Azi am să vă dau o lecţie despre reevaluare, despre cum memoria scurtă a românului renaşte, scrutin după scrutin, monştri politici. Despre cum, din votarea “răului mai mic”, reuşim să aducem la putere numai Răul. Că Răul este unic, indivizibil, indiferent de mărimea cu care ni se prezintă. Răul nu trebuie să fie digerabil în nici un fel. Un singur rahat într-un hectolitru de lapte, nu-l transform pe acesta în cacao cu lapte!
“Ole, ole, ole, Liviu Dragnea nu mai e!” – s-au bucurat, ca nişte idioţi utili, o serie de români prin pieţele ţării, de bucurie că acesta a fost încarcerat. Nu mai e? Cât timp? Trei ani şi şase luni – care s-ar putea transforma în câteva luni, sau săptămâni, în funcţie de ce hotăresc înalţii juzi de la Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea Completelor de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Da, nu mai e. Politic. Dar, puşcăria trece, banii rămân – aşa că rămânem în vechea descriere a schimbării domnilor şi a bucuriei proştilor: bucuria meschină, fără nici o miză. Nu e nici o bucurie în faptul că “Dragnea nu mai e”, fix cum nu a mai fost nici o bucurie după ce nici Ceauşescu n-a mai fost. Că a venit Ion Ilici Iliescu şi a distrus cu minerii tot ce nu a reuşit să distrugă cu teroriştii, alungând peste hotarele României sute de mii de români. A fost începutul exodului de proporţii al românilor. După experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite, am fi vreo cinci milioane de români peste graniţe. Şi asta în condiţiile în care în România nu a fost alt război decât cel al acaparării puterii de către clonele lui Ceauşescu. Războiul pentru a se stabili cui revine averea socialismului-multilateral-dezvoltat. Războiul pentru redefinirea noii nomenclaturi politico-economice. Iar românii au fost şi oştenii, şi victimele, şi exilaţii. Iar “bunul întregului popor” s-a dat cui trebuia să se dea. Case, terenuri, industrii, sume de zeci de milioane de dolari, achiziţii sau moşteniri trecute în contul noilor demnitari şi politicieni. Indivizi care nu au confirmat cu nimic până să nu devină politicieni, sau până să nu fie racordaţi la ţâţele bugetului, au devenit competenţi în a-şi spori averile personale, dar averea Patriei niciodată.
Răul este în Partide, în modul lor de funcționare, în oamenii de nimic promovați în funcții cheie, oameni la fel de capabili de a călca totul în picioare pentru propriile interese. Votul de duminică l-a pedepsit pe “penalul” Dragnea, dar l-a trimis în Parlamentul European pe „penalul” Blaga. A pedepsit PSD, dar a ridicat pe primul loc PNL, acel partid care, în alianță cu PSD, a făcut praf și pulbere instituțiile de drept ale statului, călcând totul în picioare pentru a pune mâna pe Justiție în 2012. Ori, de indivizi ca aceştia nu s-a scăpat prin votul de duminică. Ei, urmaşii lor, urmaşii urmaşilor lor, toţi aceştia sunt în continuare acolo unde nu ar trebui să fie: cocoţaţi pe ceea ce s-a furat şi are să se mai fure. După comunişti, după uasecerişti, România a încăput pe mâna tineretului comunist. Căci, după 1989, “clonele lui Ceaușescu” au făcut față fără probleme schimbării de regim, convertindu-se cu succes și urmând nestingheriți o carieră publică. Membrii acestor rețele sunt bine conectați politic sau plasați instituțional. Partidele politice post decembriste şi sinecurile publice au fost refugiile pentru toţi aceştia. Lucru care se vede azi, limpede, după cum strâng rândurile când interesele de gașcă le sunt amenințate.
Azi, Victor Ponta, fostul Puie Monta, Prim Plagiatorul Mitoman al României, are toate şansele, fiind reevaluat prin votul dat duminică de 800.000 de români să redevină preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, cine ştie (?), poate din nou preşedinte al PSD.
Ce să vă spun celor care vă bucuraţi, superficial, în stradă? Că după fiecare explozie de bucurie a “Acestei Mari Victorii a Dreptei”, după fiecare entuziasm major și speranță de mai bine, a preluat puterea, ferm, un PSD renăscut ca din cenușă, fix cu complicitatea politicienilor care au făcut praf și pulbere și Victoria, și Speranța.
Şi, gata!
Victor Lungu – Ziar de Cluj