Într-un interviu acordat colegilor de la Monitorul de Cluj, senatorul Alexandru Cordoş a explicat de ce a ales să candideze în decembrie pe listele altui partid. Unul dintre argumentele celui mai activ parlamentar român este acela că PSD, pe a cărui listă a ajuns senator de Cluj, nu mai este promotorul celor care muncesc şi s-a transformat dintr-un partid al omului simplu într-un partid al intereselor de grup.
În urma problemelor penale (personale și de familie), senatorul Alexandru Cordoş, după 20 de ani în PSD, va candida pentru un nou mandat de senator la alegerile din decembrie pe listele Partidului România Unită. Recent senatorul a motivat de ce a ales PRU şi care au fost motivele pentru care a părăsit PSD.
“Partidul România Unită reprezintă acea frântură din clasa politică românească ce lipsea, atât din punct de vedere doctrinar, cât și din punct de vedere al opțiunilor electoratului – patriotismul moderat. PRU se opune cu fermitate căsătoriilor gay deoarece, de la Adam și Eva încoace, familia a fost definită ca uniunea fizică și spirituală între bărbat și femeie. PRU promovează păstrarea identității poporului român, unitatea tuturor românilor, unitatea teritorială și suveranitatea poporului român, fără a manifesta șovinism sau xenofobie.Partidul Social Democrat reprezenta, cândva, un partid pe doctrina și valorile căruia oamenii se puteau bizui. PSD-ul de astăzi nu mai este promotorul celor ce muncesc.PSD s-a îndepărtat, ireconciliabil, de valorile pe care le promova cândva. Astăzi PSD nu mai este un partid al omului simplu, ci un partid al intereselor de grup, al „patricienilor politici” care s-au cocoțat în vârful societăților și în capul tuturor maselor, sacrificând pe această cale oameni, principii, doctrine, promisiuni.S-a spus că m-am dezis de PSD pentru că nu am primit un loc eligibil pentru Senat … nimic mai fals, m-am dezis demult de PSD, doar că nu am avut timpul necesar pentru a mă dezice și scriptic de PSD, preferând să-mi văd de familie”, a afirmat Alexandru Cordoş pentru Monitorul de Cluj.
Alexandru Cordoş a uitat însă, apropo de familie, că este cercetat penal în două dosare care au legătură directă cu membrii familiei sale. În unul dintre aceste dosare, cel care vizează cea mai mare scurgere de informaţii din istoria DNA, senatorul este urmărit penal de procurori pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului în cazul ofiţerului Valentin Tătar, finul său, care a fost judecat pentru divulgarea informaţiilor nedestinate publicităţii. În această speţă Alexandru Cordoş ar fi avertizat doi suspecţi în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu că le sunt ascultate telefoanele.
“Sunt nişte neadevăruri. Nu am ascuns niciodată relaţiile de familie. Am mai spus, relaţiile de familie sunt una, iar activităţile profesionale sunt altceva. Niciodată nu am avut alte discuţii cu cei din familia mea, sau cei din familia mea largită şi în special în acest caz, decât despre lucruri legate de familie”, a precizat Alexandru Cordos la sfărsitul lunii iulie pentru Ziar de Cluj.
Al doilea dosar penal al senatorului Cordoş este cel al soţiei, Mihaela Cordoș, care în calitate de referent la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, a fost acuzată de DNA de comiterea a 20 de infracțiuni de luare de mită. Senatorul pus și el sub acuzare, în acest dosar, a fost cel care i-a restituit banii, Mariei Persida care se visa asistentă medicală. Potrivit DNA senator în Parlamentul României, este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale).
Senatorul PSD Alexandru Cordoş urmărit penal pentru trafic de influenţă în formă continuată, a fost acuzat că ar fi primit de la un om de afaceri, Dorin Dumitru Mureşan, foloase necuvenite, după ce i-ar fi spus că are influenţă asupra unor persoane din cadrul Companiei de Apă Arieş şi Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord (SISETN) şi că îl poate ajuta pe acesta să câştige mai multe achiziţii publice pentru închirierea unor utilaje,
„În perioada 2013 – 2015, Cordoş Alexandru, în calitate de senator în Parlamentul României, în schimbul unor foloase necuvenite, a pretins faţă de suspectul Mureşan Dorin Dumitru că are influenţă asupra unor persoane din conducerea Companiei de Apă Arieş şi Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord (SISETN) şi că va interveni pe lângă aceştia pentru câştigarea de către firmele administrate de omul de afaceri a unor proceduri de achiziţie publică organizate având ca obiect închirierea de utilaje”, se arată în comunicatul procurorilor.
Cu trei dosare în spate Alexandru Cordoş se vrea senator. Nu de la PSD-ului care “nu mai este un partid al omului simplu, ci un partid al intereselor de grup” ci pe listele PRU care “se opune cu fermitate căsătoriilor gay”.