
În noaptea de 19/20 iulie a.c., în intervalul orar 21:00 – 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, structurile de ordine publică și rutieră, cu sprijinul unui comisar din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Cluj și a doi inspectori antifraudă din cadrul ANAF, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă în mediul urban, în locurile și zonele de interes operativ.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 66 de persoane și au fost controlate 57 de autovehicule.
Polițiștii au efectuat 27 de testări cu aparatul etilotest, fiind verificate și două societăți comerciale care desfășurau activități economice de tip bar, dintre care una a fost sancționată cu măsura complementară de oprire temporară a activității.
În total, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 de lei. De altfel, a fost reținut un permis de conducere pentru comportament agresiv în trafic.
În urma verificărilor efectuate de inspectorii antifraudă, una dintre societățile comerciale a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei, fiind dispusă totodată confiscarea unei sume de bani, iar cealaltă societate a fost sancționată cu 12.000 de lei și s-a dispus confiscarea unei sume suplimentare. De asemenea, reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor au aplicat o amendă în valoare de 33.000 de lei și au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
Acțiunile Poliției Municipiului Turda vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii ordinii publice și aplicării legii.