In vizor

Razie a polițiștilor și jandarmilor clujeni în Someșeni

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul Secțiilor 1-6, Biroului de Investigații Criminale și Biroului Rutier, precum și jandarmilor clujeni și polițiștilor locali au organizat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona străzilor Calea Dezmirului – Platanilor.

Scopul acestor activități a fost cel al siguranței comunității clujene și de a descuraja comiterea unor fapte antisociale sau infracționale în mediul stradal.

De asemenea, echipajele polițiștilor rutieri au efectuat verificări în trafic, urmărindu-se astfel impunerea respectării normelor legale și prevenirea accidentelor rutiere.

În total, au fost legitimate 145 de persoane.

În contextul activităților au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni cu violență sau contra patrimoniului. Acestea au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor.