Din oras

Ridicările de autoturisme au început în forţă

Este 9 februarie, dată la care primăria a început ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar. După ce a fost amânat de două ori acest moment, după ce, prin poliţiştii locali, a iniţiat o campanie de informare în cadrul căreia a împărţit şi 5.000 de fluturaşi, în sfârşit s-au apucat de treabă.

Angajaţii RADP care lucrează pe maşinile de ridicare au luat ieri un ultim prânz tihnit, parcaţi neregulamentar, evident, iar de azi vor lucra la foc continuu.

Deja s-au ridicat maşini în mai multe zone din oraş. Internauţii se anunţă între ei prin intermediul grupurilor de pe reţelele de socializare pe unde sunt maşinile de ridicare.

La ora 8.45, de exemplu, o astfel de autoutilitară era deja „încărcată”, pe strada Iuliu Haţieganu.

Viceprimarul Dan Tarcea a postat pe pagina să de socializare un mesaj cât se poate de cuprinzător, cu toate informaţiile pe care ar trebui să le deţină un cetăţean, pieton sau şofer, legat de raportarea, ridicarea, recuperarea autoturismelor, cu numere de telefon la care pt fi obinute informaţii şi tarife.

„Începând de joi – 9 februarie 2017, se va pune în aplicare hotărârea de guvern* privind ridicarea mașinilor staționate neregulamentar.
Această măsură este necesară în vederea fluidizării traficului rutier în municipiu. Menţionez că municipalitatea nu urmăreşte o “vânătoare” a celor care încalcă prevederile legii, ci dorim să oferim un climat cât mai propice clujenilor care respectă legea.

Măsura ridicării autovehiculelor se aplică în cazuri precum: oprirea/staționarea autovehiculelor în stațiile CTP, pe benzile de urgență și cele de siguranță, în intersecții și sensuri giratorii, pe treceri de pietoni, în zone rezidențiale/pietonale, pe trotuare și piste de biciclete, în parcările cu plată, în cazuri de blocare a punctelor gospodărești sau a diverselor accese auto, precum și în alte situații, conform legislației în vigoare.
____________________________________________

Cei care doresc să facă sesizări pentru a raporta staționări neregulamentare pot suna la Dispeceratul Poliției Locale, 24 de ore din 24 – telefon: 0264-598784.

Autovehiculele ridicate vor fi transportate/depozitate la RADP Cluj-Napoca, la depozitul de pe Calea Someșeni nr. 2; telefon: 0264-444571.

Cetățenii pot utiliza în continuare și numărul unic de telefon pus la dispoziție de Primăria Cluj-Napoca, 0264/955.
____________________________________________

Primăria Cluj-Napoca prin Poliția Locală a Municipiului a desfășurat o campanie de informare a conducătorilor auto, distribuind circa 5.000 de pliante cu informații cu privire la acest subiect:
– cuantumul sancțiunii pentru ridicare-transport-depozitare a fost stabilit conform HCL nr. 72/2017 (hotărâre care poate fi consultată aici: http://www.primariaclujnapoca.ro/userfiles/files/72(6).pdf) și este de 547 de lei;
– în cazul în care utilizatorul sau proprietarul se prezintă la autovehicul și nu se mai efectuează transportul și depozitarea, sancțiunea e de 294 de lei;
– sancțiunea pentru staționare, conform OUG 195/2002 rep., este de 4-5 puncte de amendă și 3 puncte de penalizare la permisul de conducere (250 lei în 48 de ore, conform OG nr. 2/2001).

*Masura privind ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar s-a dispus in conformitate cu prevederile HG nr. 965/2016, privind circulatia pe drumurile publice, pentru modificarea OUG nr. 195/2002, republicată, aprobat prin HG nr. 1391/2006 și HCL nr. 21/2017.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *