este o cianură politică, nu știu cu ce concentrație, este o poluare a mediului politic, care vine de la vecin, de jos în sus. Cianura are această caracteristică – urcă de jos în sus. Această investiție nu va transforma nimic în aur pentru maghiarii din Transilvania, va fi poate doar în buzunarele unora”. Ei, dacă tot s- pomenit despre buzunare, este timpul pentru puțină istorie post-decembristă. Deşi, din 1996 încoace, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a făcut parte din toate guvernele României, zona Harghita-Covasna a rămas una din cele mai sărace din ţară, asta în timp ce membrii marcanţi ai acestei fundaţii politice s-au îmbogăţit într-un mod impresionant. Odată cu integrarea europeană, am crezut că se întrevede o ieşire din scenă, pe măsura activităţii de doi bani în contul comunităţii, a unui partid care s-a tranformat din apărătorul minorităţii maghiare în cel al unui unui grup de interese. Dar nu a fost să fie așa: UDMR, datorită în primul rând a slabei calități a politicienilor din partidele politice românești a reușit să-și prezerve poziția de partid balama și să joace la câte capete le-a cerut satisfacerea interesului personal al liderilor.
Să mergem, pentru a înțelege ceva, cu niște ani mai în jos, cam prin 1992. Într-o seară ploioasă şi rece de toamnă, în catedrala Sfântul Mihail din Cluj, s-a desfăşurat o adunare în care conducătorii politici ai maghiarimii transilvănene au depus un fel de jurămînt de credinţă faţă de propriii alegători. Cu această ocazie a fost elaborată şi aprobată „Declaraţia de la Cluj”, un manifest civic al maghiarimii din România şi nu declaraţia politică a partidului politic denumit UDMR (partid sau asociaţie culturală, nici membrii săi nu ştiu ce e, în schimb, când este vorba să sugă bani și de la bugetul României, această dualitate este foarte benefică – după cum v-am mai zis). Manifestarea de acum aproape 20 ani era dătătoare de speranţe: „noi, maghiarii ardeleni, suntem uniţi în faţa celor care atentează la identitatea noastră naţională – numai împreună vom învinge”! După 20 de ani, cu începere încă din 2004, din acest deziderat n-a mai rămas decât disperarea liderilor UDMR reunită sub sloganul: „numai împreună vom învinge”. Unitatea s-a dus. S-a dus pentru că starea de spirit a minorităţii maghiare s-a schimbat între timp dar liderii marcanţi ai minorităţii maghiare au rămas aceiaşi în anii care au urmat. Şi, prin faptul că liderii nu au avut nici un fel de dinamică, dar s-au dedulcit la politică Dâmboviţeană, partidul maghiarilor din România a căpătat, treptat, metehne şi apucături specifice mai degrabă clasei politice româneşti decât așa-zisei elite politice europene, de la care le place să se revendice. În acest context, punerea la conducerea UDMR a unei copii mai tinere a lui Marko Bella (Kelemen Hunor, parcă), a venit tardiv și extrem de neconvingător.
De bine de rău, prin participarea la patru guvernări consecutive s-a reuşit satisfacerea rezonabilă a mai tuturor dezideratelor minorităţii pe care o reprezintă. România a devenit un exemplu la nivel european de rezolvare a problemei minorităţii maghiare, asta în bună măsură şi datorită liderilor Uniunii. Numai că aceştia au ajuns să se complacă în autocontemplarea propriilor realizări atât pe plan politic cât şi pe plan personal. Au ajuns la fel de dâmboviţeni ca o mare parte a politicienilor români şi au aceleaşi năravuri şi apucături ca şi alde Vadim, Iliescu sau Patriciu, Țiriac și Vântu. Banii le-au luat minţile şi, faptul că majoritatea dintre ei nu-şi pot justifica averile suspecte, îi determină să recurgă la soluţii disperate (vă gândeați vreodată că o să vedeți parlamentarii UDMR votând cot la cot cu cei ai PRM împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate, ca în legislatura trecută?). Și-atunci care-i mirarea că pe locul/culoarul lăsat liber al naționalismului cu orice preț s-a reprezit oportunistul domn Tokes? În fond, Popimea Sa, eurodeputatul, a fost întotdeauna amabil să intervină cu „vitrionul” peste relațiile româno-maghiare… Episcopul reformat de Piatra Craiului, Tokes Laszlo, încearcă doar ceea ce știe mai bine: să tulbure apele în Transilvania propunând teme ce vor inflama sensibilităţi pe teme iredentiste. Nu vom înţelege mare lucru dacă nu vom aminti că la Congresul de la Satu Mare al UDMR cariera sa a fost zdravăn zdruncinată, căci aripa moderată a lui Marko Bela a obţinut atunci câştig de cauză şi i-a retras episcopului titlul de preşedinte de onoare. Fire năbădăiosă, Tokes nu poate trăi cu frustrări. Aşa că nu m-a mirat că a făcut din Consiliul Director al Episcopiei Reformate de Oradea o pârghie politică. Singurul lucru care m-a mirat a fost că episcopul nu a transformat Biserica Reformată în partid politic şi că nu s-a declarat Preşedinte de Biserică. Cred că ar fi fost prea puţin, căci nu toţi maghiarii sunt reformaţi. Și cum nu orice organizaţie îl poate satisface, ci doar una care să fie deasupra UDMR, una în care funcţia să să fie superioară celei a oricărui lider al maghiarimii transilvănene, o organizaţie din al cărei balcon/amvon să poată privi „de sus” la cei care l-au scos pe linie moartă. Dacă nici acum hărnicia episcopului nu poate fi pe deplin înţeleasă, vă mai aduc aminte faptul că guvernele de la Budapesta au alocat ani la rând sume mari de bani pentru sprijinirea comunităţii maghiare din Transilvania. Banii aceştia care, repet, nu erau deloc puţini, erau derulaţi prin fundaţii în spatele cărora se aflau UDMR şi Bisericile tradiţionale maghiare.
Cum Tokes Laszlo era şi şef al UDMR şi capul unei importante bisericii maghiare, practic ajunsese principalul ordonator al fondurilor, mai ales în vremea când prietenul său Viktor Orban era premier în Ungaria. Guvernul socialiştilor de la Budapesta a fost nemulţumit de felul în care s-au justificat cheltuielile, aşa că a găsit o altă cale şi altă persoană (episcopul romano-catolic de Oradea) pentru derularea banilor. Cum nu mai este nici preşedinte onorific al UDMR, ale cărei fundaţii sunt agreate la Budapesta, Tokeş a rămas pe lângă drumul pe care circulă forinţii. Rămas şi fără funcţie, şi fără bani, episcopul reformat a pus de atunci la cale/în scenă acţiuni tot mai gălăgioase prin care a sperat să ajungă rapid în centrul atenţiei şi, în consecință, mai aproape de bani şi de putere.
Și cum prietenul Orban a revenit la putere, mai mult: dă României sfaturi despre cum să se organizeze administrativ-teritorial, este timpul ca și episcopul să urce la amvonul propriului partid și să predice despre împărțirea pâinii și a vinului.”
Prin urmare, relația de curvăsăraie a liderilor UDMR cu banii are o vechime. Și nu a fost niciodată în interesul conaționalilor noștri maghiari, ci doar a relațiilor lor de cumetrie și șogorie politică. UDMR s-a dâmbovițat la fel ca toate partidele politice din România. Că dulce ca mierea e banul Patriei (Patriilor, în cazul UDMR).