Politica

Rareș Bogdan: ”Mă îndoiesc profund că vom putea organiza alegeri în septembrie”

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE, se îndoiește „profund” că alegerile locale din 2020 vor putea fi organizate în 27 septembrie, dar a explicat că „ar fi obligatoriu” ca scrutinul să se desfășoare pe o perioadă de două zile, în condițiile în care „ștampila trebuie dezinfectată de fiecare dată, iar „perdeaua de la cabina de vot, la fel”.

„Va trebui să analizăm extrem de serios dacă organizăm alegerile, pentru că șansa de infectare crește. Nu putem face doar online campania (…), nu e suficient, mai ales la alegeri locale, unde e nevoie de discuții cu cetățenii. Cred că premierul și colegii mei vor lua o decizie înțeleaptă. Decizia finală apartine premierului, ministrului de Interne, ministrului de Externe, dar ar fi obligatoriu 2 zile. Gândiți-vă că ștampila trebuie dezinfectată de fiecare dată, perdeaua de la cabina de vot, la fel. E destul de complicat”, a declarat Rareș Bogdan, la Digi 24.

Întrebat dacă în situația de acum consideră că vom avea sau nu alegeri, Rareș Bogdan a răspuns: ”Așa cum evoluează lucrurile de o săptămână, ma îndoiesc profund ca vom putea organiza alegeri. Lucrurile nu sunt deloc de neglijat, ce se întâmplă pe litoral e absolut inadmisibil. Nu inteleg de ce colegii mei nu ridica autorizații. Nu înseamnă că trebuie să se intre cu mascații (…) Oamenii trebuie să se protejeze, dar mai există și aburii alcoolului (…), noi trebuie să îi protejăm (…) Se întorc acasă și îi infectează pe alții.”

Epidemia de coronavirus a stabilit un nou record negativ, vineri, când a fost înregistrată a treia zi consecutivă cu peste 1.000 de cazuri noi – 1.119 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 într-un interval de 24 de ore. Astfel, numărul îmbolnăvirilor a urcat la 42.394, la un bilanț total de 2.150 de decese legate de coronavirus. Întrebat dacă în contextul actual crede că vor putea fi organizate alegerile locale, Rareș Bogdan a răspuns: „Așa cum evoluează lucrurile de o săptămână, ma îndoiesc profund ca vom putea organiza alegeri. Lucrurile nu sunt deloc de neglijat, ce se întâmplă pe litoral e absolut inadmisibil. Nu inteleg de ce colegii mei nu ridica autorizații. Nu înseamnă că trebuie să se intre cu mascații (…) Oamenii trebuie să se protejeze, dar mai există și aburii alcoolului (…), noi trebuie să îi protejăm (…) Se întorc acasă și îi infectează pe alții”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *