Radu Roșca este un tânăr arhitect care a debutat în acest domeniu vocațional în urmă cu 10 ani, în cadrul propriei firme de arhitectură. Profesionistul, care din copilărie și-a dorit să îmbrățișeze această carieră, s-a format la Facultatea de Arhitectură din Cluj-Napoca și a avut șansa de a își face stagiatura într-o perioadă de boom economic și imobiliar, când meseria sa era una foarte căutată, când existau foarte multe proiecte, având astfel posibilitatea ca, într-o scurtă perioadă, să acumuleze o importantă experiență. Radu Roșca a urmat și cursuri postuniversitare de „Reabilitarea monumentelor istorice” și poate astfel explica, dintr-o perspectivă avizată, motivele degradării clădirilor istorice din Cluj-Napoca, el oferind și câteva soluții pentru reabilitarea lor.
Arhitectura, un drum pe care l-a ales din copilărie
Lui Radu Roșca i-a plăcut dintotdeauna desenul și, crescut într-o familie de constructori, a știut de mic că vrea să devină arhitect. Pe clasa a VIII-a s-a decis să își continue studiile în cadrul unui liceu care avea specializarea „tehnician desenator” (actualul Colegiu Tehnic „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca), iar apoi a urmat Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.
Radu Roșca și-a dorit din copilărie să urmeze această carieră, nu și-a pus niciodată problema de a merge pe un alt drum, însă, de abia după ce a terminat facultatea și a început să lucreze în domeniu și-a dat seama ce înseamnă cu adevărat să fii arhitect, a realizat că lucrurile sunt mult mai complexe decât se învață în universitate:
„Folosim instrumentele și principiile învățate în facultate, dar, de fapt, arhitectura e mai mult decât o compoziție de volume și funcțiuni – am descoperit că mai mult compunem cu legislație, cu breșe legislative, cu management, relații cu clientul și PR. Dacă nu completezi un pic cu pachetul acesta, din păcate, lucrurile nu merg; nu e suficient ce înveți la școală.”
După absolvire, Radu Roșca a constat că desenul, care el își imagina, în clasa a VIII-a, că înseamnă o mare parte din munca de arhitect, e doar un mic segment din ceea ce presupune, la modul practic, această profesie:
„De fapt, meseria îți cere așa-zisul 5% inspirație, 95% transpirație și partea de desenat e relativ scurtă; restul e destul de tehnic, foarte ancorat în situația financiară, legislativă.
Practic, nu poți să detașezi nicicum realitatea unei afaceri, de construcții, pentru că în mare parte acestea sunt afaceri. Chiar și în construcțiile rezidențiale, până la urmă primează partea economică, rentabilitatea, nivelul până la care merită să investești, în funcție de zonă, de valoarea de piață.
Tot timpul revenim, de fapt, la o realitate economică, aceasta e o parte a meseriei pe care nu o înțelegi în școală, dar de care te lovești odată ce începi să profesezi.”
Debutul pe o piață favorabilă tinerilor arhitecți
Radu Roșca a avut șansa de a începe să lucreze ca arhitect în 2006, într-o perioadă de boom economic, în care existau foarte mulți clienți, prețurile de proiectare erau destul de ridicate și astfel tinerii își puteau forma cu ușurință o anumită experiență profesională.
În 2007, Radu Roșca a fondat Quad Studio (firma în cadrul căreia lucrează și în prezent), la început, cu un prieten bun, Flaminio Taloș, care mai apoi și-a făcut o firmă proprie, dar cu care Radu a continuat colaborarea. Cei doi au câștigat, în 2009, premiul Bienalei de Arhitectură Transilvania, iar, în 2011, locul întâi în cadrul Premiilor Arhitext East-Centric, cu Pavilionul iCube, pavilionul de realitate virtuală din cadrul Facultății de Psihologie din Cluj-Napoca (acum cu denumirea Clădirea AVALON şi Amfiteatrul RATIONALIA din Complexul CAMELOT, sediul Şcolii Clujene de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din UBB):
„Pavilionul acela a constituit o mare provocare, căreia, fiind la început, ne-am permis să îi alocăm doi ani de zile; ne-am preocupat îndeaproape de proiectul respectiv, unul, pe cât de mic, pe atât de complex și cu rezolvări destul de ingenioase.”
În momentul în care a înființat Quad Studio, Radu Roșca nu și-a propus să dezvolte un brand anume, el avea nevoie doar de o personalitate juridică pentru a își exercita profesia:
„Nouă ne plăcea să lucrăm, firma era strict o problemă juridică. Dar acum observ că lucrurile se fac un pic altfel, se investește foarte mult în imagine, în credibilitate. Noi știam că trebuie să muncim pentru ca să ne construim credibilitatea.”
În portofoliul său, Radu Roșca a avut proiecte variate, a cochetat cu proiecte de restaurare de monumente istorice sau clădiri tradiționale, iar una dintre pasiunile sale a fost și este arhitectura rurală:
„Ne face mare plăcere să construim în situri tradiționale, dar am avut proiecte și în zona urbană, de la căsuțe, la blocuri sau clădiri de birouri.”
Reabilitarea clădirilor istorice din Cluj-Napoca
Radu Roșca a absolvit și un masterat de „Reabilitarea monumentelor istorice” la Facultatea de Istorie și Filosofie, din cadrul UBB. În ceea ce privește monumentele istorice din Cluj-Napoca, el constată că, în primul rând, acestea nu sunt apreciate, iar, mai apoi, au un statut problematic prin faptul că aceste clădiri istorice sunt împărțite la foarte mulți beneficiari care dețin apartamente micuțe și, astfel, fiind mai mulți vecini, o investiție în reabilitarea acestor clădiri, în refacerea fațadelor, este greu de realizat. În plus, de obicei, proprietarii clădirilor istorice nu își permit costurile mari de administrare pe care acestea le presupun:
„Problema este că oamenii, fiind probabil mai săraci, nu își permit să stea în Centru și, astfel, nu se intervine, nu se administrează aceste clădiri, în care ei nu investesc.
Imobilele consumă mult gaz și se ajunge la termoizolare pentru a fi mai eficiente energetic, proprietarii schimbă tâmplăriile tradiționale cu termopane și astfel clădirea nu se mai ventilează și devine din ce în ce mai neconfortabilă, datorită umidității din interior.
Datorită intervențiilor nepotrivite, clădirile se distrug. Soclurile acestora se repară cu tencuieli de ciment și nu se mai usucă, pe pereți se pun zugrăveli lavabile, iar umezeala se ridică mai sus, ajunge în pod, unde se înlocuiește țigla cu învelitoare de tablă, pentru că e mai ieftină, și clădirea nu se mai ventilează, devine din ce în ce mai ineficientă termic, plus că igrasia duce la distrugerea acesteia.”
Conform arhitectului, reparațiile foarte simple și puțin costisitoare, dacă ar fi făcute la timp, ar salva clădirile istorice de la degradare. Numai că, de cele mai multe ori, oamenii le ignoră și astfel se ajunge la probleme mult mai grave, care presupun costuri tot mai mari de remediere:
„De la o țiglă spartă se strică șarpanta, de la șarpantă nu mai poți repara jgheaburile, pentru că, dacă e deteriorată, nu mai ai de ce să le prinzi, apa din burlane se scurge pe cornișă, pe fațadă, distruge ancadramentele și astfel se ajunge la distrugeri masive care presupun intervenții de amploare pentru remediere și prețuri pe măsură.
Proprietarii așteaptă ca cineva să vină să le facă reparațiile, care depășesc accepțiunea lor de a cheltui pentru conservarea clădirii, dar cineva-ul acela nu se știe cine este. Există conceptul acela că noi trebuie să primim, dar totul putea fi evitat printr-o bună administrare, prin reparații efectuate la timp.”
Conform lui Radu Roșca, modernizările clădirilor, realizate de proprietarii care speră ca prin acestea să crească eficiența termică, distrug de fapt imobilele, care ar trebui conservate prin reparații realizate cu materiale adecvate. Cei care nu își permit facturile mari de întreținere pe care le presupun aceste imobile, ar trebui să se mute în apartamente în blocuri de locuințe unde iarna factura la gaz e mai mică. Apartamentele din clădirile istorice, conform arhitectului, ar trebui comasate, pentru a fi deținute de mai puțini proprietari, care astfel ar înțelege clădirile per ansamblul lor:
„Valoarea vechilor clădiri trebuie înțeleasă prin ceea ce sunt, prin ansamblul lor, prin poziție, prin statutul lor de monumente istorice. Cei care locuiesc acum în aceste imobile, dacă nu își permit întreținerea lor, ar putea găsi apartamentele mult mai confortabile în blocuri de locuințe mai noi, și astfel nu ar mai avea niciun neajuns.”
O altă problemă a clădirilor istorice este dată de decorațiunile care cad, periclitând siguranța trecătorilor. Arhitectul consideră că, în cazul în care acestea sunt înlăturate preventiv, pentru siguranța pietonilor, ele trebuie înlocuite, iar clădirea trebuie să fie reabilitată per ansamblu, și nu doar bărbierită de aceste decorațiuni:
„Problema este că nu ar trebui să se ajungă la amputare, s-ar putea interveni la timp. De ce iarna ne trezim cu ele că sunt un pericol, când vara am fi putut să le reparăm? E o situație de forță majoră când suntem puși în fața faptului că aceste elemente din clădiri trebuie înlăturate, însă la forță majoră se ajunge datorită proastei administrări.”
Radu Roșca consideră că, pentru salvarea clădirilor degradate, Primăria ar trebui să intervină prin ridicarea cuantumului impozitelor sau prin aplicarea de amenzi, dacă încă nu există un cadru legislativ pentru supraimpozitare, astfel încât proprietarii acestora să aibă de ales: sau le repară, sau se mută si lasă pe alții să intervină în locul lor:
„Trebuie să existe un instrument, nu poți să te uiți la ele cum cad, după care Primăria să fie vinovată, iar proprietarul bucuros că, în sfârșit, i se repară și lui fațada! E o culpă comună a administrării, în general, prin faptul că Primăria nu intervine la timp cu instrumentele administrației, printr-un impozit sau prin amenzi, în funcție de starea clădirii – măsuri care ar putea să selecteze proprietarii. Lucrurile ar putea fi rezolvate foarte ușor prin intervenția la timp și prin astfel de instrumente.
Pentru a reabilita o clădire istorică, cu cât intervii mai târziu, crește exponențial și prețul și poți ajunge cu reparațiile la 400-600% din prețul clădirii, dacă aceasta este foarte degradată. Însă, la început, prețurile sunt foarte mici și e inadmisibil să nu schimbi la timp o țiglă sau un burlan.
Foarte mulți locuiesc în condiții improprii, sunt nemulțumiți, dar nu iau măsuri pentru remedierea situației. Primăria trebuie să fie un instrument de control: dacă nu repari sau dacă repari impropriu, primești amendă; dacă nu îți permiți întreținerea clădirii, te muți într-un spațiu mai ușor de întreținut. Trebuie să existe și la noi cultura aceasta a intervențiilor profesioniste, și nu diletante!”, conchide Radu Roșca.